Motto: "Supusul ideal al dominatiei
totalitare nu este nici nazistul convins, nici comunistul convins, ci oamenii
pentru care deosebirea dintre fapt si fictiune (adica realitatea experientei)
si deosebirea intre adevarat si fals (adica criteriile gandirii) nu mai
exista''.
Hannah Arendt, "Originile
totalitarismului"
Am
văzut în ultimele zile (de când Monica Macovei a lansat tema aceasta de
discuţie, într-un mod frivol şi nefericit, dacă mă întrebaţi pe mine) păreri
emise de oameni cu diverse formaţii şi nivele de pregătire cu privire la
oportunitatea sau lipsa de oportunitate a predării religiei în şcolile publice
româneşti. Nu am văzut însă absolut nicio abordare pedagogică a
chestiunii şi nici o luare de poziţie serioasă de acest fel. Eu nu cred
că această chestiune este trivială şi cred că va trebui să vină şi momentul în
care ea să fie discutată serios din punctul de vedere al pedagogilor, nu al
profanilor. Problema predării religiei ortodoxe în şcoală nu e de fapt o
singură problemă, ci mai multe. Dacă să predăm religie ortodoxă unui elev de 6
ani nu e aceeaşi problemă cu a-i preda sau nu religie unui elev de 18 ani. Ori,
celor de 18 ani, disciplina aceasta nu le spune nimic de cele mai multe
ori, ora de religie e o ocazie de băşcălie şi nimic mai mult (dragi părinţi
inspectori, aveţi curaj să aplicaţi nişte chestionare pe bune?) Care este de
fapt vârsta propice începerii predării unei astfel de discipline? Şi dacă tot
ne-am apucat, să mai întrebăm: s-a gândit cineva că religia nu este o
disciplină de acelaşi tip cu fizica sau matematica? Câţi elevi (profesori?) au
auzit măcar o dată (nu pretind să fi asimilat serios asta) de diferenţa
între un discurs metafizic şi unul ştiinţific? Câţi înteleg că discursul
metafizic este netestabil şi face obiectul credinţei, iar teoria ştiinţifică
este testabilă şi falsificabilă (în sens popperian) şi se supune cu totul altor
rigori? Câţi profesori de religie au explicat vreodată copiilor că în existenţa
lui Dumnezeu şi a sfinţilor credem, dar că despre existenţa
atomilor ştim? Câţi ştiu că nicio doctrină metafizică (inclusiv
cele religioase) nu poate de jure şi de facto să contrazică un fapt testat şi
fundamentat ştiinţific? Şi dacă ei n-au habar, cum îi pot cere unui elev de
nici zece ani să facă diferenţa între un enunţ de tipul “Dumnezeu e
atotputernic” (enunţ fără sens, din punctul de vedere al filosofiei analitice)
şi un enunţ de tipul “Suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade?
(enunţ cu sens şi verificabil)? Ce facem cu mintea unui elev în care dogma şi
adevărul ştiinţific sunt băgate ca doi cartofi în aceeaşi oală, ca şi cum nu
s-ar putea contrazice niciodată acolo? Ce facem cu mintea unui copil care
trebuie să decidă care dintre cei doi profi are dreptate: cel care spune că au
trecut 6000 de ani de la căderea adamică, (după cum m-a asigurat un teolog că
spune Isus Sirah) şi cel de istorie care-i spune despre picturile din Grote
Chauvet şi Lascaux, de acum 30.000 de ani? Să fi fugit Adam de la Lascaux la
Altamira sau Isturitz ca să picteze peşteri şi să facă fluiere de os? Ce facem
cu evoluţia atât de bine fundamentată ştiinţific şi de care nimeni întreg la
cap nu se mai îndoieşte şi asupra căreia biserica păstrează o tăcere jenantă?
(A propos, încerc de mult să aflu dacă există vreo poziţie a vreunei biserici
ortodoxe în problema evoluţiei, poate mă ajută cineva). Ce facem cu
descoperirile antropologilor privind sexualitatea umană şi mecanismele formării
cuplurilor, care contrazic flagrant mitul adamic? Ce facem cu diferitele morale
care contrazic morala ortodoxă? Sunt ele mai puţin credibile? Ce facem cu
spiritul critic al unui copil (pe care sistemul educaţional ar trebui să îl
dezvolte) pus să îngenuncheze încă de la grădiniţă şi să mormăie o rugăciune pe
care nu o înţelege, pentru a primi un bol de supă? Ce facem cu nenorocita de
piramidă a lui Maslow şi cu taxonomia lui Bloom, care spun că nevoile spirituale,
de concordanţă ale sinelui şi de reprezentare a unor teorii totalizatoare (cum
este o doctrină religioasă) sunt nevoi de ultim nivel, care necesită operaţii
complexe şi dezvoltate târziu ale gândirii, care îi pot fi cerute unui
adolescent de peste 16 ani (ăsta e motivul pentru care studiem filosofia în
clasa a doişpea), nu însă unui copil de 6, 7 sau 10 ani? S-a argumentat că
religia ortodoxă este legată de istoria şi cultura românilor şi că, prin
urmare, copiii ar trebui educaţi în acest spirit. Este adevărat, dar este la
fel de adevărat că o cultură care nu se leagă de prezent, care ignoră ceea ce a
adus civilizaţia cunoaşterii este o cultură moartă, o moştenire jenantă şi
nimic mai mult. Tocmai că proba de vitalitate a unei tradiţii este capacitatea
de a se confrunta cu noul şi de a-l asimila sau resemnifica. S-a argumentat că
civilizaţia europeana este creştină şi că trebuie să se redescopere, după
ateizarea începută de Lumini şi de Revoluţia Franceză (nu, Mihnea Măruţă?).
Luminile şi Revoluţia Franceză sunt însă la fel de mult produse ale gândirii
creştine (patosul individualităţii de unde vine?), iar proba de foc a
creştinismului în lumea de azi nu este să încerce să revină brutal la dogmatism
şi cahetizare, ci să asimileze şi să răspundă într-un dialog viu provocărilor
modernităţii. S-a spus că schema creştină furnizează “tiparele mentale” (cred
că era vorba totuşi de “tipare culturale”) ale civilizaţiei europene. Tocmai
pentru că este aşa (deşi creştinismul nu e singurul factor al civilizării europene,
impulsul ştiinţific este încă şi mai vechi… Euclid, Aristotel vă spun ceva?),
creştinismul ar trebui privit din exterior (în cadrul unor discipline ca
Istoria mentalităţilor sau Istorie culturală) în şcoala publică (chestiunea
tiparelor mentale s-a născut în psihologie şi în antropologie, nu în teologie,
pentru simplul motiv că nici măcar teologul nu se poate ridica de pe sol
trăgându-se de păr). Restul sunt banalităţi sentimentale: că înaintaşii noştri
au făcut Marea Unire cu crucea la gât etc Aceiaşi înaintaşi purtau simultan şi
păduchi şi mai duceau de pe front şi câte un sifilis nevestelor. Faptul că ceva
s-a întâmplat în trecut nu e suficient pentru a-l justifica (chiar e atât de
greu de înţeles asta?).
Cei
mai mulţi dintre cei care mă cunosc sunt convinşi că sunt ateu şi un militant
convins pentru eliminarea religiei din şcoli. Am să-i surpind (poate am să-i şi
dezamăgesc) şi am să le spun că nu sunt niciuna, nici alta. Atunci când cineva
mă întreabă, mă declar agnostic, pentru că pur şi simplu l-am citit pe Kant
când eram mai mic şi i-am înteles lecţia. Nu ştiu neaparat dacă, principial,
religia ar trebui să dispară din şcoli. Dar ştiu că nu are dreptul să fie acolo
până nu răspunde acestor întrebări şi multor altele. Iar dacă BOR va dori să ne
convingă că este serioasă şi bine intenţionată, va trebui să nu ignore toate
aceste chestiuni. Nişte simple chestiuni de pedagogie.
LATER EDIT: Pentru ca sunt cititori
care se indoiau sincer de faptul ca felul in care este predata religia in
scolile romanesti pune in pericol rigoarea si onestitatea pedagogica, prin
aceea ca prezinta in mod voit elemente dogmatice care intra in contradictie
flagranta cu teoriile stiintifice cele mai solide si larg acceptate, imi permit
sa citez un fragment din studiul "Educatia religioasa in scolile
publice", realizat de Liga Pro Europa in 2007 (cel mai mare studiu al unui
ONG pe aceasta problema, din cate cunosc): " Creaţionismul
este prezentat în mod literal, în contrast cu teoriile ştiinţifice şi la
paginile 11-12 din „Religie. Cultul ortodox.”, manual
pentru clasa a XI-a, Editura Corint: „Sfinţii părinţi evidenţiază apariţia
vegetaţiei înaintea soarelui pentru a accentua că întreaga lume îşi are
originea şi susţinerea în Dumnezeu. Întreaga vegetaţie ce împodobeşte pămîntul
nu-şi datorează existenţa luminii solare, nici ostenelii omului, ci puterii
creatoare a lui Dumnezeu. Sf. Ambrozie al Milanului arată că soarele a fost
făcut după apariţia vegetaţiei pe pământ: „Fie ca pămîntul să odrăslească
înainte de a primi întăritoarea îngrijire a soarelui, spre a nu se da prilej de
sporire omeneştii rătăciri. Fie ca toţi să ştie că nu soarele e pricinuitorul
creşterii plantelor. (...) Cum ar putea soarele să dea putere vieţii plantelor
crescătoare, cînd acestea au fost mai înainte făcute să crească de dătătoarea
de viaţă putere ziditoare a lui Dumnezeu, înainte ca soarele să fi început a
lua parte la vieţuire? Soarele e mai tânăr decît mugurii, mai tînăr decât
ierburile.”
Respingerea explicaţiei ştiinţifice asupra
succesiunii apariţiei soarelui, planetelor şi vieţii este întărită mai jos de
pasajul următor din acelaşi manual:
„Ziua
a IV-a. Dumnezeu a făcul luminătorii: soarele, luna, stelele. Astfel au apărut
şi anotimpurile. Teoriile ştiinţifice presupun apariţia soarelui înaintea
pământului, aşa cum cere logica aparentă. Dar zilele creaţiei nu pot fi
înţelese exclusiv prin intermediul legilor cunoscute de ştiinţe. Ştiinţa are
competenţă doar în studierea lumii observabile de după căderea în păcat. Zilele
creaţiei ne arată că întreaga lume trăieşte în mod vizibil prin Dumnezeu.
Tendinţa de a considera soarele ca sursă a vieţii de pe planeta noastră
constitie o încercare de explicare naturalistă a lumii. (...)
Ziua
a V-a. Dumnezeu a făcut vieţuitoarele din apă şi din văzduh. Printr-o
interpretare forţată, evoluţionismul consideră că speciile derivă unele din
altele, inclusiv omul, care provine dintr-un anumit strămoş comun cu maimuţa.
Sfinţii Părinţi insistă asupra felurilor vietăţilor. Ei arată că fiecare fel de
vieţuitoare s-a făcut deodată şi acest fel îşi păstrează firea. Nu poate fi
vorba de o trecere a vieţuitoarelor dintr-un fel în altul.”
Deşi astrologia contravine chiar religiei creştine,
ea este totuşi legitimată în acest manual la pagina 16: „venirea magilor la
Bethleem – spre a se închina pruncului Iisus – demonstrează că şi Orientul
păgîn aştepta venirea unui Mîntuitor. Astrologi încercaţi, magii «citiseră» în
stele chiar timpul şi locul întrupării Fiului lui Dumnezeu.”
În
condiţiile în care, de la clasa I la clasa a XII-a elevii sînt formaţi în
spiritul teoriei creaţioniste, prezentată cel mai adesea ca un adevăr absolut,
cu valoare ştiinţifică, strategia MEC de a limita sau exclude teoria
evoluţionistă pînă şi din manualele de biologie este periculoasă, aşa cum o
indică şi Rezoluţia mai sus citată a Consiliului Europei, iar pentru echilibrarea
situaţiei este urgentă luarea unor măsuri corective în sarcina MEC."
Gasiti
studiul intreg aici:
http://www.proeuropa.ro/educatie.html
Pericolele
despre care vorbesc sunt atat de putin reale incat, tot in 2007, Consililul
Europei lansa Rezolutia 1580 privind pericolul predarii creationismului in
scoli cu titlu de teorie stiintifica. (gasiti link
aici: http://assembly.coe.int/main.asp?link=/documents/adoptedtext/ta07/eres1580.htm).
Desi BOR identifica problema ridiicata de rezolutie drept "o falsa problema",
intrucat creationismul e considerat un act de credinta si nu unul stiintific
(vezi
aici: http://basilica.ro/stiri/falsa_problema_a_predarii_creationismului_si_importanta_manualelor_de_religie.html),
eu cred ca pericolele semnalate de mine (de a crea confuzie in mintea elevului,
in special a celui mic) sunt cat se poate de reale, atunci cand "adevarul
revelat" se refera explicit la o chestiune decisa de stiinta intr-un alt
mod. In principiu, sunt de acord cu faptul ca evolutia si dogma creatiei pot fi
armonizate, insa BOR nu numai ca nu face acest lucrur (excluzand voit orice
referinta la evolutionism din programa proprie si din manuale, dar mai da si o
definitie semidocta si confuza a evolutionismului, prin Pr. Dr. Bogdan Popescu,
consilier patriarhal, sectorul teologic-educational al Patriarhiei Romane):
"Consideram ca teoria evolutionista ramane
doar o ipoteza cu implicatii ideologice, fara pretentii de adevar istoric
absolut, o posibila explicatie, sustinuta cu argumente considerate
stiintifice. "
