Nu mi-am imaginat ca voi scrie aici un post despre Gigi Becali dar cand unii dintre elevii tai (mai rar prietenii, pe astia ti-i alegi...) au fantezii salivante despre viitorul lor care il includ ca model pe cercopitec, te simti obligat sa faci anumite precizari... N-am de gand sa tin prelegeri despre valoare si non-valoare, despre mercantilism sau despre incultura si marlanie... Am de gand sa desfasor insa argumentul care, singur, poate darama armate de becali (substantiv comun, plural). Poate ca va bufneste rasul sau macar zambiti citind titlul postului si va ganditi ca am sa produc vreo metafora, vreun paradox sau vreo vorba de duh... Dar nu e asa.... Sugestia din titlu este literal adevarata si corecta in sensul cel mai propriu.... Becali n-ar putea niciodata sa traiasca la fel de bine ca mine... desi nu-i lipsesc instrumentele, ii lipsesc organele placerii... daca tinerii mei ar intelege ca posesia banilor nu produce si premisele lui good life, atunci s-ar scutura definitiv de fantasmele lor schiloade... Fiecare individ are, la fel ca orice societate, un concept propriu de good life, de vita beata, de viata buna... Pentru greci, viata buna insemna, de pilda, pace, virtute, viata publica, vinuri bune, sclavi ascultatori, libera cugetare si eros... A-l invidia pe Gigi Becali, ba mai mult (horribile dictu!) a-l dori ca model este o eroare ce vine exclusiv din confundarea scopului cu mijlocul. A avea bani nu este un scop in sine, este un mijloc. Acesta nu e un moralism ieftin ci, repet, un enunt literal corect. Ca sa ma pricepeti mai bine, imaginati-va un babuin (tot la propriu!) care a mostenit milioane... Maimuta ar fi mai bogata decat noi toti, prieteni, fara a-si dori vreodata nimic altceva in afara unor nuci sau a ce mama dracu` mai mananca vreun babuin. Nu si-ar dori carti, calatorii, vinuri bune, femei frumoase si sprituale, muzica divina a lui Bach, n-ar sti niciodata placerea unui Stevie Ray Vaughan ascultat in miez de noapte, cu un pahar de vin alaturi, placerea unei tigari de foi, a unui aforism de Pascal, a unui solo de chitara muncit luni de zile... N-ar intelege niciodata placerea de a spritui in compania unor prieteni destepti si haiosi, pentru ca n-ar avea prieteni... Incapacitatea aceasta de a simti placere, de a-si cultiva si rasfata mintea si trupul este structurala. Oamenii ca Becali nu sunt condamnabili pentru asta. E ca si cum i-ai cere unui melc sa se entuziasmeze de Simfoniile lui Mahler. Nu-mi replicati ca indivizi ca Becali pot trai fara cultura. Eu nu vorbesc aici de cultura. Vorbesc despre placere, despre viata buna, despre paradoxul a cat de putin pot aceste fiinte brute in raport cu posibilitatile pe care le au. Vorbesc despre tristetea aproape dureroasa a acestor indivizi care ar putea intoarce lumea si care nu vor reusi niciodata sa-si ofere nimic din ceea ce face viata cu adevarat worth living.
Acestea sunt dragii mei, cateva dintre motivele pentru care, la propriu, Becali n-ar putea trai niciodata la fel de bine ca mine.
