Acel 1% in care cred

De cand l-am auzit pe Basescu spunand ca 99% dintre romani agreeaza manelele (nu, n-a spus-o trist ci zambind cu toata fata, bucuros ca a gasit un argument prin care sa respinga acuzatiile privind de altfel foarte realul rasism romanesc), mi-a trecut prin cap ca ar trebui sa scriu ceva pe tema asta. Dar n-am gasit nici rabdarea, nici dispozitia. Citind insa in seara aceasta melancolicul si impresionantul volum al lui Daniel Cristea Enache ( Convorbiri cu Octavian Paler, Corint, Bucuresti, 2007) n-am putut sa nu remarc profetismul marcat al vorbelor regretatului maestru Paler care, pe data de 13 ianuarie 2006 scria:

Se pare ca maneaua a devenit "specific national" in ultimii ani. Ma indoiesc, insa, ca generatiile tinere abia urmeaza sa invete gustul pentru manele de la televiziunile doritoare de rating. Prostul gust n-are nevoie azi de profesori. E in predispozitiile epocii. Imi permit sa va atrag atentia ca pasiunea pentru manele n-a venit cu tancurile, cum a venit comunismul. Nu ne-a impus-o nimeni... Manelele au prosperat si vor prospera in continuare, transformand, ma tem eu (in calitatea mea de pesimist "inrait") fosta tara a doinelor intr-o mahala, fiindca plac. Nu lipseste decat sa ne decidem daca facem dintr-o manea imn national.

Nu-l acuz de nimic pe presedinte. De data asta nu facea altceva decat sa constate. Tot ce pot face este sa sper ca procentul nu este asa de dezastruos. Si sa sper de asemenea ca, la un moment dat, acest 1% in care cred va inflori ca o samanta buna si roditoare si va sufoca mizeria si prostia. Desi, dupa moartea lui Octavian Paler, nu sunt foarte sigur ca mai suntem exact 1%.

PS increzator: Tot azi am aflat ca manelele au fost interzise in mijloacele de transport in comun din urbea mea printr-o hotarare a Consiliului Local. Nu stiu daca e democratic dar cu siguranta e benefic. Deci... pot sa sper?

Shutter Island - cronica de film

Am vazut si eu filmul. In sala de cinema, cu popcorn si prieteni, asa cum se cuvine. Si cu ochiul meu cinefil dar nu profesionist, am remarcat urmatoarele:

Cartea e mai buna decat filmul din doua motive. Unul este motivul general pentru care cartile sunt in general mai bune decat filmele. Romanul are alta temporalitate, e structural altceva, romanul iti permite locuirea unei lumi mai pe indelete, savurandu-i toate detaliile, devierile, prabusirile sau alunecarile. Al doilea motiv e acela ca Shutter Island este doar filmul unui meserias, al unui regizor mare care stie treaba fara a reusi neaparat sa creeze personaje sau scene memorabile (suprinzator este uriasul blooper din final... cel cu mainile fetitei moarte care stau cand pe piept, cand alaturi). Cred ca filmul nu a reusit sa recreeze integral atmosfera cartii si mai cred ca s-a risipit pe prea multe planuri fara a reusi sa le contureze corect.

Exista, evident, si bile albe. Di Caprio joaca foarte bine fara a reusi neparat un rol al vietii. Progresul lui de la film la film este uimitor. Nici ceilalti nu se autodepasesc respirand totusi valoare si siguranta. Filmul are ritm, te prinde, uzeaza ponderat de efecte speciale si tehnici cinematografice si reuseste in cele din urma sa creeze o poveste rotunda si captivanta. Nu pot sa nu remarc si replica ce sfarseste filmul (replica ce nu exista in carte), replica ce schimba complet finalul, dupa parerea mea.

Allors, vedeti-l dar mai bine cititi-o!

Lasati-l dracu`... e un actor...

Nu stiu daca, principial, legea care interzice cumularea salariului cu pensia ce depaseste venitul mediu pe economie este corecta sau nu. Exista ratiuni pro si contra, acceptabile sau inacceptabile, dupa cum privim dinspre stanga sau dinspre dreapta. Dar sunt gata sa jur cu mana pe inima ca ea este profund incorecta atunci cand este trecuta prin Parlament si promulgata fara a se tine vreo clipa cont de cazurile speciale si de consecintele asupra lor. De pilda, cazul actorilor. Dincolo de patetismul situatiei unor oameni cu o meserie superba si autodevoratoare, obligati sa se vanda pe mai nimic, poate fi pusa si o chestiune pur tehnica. Meseria de actor nu e o meserie ca oricare alta, cu tot respectul pentru celelalte profesii. E una din putinele care se face cu toate membrele si cu toate organele, cu fiecare coarda vocala, cu fiecare rid si cu fiecare por. Literalmente. E singura meserie in care handicapurile sunt exploatate estetic, singura care iti cere sa slabesti si sa te ingrasi, sa-ti lasi barba sau sa te razi, sa fumezi sau sa te lasi, sa urli sau sa ramai fara voce, sa te invinetesti sau sa te ingalbenesti... Actorul e singurul om care nu e unicul proprietar al trupului si al varstei sale. Intr-o considerabila masura, biologia unui actor e bun public. Nu ma indoiesc ca premierul Boc (care ca sef al precedentului executiv a propus prima oara ideea prin OUG 230/31.12.2008) este cum nu se poate mai strain de problema. De altfel, mi-e greu sa-mi imaginez politicianul roman la teatru. Dar asta e o alta chestiune. Fundamental ramane faptul ca prin transformarea OUG in lege, s-a consfintit o situatie de un ridicol eminamente ionescian. Dincolo de inechitatea profunda a unei legi care reduce veniturile si asa meschine ale actorilor (dar nu interzice cumulul indemnizatiilor de CA la intreprinderi de stat ale potentatilor zilei), avem si un comic involuntar specific romanesc: cine va mai juca rolurile batranilor? Neprevazatori, Shakespeare, Cehov sau Ionesco si-au populat universul dramatic cu personaje in varsta. Abia astept un rege Lear de fo` douaj` de ani, asa... Un alt argument pe deplin viabil pentru caracterul special al cazului actorilor este acela ca actoria nu este pur si simplu o chestie care se face la FF sau de pe Wikipedia. Este o profesie aleasa care presupune mentoratul. Iar marii profesori, maestrii sunt cei care ar trebui storsi de stiinta si de talent pana in ultima clipa a vietii lor. Pentru ca asta i-ar face fericiti si pe noi si pe ei. Toate acestea sunt argumente de bun simt care ar fi trebuit sa treaca prin capul oricaruia dintre cei 70 de consilieri (in medie) a fiecaruia dintre ministri. Sau prin capul oricarui parlamentar.

De ce nu le-au trecut acestea prin cap? Pentru ca nu-i intereseaza, pentru ca sunt insensibili, sfertodocti si indiferenti. Si incompetenti. Nu sper nimic scriind acestea. Dar simt ca trebuie sa le scriu pentru a ramane intreg la cap si lucid intr-o societate romaneasca ce sterge tot mai mult granita fina dintre comic si tragic. Doua categorii dramatice, de altfel.

O ultima observatie. Trimitand OUG 230 Curtii Constitutionale intru verificarea constitutionalitatii ei, institutia in cauza s-a pronuntat astfel: “Nici o dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament intre diversele categorii profesionale sa aiba o ratiune licita”. Credeti ca in acest caz exista ratiuni licite?

PS: Practica aceasta a emiterii ordonantelor de urgenta, hotararilor de Guvern si a legilor fara a medita si la consecinte este foarte frecventa. Ca sa va convingeti ca aceasta lege n-a fost un accident, va dau si un exemplu simplu din invatamant. Hotararea de Guvern HG 1618/2009 ce urmeaza sa devina lege, nu tine cont de invatamatul vocational si in special de invatamantul de arta (ce ironie... tot "arta" e problema) unde se lucreaza individual si unde, in mod evident, necesitatile de personal didactic sunt mult mai mari decat in cazul unui liceu teoretic. Simularile facute la nivelul institutiilor de profil din tara arata ca, daca s-ar aplica in forma actuala hotararea de Guvern, in aceste unitati salariile n-ar mai fi acoperite nici in proportie de 50%. Ma intreb ce se intampla cu invatamantul daca nu era prioritate a Guvernului?

"Incompatibilitatea" sau despre stupefianta gandire ministeriala

Daca mi-ar fi spus cineva ca dupa sase ani in care am lucrat in sistemul romanesc de invatamant, dupa sase ani in care i-am cunoscut indeaproape mizeriile si neputintele, ceva sau cineva ar fi putut sa ma stupefieze intratat incat sa scriu un post la aceasta ora mica a zilei (putin dupa miezul noptii), i-as fi spus ca e deplasat. Si cu toate acestea, iata ca mirabilul sistem si ciracii lui gasesc inca puterea sa ma minuneze. Mai exact, ceea ce mi-a trezit (pe rand) atentia, indignarea si sufocarea a fost un caz prezentat pe Realitatea TV, in cadrul emisiunii Ora de Foc, 9 februarie 2010.

Cazul: O invatatoare a Colegiului Geman din Bucuresti refuza, in baza unei simple antipatii colorata cu nitel rasism ("nu suporta rromii") sa primeasca in clasa ei (clasa I) un elev (fiu de medici, de altfel) pe motiv de excesiva intunecare a pielii. Astfel ca, oripilata de perspectiva de a pastra printre tinerele vlastare fascinate de cultura ariana pe micul mediteraneean, ii sugereaza mamei copilului sa-l mute intr-o alta scoala (practica sugestiilor de transfer atunci cand un elev este considerat indezirabil dintr-un motiv sau altul este foarte extinsa in scolile romanesti) si, intrucat mama refuza, invatatoarea ii declara razboi in fata ambelor directoare si trece la neintarziate masuri opresive la adresa copilului (care merg de la ignorarea totala pana la pedepse corporale). Evident, copilul acuza trauma din ce in ce mai mult pana cand ajunge (in ciuda vizitelor tot mai frecvente la psihologi si psihiatri) sa fie tinut acasa intrucat declara ca isi doreste sa moara si refuza violent reintoarcerea la scoala. (Ca sa fiu onest, precizez ca acest caz este prezentat doar din perspectiva mamei copilului dar refuzul scolii de a face vreo declaratie publica in acest sens cred ca este elocvent in sine).

Vi se pare stupefiant? Este... Dar cu adevarat stupefianta, meschina, de neinteles si strigatoare la cer mi se pare pozitia secretarului de stat Iulia Adriana Oana Badea (nu importa partidul caruia ii apartine desi este oarecum evident) care sustine nici mai mult, nici mai putin ca principala vinovata este mama copilului care a tinut copilul in acea clasa "dintr-o ambitie" prosteasca. Nu stiu daca ati citit cu atentie sau daca ati inteles totul. Va rog sa recititi! Aceasta este pozitia unui oficial al Ministerului Educatiei. Mama s-a incapatanat sa pastreze copilul intr-o clasa in care ajunsese prin concurs in ciuda vointei ferme a doamnei invatatoare si a celor doua directoare. Mai mult, doamna Badea ne-a mai asigurat si ca Ministerul este "in curs de strangere a dovezilor" (si asta numai de 5 luni!!!) si ca acesta este un caz tipic de "incompatibilitate" intre cadru didactic si elev, caz in care dansa, personal, recomanda transferul elevului. (peste tot unde am folosit ghilimele, cuvintele au apartinut mandrei posesoare de gandire manageriala a Ministerului Educatiei.) Care va sa zica daca maine eu decid ca nu suport dintre elevii mei pe cei care sunt tigani, bautori de suc, flautisti, fete, posesori de hamsteri, blonzi, Ministerul Educatiei le-ar sugera sa se mute cat mai grabnic intr-o scoala mai permisiva... Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, dincolo de aceea ca introduce bunul plac in managementul scolar, notiunea de "incompatibilitate" contravine flagrant si spiritului paideutic european fondat pe temelia notiunii de "diversitate".

Pentru orice om cu bun simt, simpla relatare a acestui caz este stupefianta in sine. Va las si pe voi sa decantati emotia si indignarea in fata unor asemenea enormitati. Pana atunci, feriti-va de invatatoarele convinse ca Arbeit macht frei!

PS dedicat exclusiv doamnei Badea:

Cateva sfaturi pentru un bun management al educatiei -

1. Incercati sa va imaginati, fie si pentru o clipa, ca nu aveti intotdeauna dreptate;

2. Incercati sa intelegeti ca a lucra pentru un Minister nu inseamna a-i prelua necritic si a-i prolifera ineptiile si enormitatile;

3. Incercati sa intelegeti ca degetul ridicat si tonul sus nu sunt argumente decat pentru lingaii care nu-si ridica ochii in fata unor ca dumneavoastra;

4. Incercati sa ganditi ca un lider si nu ca un militian.

Intrucat nu-mi pareti irecuperabila, sfaturile sunt gratis...

PS pentru ceilalti: Citind comentariile spectatorilor RTV despre acest caz, am avut o revelatie. Nici nu mai conteaza daca un astfel de caz a existat in realitate si daca s-a desfasurat chiar asa. Ceea ce e cu adevarat important este ca, daca el ar fi existat ca atare, pozitia unui oficial al Ministerului ar fi fost asta.

Detalii aici:

http://www.realitatea.net/emisiuni/oradefoc.html