Dupa un numar oarecare de carti citite (nu pe cat de multe as fi vrut), dupa niste ani de intretinere a viciului lecturii, dupa tocirea entuziasmelor livresti din adolescenta cu greu mai gasesti un autor care, vorba amicului Onofre, sa te paleasca in vintre, sa te faca sa citesti cu febra aceea usoara, pierduta demult (pe la 22, 23 de ani parca...), sa te culci la 3 am si sa adormi cu capul pe carte si pe cana de cafea... Ei bine, revelatia absoluta a ultimor 2-3 ani din viata mea de lector (in cantafabula) a fost biologul Dawkins. Nu vreau sa credeti ca n-am mai gasit autori faini de atunci (Houellebecq e doar un nume...). Este de asemenea adevarat ca am citit tare putin in perioada aceasta (vorba unui bun prieten, "de cand m-am facut intelectual, nu mai citesc nimic".) Stii foarte bine, "tu, hypocrite lecteur, mon sembleble, mon frere" ca, undeva pe drum, lectura inocenta, pasionata, avida, prostuta in entuziasmul ei se transforma pe nesimtite in practica vicioasa, nuantata, usor cinica. Dintr-o data, realizezi ca, citind, nu mai vrei sa stii ci doar sa simti placere. (Ca observatie suplimentara, remarc ca exista aici o logica de narcoman: primul drog il iei ca sa "get to the other side", in asteptarea revelatiei, insightului etc... dupa aceea, il iei doar pentru ca esti dependent).
Dawkins m-a scos din inertia viciului si mi-a redat entuziasmul de a sti. Biolog evolutionst cu state la Harvard si Oxford, Dawkins e in primul rand stupefiant prin siguranta vecina cu aroganta pe care o afiseaza. "Scriu aceasta carte cu convingerea ca, in trecut, viata umana reprezenta cel mai mare dintre mistere dar acum nu mai este"... Cu aceasta fraza incepe, de pilda, Ceasornicarul orb. Dawkins crede in evolutie, in corectitudinea principiului darwinist si nu-i e rusine s-o spuna. Dawkins are siguranta ca Dumnezeu nu exista. Dawkins crede ca lucrurile sunt explicabile fara Dumnezeu (ba chiar ca, ipoteza "ceasornicarului divin" este una superflua si care complica lucrurile). Dawkins crede ca doar o faramita de text genetic si un cromozom ne despart de cimpanzei. Dawkins respinge cu candoare si simplitate argumente teologice in mijlocul carora filosofii Europei s-au razboit aproape doua milenii si jumatate (de la Aristotel la Descartes si de la Anselm la Einstein). Dawkins crede ca omul nu e altceva decat o masina de propagare a "genelor de succes", cea mai performanta dintre masini. Si mai crede ca singurul umanism posibil e cel care pleaca de la biologie si nu de la morala. Sau, mai corect spus, ca singura morala posibila este cea care se intemeiaza pe biologie. Citindu-l, aproape te intrebi daca exista si moduri alternative de intelegere a lumii.
Randurile de mai sus nu sunt o aderare fara rezerve la darwinism via Dawkins. Personal, cred m-as putea "certa" cu el mult timp. Cred ca pe alocuri este naiv si ca lipsa de cultura teologica si/sau filosofica este evidenta. Dar nu pot sa nu respect capacitatea, de mult demodata pe continent, de a incerca sa intelegi, cinstit si lautareste, pe ce lume traiesti si de a spune fara echivoc lucrurile in care crezi. Din aceste motive, cartile lui Dawkins (doua aparute la Humanitas pana acum) merita citite. Cumparate si citite, chiar daca impreuna fac cam cat un index de dirigentie.
www.richarddawkins.net
Dawkins m-a scos din inertia viciului si mi-a redat entuziasmul de a sti. Biolog evolutionst cu state la Harvard si Oxford, Dawkins e in primul rand stupefiant prin siguranta vecina cu aroganta pe care o afiseaza. "Scriu aceasta carte cu convingerea ca, in trecut, viata umana reprezenta cel mai mare dintre mistere dar acum nu mai este"... Cu aceasta fraza incepe, de pilda, Ceasornicarul orb. Dawkins crede in evolutie, in corectitudinea principiului darwinist si nu-i e rusine s-o spuna. Dawkins are siguranta ca Dumnezeu nu exista. Dawkins crede ca lucrurile sunt explicabile fara Dumnezeu (ba chiar ca, ipoteza "ceasornicarului divin" este una superflua si care complica lucrurile). Dawkins crede ca doar o faramita de text genetic si un cromozom ne despart de cimpanzei. Dawkins respinge cu candoare si simplitate argumente teologice in mijlocul carora filosofii Europei s-au razboit aproape doua milenii si jumatate (de la Aristotel la Descartes si de la Anselm la Einstein). Dawkins crede ca omul nu e altceva decat o masina de propagare a "genelor de succes", cea mai performanta dintre masini. Si mai crede ca singurul umanism posibil e cel care pleaca de la biologie si nu de la morala. Sau, mai corect spus, ca singura morala posibila este cea care se intemeiaza pe biologie. Citindu-l, aproape te intrebi daca exista si moduri alternative de intelegere a lumii.
Randurile de mai sus nu sunt o aderare fara rezerve la darwinism via Dawkins. Personal, cred m-as putea "certa" cu el mult timp. Cred ca pe alocuri este naiv si ca lipsa de cultura teologica si/sau filosofica este evidenta. Dar nu pot sa nu respect capacitatea, de mult demodata pe continent, de a incerca sa intelegi, cinstit si lautareste, pe ce lume traiesti si de a spune fara echivoc lucrurile in care crezi. Din aceste motive, cartile lui Dawkins (doua aparute la Humanitas pana acum) merita citite. Cumparate si citite, chiar daca impreuna fac cam cat un index de dirigentie.
www.richarddawkins.net
