Din nou despre rinocerizare. Tipuri de rinoceri

Dupa ce in postul tematic precedent am incercat sa definesc in linii mari "rinocerizarea" in forma ei slaba (neideologica), astazi am sa ma ocup de o taxonomie a rinocerilor. Rinocerii sunt de multe feluri, uneori apar in forme spoite, intelectualizate si greu de demascat. Alteori, te izbesc cu damful tampeniei ingalate dar asta nu este neaparat regula. Fara pretentia de a oferi o clasificare exhaustiva, ma amuz impreuna cu voi si trec in revista cateva tipuri de rinoceri mai putin evidenti in manifestari:

1. Tipul cultural: de obicei este semidoct, citeaza mai mult decat citeste si isi organizeaza experienta de viata in jurul unor dictoane a caror sursa n-o stie mai niciodata precis. Are pareri despre orice, de la cuantica la femei si debiteaza clisee fara sa respire, convins de adevarul lor absolut. E genul care declama cu aceeasi convingere ca "femeile sunt un rau necesar" si ca "politica inseamna curveala"

2. Tipul post-argumentativ: e genul care isi formeaza convingeri imediat, pe baza unor umori sau pur si simplu alegand explicatia sau teoria care se muleaza cel mai bine pe prejudecatile lui anterioare si apoi cauta argumente pentru convingerea sa (mersul firesc ar fi invers), devenind surd si orb la orice contra-argument.

3. Tipul personalist: e genul care aduce orice contra-argument la convingerile lui intr-un sofism ad hominem. Nu incercati sa emiteti pareri contrare convingerilor lui pentru ca veti fi imediat descalificat ca persoana: "aveam o parere buna despre dumneata dar incep sa mi-o schimb" sau "chiar nu am asteptam de la dumneata sa gandesti asa prost" etc

4. Tipul narcisist: e cumva opusul "personalistului", transformand orice contra-argument la opiniile lui intr-un atac la propria persoana: "chiar nu stiu ce ai cu mine", " eu m-am saturat sa te tot iei de mine" etc

5. Tipul media: cel pentru care televizorul (mai rar ziarele) sunt surse absolute de autoritate informationala: "a zis la televizor aseara ca...", "X-ulescu a zis azi la radio ca..." Orice fiinta cugetatoare care nu apare in media are un handicap si e mai putin credibila by default

6. Tipul autoritarist: e genul care crede ca are dreptate intrucat are functie. Formule preferate: "iti spun eu...", "ba baiatule, asculta la mine..." etc

7. Tipul traditionalist: este cel care isi valideaza intodeauna prejudecatile prin apelul la traditie: "mi-a zis mie tata odata", "bunica-meu intotdeauna zicea ca" sau "e stiut de mult ca..."

Ma opresc dar las lista deschisa. Simiti-va liberi sa completati. Si nu uitati ca rinocerizarea e un pericol constant al gandirii care nu ne iarta pe nici unul dintre noi. Pe cei mai fericiti nu-i pandeste decat uneori. Si nu uitati ca individul care crede ca rinocerul este oricine in afara de el este, din pacate, tipul cel mai raspandit de rinocer.

Amintirea lui Mugurel cu mine... sau efectul de Patapievici (analog efectului de madlena)

Va dau si voua linkul cu care Mugurelul meu din facultate si pe viata m-a zvarlit intre dintii nostalgiei, amintindu-si cu mine si despre noi din ceata timpului aceluia fericit in care eram studenti (studenti la Cluj):

(text preluat de pe http://www.palavragiu.blogspot.com/, mai exact de la http://palavragiu.blogspot.com/2010/01/big-fuss-4-o-intrebare-ba-nu-doua.html)

"Mai ţineţi minte, dom director? Să fi fost iarna 98-99, parcă prin sesiunea din februarie. Aşa ţin minte că era dimineaţă târzie, da n-aş putea băga mâna-n foc dacă ne întorceam de la un examen sau doar de la o plimbărică prin centru (o cafea-n „Pescaru”?). Ori poate trecusem pe la facultă să vedem vreo notă? Oricum, era o zi de iarnă, fără zăpadă şi mohorâtă.Cum necum ne-am nimerit pe lângă BCU, de mai ţii minte, tocmai pe partea cu biblioteca - ca nişte bursieri cu buzunarele goale, om fi trecut pe la bancomatul acela de pe colţ, mai mult ca sigur fără niciun succes -, unde era un coteţ cu cărţi (îi zic coteţ pentru că-năuntru era o găină). Ca nişte studenţi la „faculta de texte” ne-am oprit să aruncăm o geană, că parale de-aruncat n-aveam. Mai bine-n Paco pe-un bitter mic (cum le mai glazura băiatu!). Sărind din titlu-n titlu, am zărit - nu mai ştiu dacă tu sau eu, dar ce importă? - Politicele celui ce zbiară-n bătaia săgeţii. Cel care-a văzut-o, i-a notificat „descoperirea” celuilalt. Acuma, cum se ştie, cartea asta a făcut ceva vâlvă pe la începutul anilor 90 - denunţând mizeriile politicii postcomuniste, ale regimului iliescului etc. -, iar Patapievici a devenit datorită trâmbiţelor pedeseriste şi-a lăturilor peremiste, un fel de portdrapel al trădătorilor de patrie, adică al celor ce nu simpatizau cu „patrulaterul roşu” - mai ţine minte cineva ce era asta?Ei şi cum ziceam, nu cred ca vreunul dintre noi să fi făcut vreo remarcă valorică despre carte ori despre autorul ei - mare carte! mare om! -, nici pomeneală, pur şi simplu unul din noi i-a spus celuilalt: „uite-o!” şi cu asta...... cu asta ne-am pomenit luaţi la trei păzeşte de găina din coşconar. „Cum?”, cotcodăcea vânzătoarea - avea o cuşmă din aceea rusească-n cap, aşa ţin minte - „cum?”, făcea, „patapievici, ăla care scuipă pe poporu român? ăla care zice că poporu român e o grămadă de căcat...” spumega femeia, şi alta nu! I-om fi zis ceva? Tu mai ţii minte? Io nu, dar nu cred că ne-am „obosit”. Adică „nu făcea”.O să zici c-am înnebunit, ce m-a apucat să depăn aşa o amintire măruntă? Păi, mi-am amintit de chestia asta văzând asiduitatea cu care apare TB la OTV. Adică, pun prinsoare cu tine - şi singurele mele argumente sunt căciula şi cotcodăcitul femeii ăleia - că a votat cu băsescul la trecutele alegeri, adică cu candidatul susţinut de Patapievici.Morala: „oh, scumpă, tinereţile mele...”P.S. Fie să dăm pe gât un scotch, un bourbon şi-o bere în Music Pub. For good ol' days' sake!"

Scrisoare deschisa... vecinului meu

... vecinului care are un Audi vechi si imens care, atunci cand e in marsarier, scoate un sunet strident, intermitent si enervant ce imi intrerupe de regula cele mai frumoase momente ale existentei...

Draga domnule,

desi am luat individual decizia de a redacta si de a va adresa aceasta scrisoare sunt convins ca in asentimentul meu sunt toti posesorii de timpane, scarite si trompe Eustachio din blocul dumneavoastra si din cele vecine. Ma refer exclusiv la cei cu sisteme nervoase centrale normale si nu la cei atat de batuciti de muzica proasta data tare incat va pot ignora. Va adresez fierbintea rugaminte de a deconecta semnalul sonor care se activeaza ori de cate ori mergeti cu spatele (manevra pentru care aveti, se pare, o apetenta deosebita). Daca nu stiti cum s-o faceti, orice electrician auto va poate rezolva problema in cateva secunde. Dar, intrucat nu formulez niciodata cereri neacoperite de argumente, va prezint mai jos cateva dintre motivele pentru care nu trebuie sa ezitati in a da curs cererii mele:

1. Nu acompaniati niciodata folosirea dispozitivului dumneavoastra audio de folosirea logicii si a bunului simt. Ar fi foarte simplu sa faceti o garare cu spatele seara, cand veniti de la serviciu si cand, utilizarea semnalului sonor ar avea oarecare sanse sa treaca neauzit. Dar, intrucat sunteti comod si lipsit de o minima consideratie fata de orice fiinta umana care se intampla sa nu fiti dumneavoastra, preferati sa efectuati manevra dimineata cand poate ca unii dintre noi inca dorm.

2. Semnalul sonor este incorect politic (politically incorrect care va sa zica). Semnificatia lui este simpla: eu nu ma voi deranja sa fiu foarte atent la voi dar voi aveti obligatia sa fiti atenti la mine. Audi-ul loveste ca destinul... Cu spatele si orbeste...

3. Utilizarea unei astfel de avertizari sonore este inutila: masina dumneavoastra, fie ca merge cu spatele sau cu fata, este atat de mare, de greoaie si de alba incat nu poate sa nu sara in ochi. (am evitat epitetul urata intrucat de gustibus...)

4. Renuntarea la avertizarea sonora ar fi mai mult decat salutara intr-un cartier in care zgomotul e si asa excesiv. Nu credeti ca ajung manelele, rasetele imbecile, racnetele, motoarele turate la ore mici din noapte, dialogurile purtate intre balcoane etc?

5. Ultima linie nu e un argument ci o rugaminte: daca motivele de mai sus nu v-au convins, ati putea totusi utiliza in fiecare saptamana o alta melodie?

Filmul lui Victor

Cu vreo doua zile inainte de sfarsitul anului ma suna Victor M., absolvent de Teatru, masterand la cinematografie etc, rugandu-ma sa ne intalnim pentru zece minute si o cafea, rastimp in care sa-mi explice oarece. Ar fi mult daca as spune ca in acel moment Victor imi era prieten. Ne intalnisem prima oara cu vreun an in urma la un chef din care niciunul dintre noi nu-si aminteste probabil chiar totul. Atunci ne piliseram, cantasem la chitara, spusesem niste scatch-uri (asa se scrie???) de-ale lui Caragiu si am sfarsit probabil prin a ne simpatiza reciproc. In fine, savarsim intalnirea, comandam cahveaua si Victor imi propune sa joc intr-un scurt metraj ce-i trebuia pentru un examen. Subiectul: o sticla de whisky care este data de spaga din mana in mana si in decursul unei singure zile se intoarce, strabatand o intreaga micro-retea umana, la intaiul inmanuitor. Evident, am acceptat. Cunoscandu-mi apoi colegii, am avut si placuta surpriza sa constat ca eram singurul neprofesionist (ceilalti erau fie actori, fie studenti la teatru) si evident, increderea acordata m-a flatat. Acum, cand scriu, am incheiat filmarile de o ora (filmari concentrate intr-o saptamana). Rostul acestui post este acela de a-i multumi lui Victor pentru o saptamana minunata, o saptamana in care am ras, am cantat, am injurat, am recitat, am jucat, am uitat replici, am negociat salopete, triplu stechere, sali de curs, mese in crasme, am inghetat pana ne-au pocnit oasele din craniu, ne-am intrecut cu masinile prin oras, ne-am imprietenit si am mancat mici cu bere la Hanu` Conachi. De asemenea ii multumesc lui Victor pentru ca mi-a dat ocazia sa-mi reamintesc ce firesc se pot aduna oamenii in jurul unei idei faine, in ciuda a tot si a toate.

Almudena Grandes - Varstele lui Lulu

Veti fi observat deja o eticheta noua pe blog care zice ce citesc acum... Precizez ca nu e intru lauda de sine si pentru ca nu miroase a bine si pentru ca nu prea am cu ce ma lauda... Nu mai citesc ca pe vremuri (cand aveam un ritm normal intre 80 si 100 de carti pe an, acum abia daca mai sar de 30, 40 si asta in anii buni), ba mai mult am constatat cu stupoare ca mama (care inca merge la serviciu) citeste mai mult si mai sustinut decat mine. Am pus eticheta pe blog dintr-un motiv mult mai simplu si mai pedagogic: blogul e vizitat de multi elevi si de multi prieteni care citesc si au nevoie de referinte si in felul acesta evit si vesnica "ce mai citesti/ce-ai mai citit?"

Acum depre ultima carte citita: Almudena Grandes - Varstele lui Lulu. Nu intentionez sa scriu foarte mult despre acest volum, nici despre altele, intrucat acesta nu este un spatiu pentru cronici literare. Dar vor scrie ori de cate ori voi intalni cate o carte remarcabila. Scrisa la 28 de ani, Varstele lui Lulu este o carte de debut si este de asemenea opera unei domnisoare. Cartea a trezit un oarecare scandal in Spania la aparitie dar nu acesta este lucrul cel mai important. Am citit-o dintr-o suflare si am tras (in ciuda avertismentelor lui Flaubert ca numai prostii fac asta) cateva concluzii:

- Varstele lui Lulu este o carte care poate figura oricand in top-tenul literaturii erotice a Europei. Almudena Grandes poate sta oricand alaturi de Sade, Miller sau Kundera.

- Varstele lui Lulu este o carte care reuseste o performanta foarte rara si pretioasa in literatura: reuseste sa degaje o poezie de exceptie din miezul unui subiect violent, scris violent si fara menajamente

- cartea desfasoara pana la urma o banalitate metafizica: totul este permis si totul lasa urme dar o face in asa fel incat iti da impresia ca n-ai stiut niciodata asta.

Allors, mon semblebles, mon freres, cititi Almudena Grandes - Varstele lui Lulu.