miercuri, 17 martie 2010

Inceput de interviu

N-am avut net cateva zile (ceva legat de ip, DNS server, gateway si subnet mask... stiu... asa va gandeati si voi) dar acum am revenit si incerc regretul celor 2-3 posturi pe care le-am avut in cap si pe care nu le-am scris (si probabil ca nu le voi mai scrie niciodata). Intorcandu-ma, mi-am gasit prietenii binevoitori si unii dintre ei chiar jucausi. De pilda, Onofre al meu care, mai in gluma mai in serios, mi-a propus un interviu pe care am sa-l redau mai jos. Dupa cum ma asteptam, s-a terminat brusc, cu promisiunea reluarii la un moment t1 din viitor. Nu stiu daca momentul acela va veni... Dar inceputul a fost acesta:
Onofre: Dac-ai fi Boc cum ai rezolva criza?
Doru Castaian: I-aş întreba pe unii buni la economie şi l-aş băga în mă-sa pe Băse când ar mârâi.
Onofre: Ai ceva împotriva băsescului? De ce?
Doru Căstăian: Pentru că e un bou care n-a înţeles nimic din chestia faină care i s-a întâmplat... să fie ales, şi atâta popor să-l placă şi să-l sprijine... şi-a bătut joc de asta.
Onofre: Se screm politrucii să schimbe Constituţia. Două întrebări: ce crezi c-ar trebui schimbat? Ce crezi despre „tinerii politicieni”, alde Cristian Preda, Sever Voinescu etc.?
Doru Căstăian: Nu ştiu dacă ar trebui schimbate principii fundamentale din Constituţie..., dar textul ar trebui clarificat... ca să nu se mai folosească unul ca Băse de prevederi de tipul „vegherea la buna funcţionare a instituţiilor statului” ca să fută orice instituţie oricând, fie că e a statului, fie că nu. Oricum, a fost o măgărie ce a făcut cu referendumul... S-a folosit de ignoranţa boborului ca să rupă ghimpele din coastă (Parlamentul)..., iar românul a votat după principiul întreţinerii la bloc... „dacă-s două camere e mai ieftin”. Cât despre tinerii politicieni... recunosc că îmi par mai interesante cărţile decât parcusurile lor politice... deci nu prea le urmăresc. Cândva mi-a placut Preda. Chiar şi dilematicul Voinescu. Acum mi se pare că au inceput o carieră într-ale pupatului in cur, dar că, din când în când, ii mustră conştiinţa.
Onofre: Ai prefera o carieră-n fotbal sau în politică? Crezi că Messi ar fi meritat mai mult Nobelul pentru pace decât Barack?
Doru Căstăian: (râde): Sigur da, la ambele întrebări.
Onofre: Păi, care-i diferenţa fundamentală între fotbal şi politică? Gândeşte-te că toată lumea-i o Românie mult mai dodoloaţă.
Doru Căstăian: Diferenţa e că la fotbal ne uităm din plăcere şi mai bem şi bere.
Onofre: La fotbalu’ românesc te uiţi cu plăcere? Ca să nu mai zic că cetăţeanul nostru e turmentat cel puţin de la Caragiale încoace.
Doru Căstăian: Cu o plăcere aproape bolnavă... ca să vezi... ce-a mai făcut Zapata... ce mai zice Borcea cu cele cinşpe cuvinte din vocabular... etc.
Onofre: De ce citeşti Paler? Eşti prost?
Doru Căstăian: (râde): Nu chiar.
Onofre: Nu chiar citeşti?
Doru Căstăian: Mi-a plăcut Paler şi m-a surprins chiar şi pe mine că mi-a plăcut. Am să scriu un post...
Onofre: Oh!
Doru Căstăian: ...despre asta pe blog, promit. Până atunci să-ţi spun pe scurt. Am citit două cărţi de dialoguri, interviuri etc. care mi-au arătat un ins de bun-simţ şi care se întâmplă să aibă câteva din obsesiile mele. Am citit Scrisorile imaginare şi am găsit chiar o intertextualitate surprinzătoare. Apărarea lui Galilei e mai slabă, dar Viaţa pe un peron mi-a zgândărit veşnica mea nostalgie pentru trenuri...
Onofre: Zi-mi la ce-mi foloseşte un moralist format în epoca de aur? Zi-mi la ce-mi foloseşte morala-n genere în posthedonistul - a se ierta barbarismu’ - secol XXI?
Doru Căstăian: Eu nu ştiu exact la ce te referi când îi spui moralist cu atâta înverşunare. Eu n-am dat de moralisme ieftine la el. La televizor mai producea, e adevărat.
Onofre: Nu-i cunosc decât intervenţiile publice. Alea-n care se afişa crunt pesimist în emisiunile celui mai elegant moderator cu nume de gâde.
Doru Căstăian: Da, ceea ce dovedeşte că bătrâneţea te tâmpeşte câteodată.
Onofre: Şi totuşi, la ce-mi foloseşte morala azi? N-ar fi mai utilă o justiţie implacabilă şi impecabilă?
Doru Căstăian: Eu cred că azi (mai) e posibilă o singură formă de morală. Eu cel puţin, în ceea ce mă priveşte, nu concep alta: una utilitaristă. Să mă explic. Un act al meu e moral în măsura în care îmi produce bine fără să producă rău. La limită, ăsta e principiul. Ar fi stupid să mai proferezi o morală a principiilor ferme.
Onofre: Bine, acuma am prizat şi niscai Mill şi suntem uşor trotilaţi. Ce bei, când bei?Doru Căstăian: Acum beau ceai. Sunt răcit.
Onofre: În fine, ce nu pricep io e că citeşti literatură română. Zi-mi de ce?
Doru Căstăian: Pentru că uneori se întâmplă să fie foarte bună... Îmi permit chiar să dau nişte titluri de unele am aflat chiar de la matale.
Onofre: Da’ chiar te rog. Oricum, pe mine nu mă convingi după experienţele pe care le-am avut.
Doru Căstăian: De la Nostalgia lui Cărtărescu la Trenul de noapte a lui Groşan. Recunosc, n-am reuşit niciodată (ca matale) Galeria cu viţă sălbatică. (n.O.B. pentru prezicie, am citit alt titlu de Constantin Ţoiu, nu mai ştiu care, deci e nesemnificativ. A, ba să nu mint, am mai citit Caftane şi cafteli, care-i de fapt o serie de articole ce reconstituie în cheie postcomunistă Ţiganiada!). Sau Lumea în două zile. Ştiu că mi-a mai plăcut. Şi Crohmălniceanu cu povestirile lui fantastice şi în mod deosebit Marea amărăciune a lui Groşan. Sunt doar titluri, n-am citit niciodată sistematic, ştii doar.
Onofre: Spune-mi totuşi un titlu de literatură română care te-a lovit în creştet şi l-ai simţit în boaşe, aşa cum ţi s-a întâmplat cu Miller spre exemplu.
Doru Căstăian: Hmmm... e greu... Dacă vorbim de exact acelaşi tip de lovitură în boaşe, atunci n-am... dacă vorbim totuşi de pălituri în cap... titlul ăla cred că a fost REM-ul lui Cărtărescu... dar sunt convins că a contat şi starea mea particulară din acel moment, faptul că era aproape vară şi că aproape nimic nu se mişca în după-amiaza aceea, la Ocna Mureş, la bunică-mea în curte, sub viţa de vie.
Onofre: Hai, gata, că mi-a ajuns. Nu ştiu să fac asta. Îs solipsist.
(va urma probabil)