Intrucat mi-au fost reprosate de cititori la a caror parere tin si pe al caror spirit critic mizez verbozitatea si pretiozitatea primelor doua postari din seria Facebook, m-am gandit sa abordez postarea finala intr-o cu totul alta cheie. Usor aforistica, usor pilduitoare, cu aer de apolog si poate la fel de pretioasa. Tot ce vreau sa spun e cuprins in urmatoarele cateva franturi ca intr-o piersica inversa, in care carnea parfumata e ascunsa de invelisul tare al samburelui.
Autostrada din Sud...
Imi amintesc vag ca exista o nuvela a lui Julio Cortazar care se numeste asa. Am citit-o candva, demult. Nu-mi amintesc decat o senzatie persistenta de bucurie si melancolie pe care am resimtit-o la final. Si faptul ca, de atunci, am inteles definitiv faptul (asa putine lucruri sunt definitive in intelegere) ca splendoarea si derizoriul intalnirilor dintre oameni, absurdul si frumusetea lor pot transpare intr-o clipa, la fel cum pot reprezenta decantarea unei intregi vieti. Mai multi oameni circuland pe o autostrada sunt nevoiti sa opreasca din cauza unui accident si sa petreaca acolo cateva ore, impreuna. Nu se cunosc si nici nu simt nevoia. Nu-si cer numele dar asta nu-i impiedica sa se indragosteasca si sa faca planuri. Nu-si stiu trecutul dar asta nu-i impiedica sa se lase sedusi sau oripilati unii de altii. Niciunul nu vede din ceilalt mai mult decat o "coaja" si nimeni nu vrea sa treaca de coaja. Cunoasterii iubirii i se substituie frivolul mangaierii. Autostrada este redeschisa, masinile se urnesc, oamenii aceia nu se vor revedea niciodata dar poate ca, intre faldurile memoriei si prin ele, tocmai li s-a revelat un nou sens al eternitatii. In minte imi persista imaginea automobilelor indepartandu-se tot mai mult unul de celalalt, prin praful autostrazii, devenit pentru o clipa, praful uitarii. (Bibliografie: Julio Cortazar, Autostrada din Sud)
Cunoaste-te pe tine insuti...
Dictonul frontispiciului de la Delphi, preluat de Socrate si devenit marca a intelepciunii absolute, crez definitiv al introspectiei si sublima sarcina divina... Sa te cunosti pe tine insuti/insati, sa strangi diversul identitatii tale in sigura si senina cunoastere si autoacceptare. Dar daca Socrate, ironic pana la capat, nu incerca sa ne fixeze inainte decat o alta sarcina imposibila? Daca identitatea este, de fapt, imposibil de strans intr-un ghem sau un monolit? Daca a ne cunoaste pe noi insine nu este, de fapt, altceva decat acest efort continuu de a ne vizita vascozitatile, arderile sau duritatile interioare? Arta stupefactiei in fata noastra insine si placerea autosavuranta de a-l recunoaste intotdeauna in noi pe celalalt? (Bibligrafie: Platon, Phaidon)
Insuportabila usuratate a fiintei
Ni se reproseaza adeseori ca tratam oamenii superficial, ca "nu trecem de aparente" si ca a cunoaste un om presupune incursiunea in "sufletul" lui, in "apele lui adanci". Dar cat de des lungimea timpului nu retine dintr-un om altceva decat o vorba, un moment sublim sau ridicol, o zgarietura pe o piatra funerara, un imponderabil suras sau o incruntare morbida, nimic din ceea ce "istoria sufletului" ar putea contabiliza? Superficialul nu se supune adancului, adancimea nu e altceva decat o decantare infinita de suprafete. Intinsa pe infinitul timpului, orice existenta e derizorie si se limiteaza la o constelatie de semne. Sufletul nu e nemuritor, el dureaza doar atat cat dureaza semnele trupului (Bibliografie: Milan Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei - Nemurirea)
Coaja lucrurilor...
Trupul este inchisoarea sufletului, spunea Platon. Dupa doua milenii, Michel Foucault il parafraza, rasturnandu-l, spunand ca sufletul este inchisoarea trupului. Nu stiu care are dreptate sau daca unul singur trebuie sa aiba. Dar pot sa incerc sa inteleg ca pielea e dublul sufletului si nu inamicul ei, la fel cum senzatia dubleaza gandirea, mangaierea dubleaza iubirea, respiratia dubleaza privirea, caldura carnii profunzimea inimii. Si, daca privim atent, toate lucrurile au piele, au coaja si vor mangaieri.
(Bibliografie: Adrian Otoiu - Coaja lucrurilor, Susan Sontag - Against interpretation)
Autostrada din Sud...
Imi amintesc vag ca exista o nuvela a lui Julio Cortazar care se numeste asa. Am citit-o candva, demult. Nu-mi amintesc decat o senzatie persistenta de bucurie si melancolie pe care am resimtit-o la final. Si faptul ca, de atunci, am inteles definitiv faptul (asa putine lucruri sunt definitive in intelegere) ca splendoarea si derizoriul intalnirilor dintre oameni, absurdul si frumusetea lor pot transpare intr-o clipa, la fel cum pot reprezenta decantarea unei intregi vieti. Mai multi oameni circuland pe o autostrada sunt nevoiti sa opreasca din cauza unui accident si sa petreaca acolo cateva ore, impreuna. Nu se cunosc si nici nu simt nevoia. Nu-si cer numele dar asta nu-i impiedica sa se indragosteasca si sa faca planuri. Nu-si stiu trecutul dar asta nu-i impiedica sa se lase sedusi sau oripilati unii de altii. Niciunul nu vede din ceilalt mai mult decat o "coaja" si nimeni nu vrea sa treaca de coaja. Cunoasterii iubirii i se substituie frivolul mangaierii. Autostrada este redeschisa, masinile se urnesc, oamenii aceia nu se vor revedea niciodata dar poate ca, intre faldurile memoriei si prin ele, tocmai li s-a revelat un nou sens al eternitatii. In minte imi persista imaginea automobilelor indepartandu-se tot mai mult unul de celalalt, prin praful autostrazii, devenit pentru o clipa, praful uitarii. (Bibliografie: Julio Cortazar, Autostrada din Sud)
Cunoaste-te pe tine insuti...
Dictonul frontispiciului de la Delphi, preluat de Socrate si devenit marca a intelepciunii absolute, crez definitiv al introspectiei si sublima sarcina divina... Sa te cunosti pe tine insuti/insati, sa strangi diversul identitatii tale in sigura si senina cunoastere si autoacceptare. Dar daca Socrate, ironic pana la capat, nu incerca sa ne fixeze inainte decat o alta sarcina imposibila? Daca identitatea este, de fapt, imposibil de strans intr-un ghem sau un monolit? Daca a ne cunoaste pe noi insine nu este, de fapt, altceva decat acest efort continuu de a ne vizita vascozitatile, arderile sau duritatile interioare? Arta stupefactiei in fata noastra insine si placerea autosavuranta de a-l recunoaste intotdeauna in noi pe celalalt? (Bibligrafie: Platon, Phaidon)
Insuportabila usuratate a fiintei
Ni se reproseaza adeseori ca tratam oamenii superficial, ca "nu trecem de aparente" si ca a cunoaste un om presupune incursiunea in "sufletul" lui, in "apele lui adanci". Dar cat de des lungimea timpului nu retine dintr-un om altceva decat o vorba, un moment sublim sau ridicol, o zgarietura pe o piatra funerara, un imponderabil suras sau o incruntare morbida, nimic din ceea ce "istoria sufletului" ar putea contabiliza? Superficialul nu se supune adancului, adancimea nu e altceva decat o decantare infinita de suprafete. Intinsa pe infinitul timpului, orice existenta e derizorie si se limiteaza la o constelatie de semne. Sufletul nu e nemuritor, el dureaza doar atat cat dureaza semnele trupului (Bibliografie: Milan Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei - Nemurirea)
Coaja lucrurilor...
Trupul este inchisoarea sufletului, spunea Platon. Dupa doua milenii, Michel Foucault il parafraza, rasturnandu-l, spunand ca sufletul este inchisoarea trupului. Nu stiu care are dreptate sau daca unul singur trebuie sa aiba. Dar pot sa incerc sa inteleg ca pielea e dublul sufletului si nu inamicul ei, la fel cum senzatia dubleaza gandirea, mangaierea dubleaza iubirea, respiratia dubleaza privirea, caldura carnii profunzimea inimii. Si, daca privim atent, toate lucrurile au piele, au coaja si vor mangaieri.
(Bibliografie: Adrian Otoiu - Coaja lucrurilor, Susan Sontag - Against interpretation)
21 de comentarii:
REM - Everybody Hurts. La asta m-a dus gandul cand am citit inceputul postului. Care nu e mai pretios decat antecendentele si nici mai slab. Doar completeaza ”veriga lipsa”. E de apreciat curajul celor care isi vor cauta identitatea apeland la ceilalti ca la acei alter-ego-uri de care avem nevoie dar...
PS: Mai exista in seria Susan Sontag et comp Prietenului care nu mi-a salvat viata (o carte a unui francez care afla ca e seropozitiv si isi diseca toata reactiile si trairile pana in clipa cand trebuie sa moara) si cartile lui Kobo Abe (Chip strain e superba).
S-au notat titlurile... Welcome back:)
Zici că lucrurile vor mângâieri, hein? Păi, aplicând principiul adus în scenă de nea Viorel mai deunăzi, de la spus că mângâi lucruri la gândit că mângâi, la mângâiat de-a binelea lucrurile alea şi de-a fi deci mângâietor de lucruri nu-i mare distanţă, nu, nea Viorele? Aşa că „mare atenţie ce mângâiaţi împula mea”, zicea maistru Yuga.
Se pare ca esti in (pe?! :o) trend;
uite un sociolog (mustacios ;o) care scrie "Quand je est un autre".
http://www.scienceshumaines.com/-quand-je-est-un-autre-_fr_24351.html
A naibii carte, are si adresa pe Facebook:
http://fr-fr.facebook.com/pages/quand-je-est-1-autre-kaufmann-sociologue/119210268106858
Asta asa, de chestie, nu de bibliografie.
He-heee! Ia uite cine-a reveniiiit! :) Acuma văzând aşa de scurtul text de prezentare al cărţii franţuzului, mi-a venit în minte că John Barth a cam zis ce era de zis despre acest sujet în Varieteul pe apă. Aşa-mi pare.
Pai, cred ca Rimbaud a zis primul ca "je est un autre"... Iar trendu` incepuse prin Germania, in anii 20`-`30 cu fenomenologia lui Husserl si ontologia lui Heidegger si continuase de prin anii `60, in Franta, cu Derrida and co... Dar tot nea Barth o zice mai frumos...
the only barth i know is bart simpson
Padawaneeee, stai flexat! Nu eşti singuru prost pă lumea asta! Sunteţi mulţi, bă!
"Tat twam asi" in varianta moderna si usor bagatelizat s-ar putea referi la toate profilurile pe care noi ni le cream, ni le insusim sau la fatetele pe care le aratam in lumea virtuala. Poate nici macar nu sunt asa departe de realitate, pentru ca nu-i asa, realitatea nu e numai ce poti vedea, pipai, gusta.
In fiecare din noi dantelariile desuete, pragmatismul, erotismul, vulgarul, naivitatea, minciuna, inocenta (si cate altele !) se lupta pentru a iesi din sfera “nevazutului”, insa in lumea reala sunt putine ocaziile in care unele se pot manifesta(asta daca vrei sa treci totusi un om sanatos, educat, avand in vedere legile scrise si nescrise ale societatii…). In lumea virtuala iti poti crea ocaziile mai ales daca esti in spatele unui alt nume. E un joc. Un altfel de joc. Un alt nume pentru esenta din tine…paradoxal, nu? Dar „ce e un nume?/Acela cu care numesti trandafirul?/Dar cu orice nume tu l-ai numi/La fel de dulce va mirosi“… De exemplu, mi-e drag virtual un cititor de-al tau care posteaza comentarii folosind un limbaj mai…buruienos. Virtual mi-e drag, dar daca ar vorbi asa face-to face, hmmm… (no offence! :) )
Sa facem un exercitiu simplu (sau simplist?) de logica: scriitorii se identifica cu personajele ( “Madame Bovary c’est moi”), cititorii se cauta si se identifica si ei cu personajele… ce rezulta? Toti suntem scriitori-personaje! Copiii lui Anansi urzind felii de viata pe care le privesc cu sute de ochi…
In spatiul virtual faptul ca unui nume nu-i place place palaria pe care o putam ne afecteaza mai putin sau deloc…in realitate vom spune : “E o problema. Nu-i place palaria mea”…Noi? Ea? Kundera?
"Bine, dar e absurd, ziceţi? Un personaj e fie real, fie imaginar? Dacă asta crezi, hypocrite lecteur, nu-mi rămâne decât să zambesc. Nici măcar propriul tău trecut nu-l mai consideri întru totul real. îl înzorzonezi, îl sulemeneşti sau îl vopseşti în negru, după caz, îl cenzurezi, îi mai pui pe ici, pe colo, câte un petic...pe scurt, îl preschimbi într-o ficţiune, pe care o rânduieşti frumos pe raft - cartea ta, iată, autobiografia ta romanţată. Suntem toţi, într-o veşnică fugă de realitate. E o definiţie fundamentală a lui Homo Sapiens." John Fowles.
“Tat twam asi” in varianta moderna si usor bagatelizat s-ar putea referi la toate profilurile pe care noi ni le cream, ni le insusim sau la fatetele pe care le aratam in lumea virtuala. Poate nici macar nu sunt asa departe de realitate, pentru ca nu-i asa, realitatea nu e numai ce poti vedea, pipai, gusta.
In fiecare din noi dantelariile desuete, pragmatismul, erotismul, vulgarul, naivitatea, minciuna, inocenta (si cate altele !) se lupta pentru a iesi din sfera “nevazutului”, insa in lumea reala sunt putine ocaziile in care unele se pot manifesta(asta daca vrei sa treci totusi un om sanatos, educat, avand in vedere legile scrise si nescrise ale societatii…). In lumea virtuala iti poti crea ocaziile mai ales daca esti in spatele unui alt nume. E un joc. Un altfel de joc. Un alt nume pentru esenta din tine…paradoxal, nu? Dar „ce e un nume?/Acela cu care numesti trandafirul?/Dar cu orice nume tu l-ai numi/La fel de dulce va mirosi“… De exemplu, mi-e drag virtual un cititor de-al tau care posteaza comentarii folosind un limbaj mai…buruienos. Virtual mi-e drag, dar daca ar vorbi asa face-to face, hmmm… (no offence! )
Sa facem un exercitiu simplu (sau simplist?) de logica: scriitorii se identifica cu personajele ( “Madame Bovary c’est moi”), cititorii se cauta si se identifica si ei cu personajele… ce rezulta? Toti suntem scriitori-personaje! Copiii lui Anansi urzind felii de viata pe care le privesc cu sute de ochi…
In spatiul virtual faptul ca unui nume nu-i place place palaria pe care o putam ne afecteaza mai putin sau deloc…in realitate vom spune : “E o problema. Nu-i place palaria mea”…Noi? Ea? Kundera?
"Bine, dar e absurd, ziceţi? Un personaj e fie real, fie imaginar? Dacă asta crezi, hypocrite lecteur, nu-mi rămâne decât să zambesc. Nici măcar propriul tău trecut nu-l mai consideri întru totul real. îl înzorzonezi, îl sulemeneşti sau îl vopseşti în negru, după caz, îl cenzurezi, îi mai pui pe ici, pe colo, câte un petic...pe scurt, îl preschimbi într-o ficţiune, pe care o rânduieşti frumos pe raft - cartea ta, iată, autobiografia ta romanţată. Suntem toţi, într-o veşnică fugă de realitate. E o definiţie fundamentală a lui Homo Sapiens." John Fowles.
Nene Mara, nu mi-l face prost pe nenea Padawan, ca-i de departe unul dintre cei mai cool si isteti oameni pe care-i stiu si chiar si glumita din comment mie mi-a placut... Si, apai, imi place si mie sa cred ca acu` 8-10 ani, cand nu stiam de Barth, nu eram chiar idiot...
@je est un autre
and your point is...?
You are soooo busted! Adica dupa ce ne iei cu masti, cu io-s altu, cu identitati inmuiate, diluate, usuratati fiintiale si-alte basini de-astea, zici ca si-acu 8-10 ani erai tot tu??? :)) Brother!! You're goin' down!
:)) :))
Tanti/Nene care esti alta/u... noi astia multi, "mascatii", suntem cum ne citesti. Acu matale zici ca de-as fi asa face2face... ai stramba din nas. Adica ai prefera sa fiu ipocrit? Adica sa-mi pun masca cu care matale ai putea discuta ca "de la om la om". U-haaaa! Si ca tot incepusesi cu abureli hindu, iti rad in nas ca zeii lu Harry Haller. Got that? :D
... apozitie in ID deci! :)
"Tot ce vreau sa spun e cuprins in urmatoarele cateva franturi ca intr-o piersica inversa, in care carnea parfumata e ascunsa de invelisul tare al samburelui."
... eu as fi zis castana coapta!!
"I am in truth the Steppenwolf that I often call myself; that beast astray who finds neither home nor joy nor nourishment in a world that is strange and incomprehensible to him."
sau
"All existence seemed to be based on duality, on contrast. Either one was a man or one was a woman, either a wanderer or sedentary burgher, either a thinking person or a feeling person-no one could breathe in at the same time as he breathed out, be a man as well as a woman, experience freedom as well as order, combine instinct and mind. One always had to pay for one with the loss of the other, and one thing was always just as important and desirable as the other." (acelasi, Hermann Hesse)
I-auzi-l si pe FreaKingsize asta... U-haaaaaaaaaaaaa!
La Fillette, no numa multam. Exact ce-mi trebuia!
Maraaaaa,poate ne intalnim! Sa pipai si eu un erudit si un corifeu , sa racnesc existaaaaa!
presupun ca voi sunteti mai putini, nu?
Alio, alio! Lipsesc o saptamana si voi va faceti de cap?!!
http://www.youtube.com/watch?v=QUM76r59K-s :*
Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro
Trimiteți un comentariu