sâmbătă, 13 iunie 2009

Cat de rar se spune iubirea

Acum cateva nopti, in timp ce ne intorceam acasa, tarziu, de la un concert (pe jos, intrucat, in pofida zvonurilor, nu conduc baut si era o seara din aceea misto in care e pacat sa te inchizi intr-un taxi...:) ne-am apucat (eram mai multi), asa, aiurea-n tramvai, sa vorbim despre iubire. Si nu suav, cum v-ati putea imagina, ci contradictoriu, ba chiar cu capsa pusa... Sustin si acum si aici ceea ce sustineam atunci si acolo: ca iubirea poate fi spusa dar ca trebuie spusa rar si cu constiinta falsificarii. Ca, de cele mai multe ori, este imposibil de scos dintre clisee (si nu ma refer la odioseniile Saint Valentine`s ci chiar la cliseele stendhaliene ale cristalizarii sau chiar la cliseul Corintenilor 13, la mitul androginului sau la Romeo si Julieta... cliseele culturale sunt ok dar fiecare dintre ele e o mostra de gandire solidificata si moarta). Ca iubirea nu e un act natural, ci unul cultural si, de aceea, prefigurat in orice cultura a lumii prin mituri canonice si fapte exemplare. Ca, structural, vorbirea configureaza iubirea si invers. Ca, asa dupa cum a zis Wittgenstein, despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca.
La doar o zi, gasesc in Nexus-ul lui Henry Miller urmatorul pasaj despre iubire pe care il reproduc in extenso. Departe de a infirma tezele de mai sus, el le confirma, cred, pe deplin.
"Esti ispitit sa afirmi ca iubirea nu a transformat pe nimeni intr-un las. Poate ca iubirea adevarata, nu. Dar cine dintre noi a cunoscut vreodata iubirea adevarata? Cine dintre noi e atat de iubitor, de increzator, de devotat incat sa-si vanda sufletul diavolului , decat sa-si vada faptura iubita torturata, sfartecata, cazuta in dizgratie? Cine este atat de sigur de sine si de puternic incat sa nu coboare de pe tron ca sa-si revedince iubirea? E drept, au existat mari figuri care si-au acceptat soarta, care s-au retras in tacere si solitudine si si-au mancat inima din ei. Acestia sunt oare de admirat sau de compatimit? Chiar si cel mai stoic dintre indragostitii parasiti nu a fost vreodata in stare sa paseasca vesel si sa strige: "Toate-s bune pe lumea asta"... Sa te eliberezi de robia iubirii, sa arzi ca o lumanare, sa te topesti in iubire, sa te topesti de iubire - ce beatitudine! Ar fi oare posibil asa ceva pentru fiinte ca noi, slabe, mandre, orgolioase, posesive, invidioase, geloase, neinduplecate, neiertatoare? Evident, nu. ... Dar chiar si asa, nevolnici si demni de dispret cum suntem, traim, uneori, cate ceva din aceasta adevarata si generoasa iubire. Care dintre noi, in adoratia lui oarba fata de o faptura la care nu poate ajunge, nu si-a spus: "Ce importanta are ca nu va fi niciodata a mea? Important este ca exista..." Si chiar daca o astfel de idee exaltata nu poate fi sustinuta in fapt, totusi indragostitul care gandeste astfel se gaseste pe un teren sanatos. A cunoscut un moment de dragoste pura. Si niciun alt fel de dragoste, indiferent cat ar fi de senina si de durabila, nu se poate compara cu aceasta. Si oricat de efemera ar fi o asemenea iubire, o putem oare considera ca o pierdere? Singura pierdere posibila - si cat de bine cunoaste indragostitul acest lucru - ar fi lipsa acelei afectiuni nemuritoare pe care ti-o inspira celalalt. Ce zi mohorata, posomorata, fatala, e cea in care indragostitul isi da brusc seama ca nu mai e posedat, ca e tamaduit, ca sa spunem asa, de marea lui iubire. Ziua in care se refera la iubire, chiar inconstient, numind-o "o nebunie". Sentimentul de usurare generat de o astfel de desteptare te poate determina sa crezi, cu toata sinceritatea, ca ti-ai recapatat libertatea. Dar cu ce pret! Ce libertate saraca! Nu e, oare, o calamitate sa privesti din nou lumea prin prisma cotidianului? Nu ti se rupe inima cand te vezi din nou inconjurat de fapturi familiare si anoste? Nu e inspaimantator sa gandesti ca trebuie sa mergi inainte, asa cum se spune, dar cu bolovani in pantece si pietris in gura? "
Henry Miller, Nexus, EST - Samuel Tastet, Bucuresti, 2006

5 comentarii:

FAYETTE spunea...

"Ce importanta are ca nu va fi niciodata a mea? Important este ca exista..." I can't believe it!!!
Cine-i in stare "sa iubeasca" astfel? Puritatea e de fatada, iar gandurile ascunse sunt cat se poate de nesanatoase! O astfel de "iubire" e nesanatoasa si incredibila! In esenta e cea mai pacatoasa!
Omul, prin definitie, n-are statut de nemuritor, iar prin efemeritatea existentei ii este practic imposibil sa iubeasca pur. Omul e las, gelos, neiertator, subiectiv si uneori imbecil. E sortit la iubire ce trebuie consumata, atinsa fizic, explicata, intoarsa pe toate fetele, descusuta... si de aici suferinta, esecul, despartirea, schimbul cu o alta si o alta (dar nu pentru prea mult timp!) si senzatia amara de trai limitat.
In cautarea marii iubiri, cat de nefericiti suntem si destinati nenorocului!

Doru Castaian spunea...

Nu cred ca sensul frazei lui Miller era puritatea. Eu inteleg pasajul astfel: iubirea (nu cea pura, ci aceea fizica, diperata, senzuala, daca vrei) e probabil singura stare a unei fiinte umane in care ne putem abandona, in care ne putem autosuprima, in care devenim altruisti si descentrati, ne capatam un ne-loc, in care un "altul" poate capata mai mult sens si consistenta decat mine...

Anonim spunea...

Iubim cu intensitate si dezinteresat doar cand suntem adolescenti;pana la prima dezamagire.Apoi vrem sa ii facem pe altii sa se simta ca noi,sa le platim, sa obtinem satisfactii de orice gen, sa dobandim stabilitate, iubire ce deriva din rutina, din ceea ce celalalt poseda si dorim si noi sa avem.

Miller, SAB Miller spunea...

Te-a molesit caldura si vacanta si ne-ai lasat cu bomboniera asta deschisa. Bagi oamenii in depresie cu subiecte de tipul iubirea, adevarul, dreptatea etc
Mai zic eu macar un banc:
Un ziarist american ii ia interviu unui batran texan, trecut de 80 de ani.
La un momentdat reporterul spune:
- Domunle, stiti ca pentru prima data in istorie America are un presedinte negru?
- Fugi dom’le de-aici… e imposibil…
- Nu serios…
- Hai dom’le lasa-ma in pace… traim in America si asa ceva e imposibil…
- Uitati ziarele ce titluri au: New York Times - “Barack Obama – Primul presedinte de culoare de la Casa Alba”, Washington Post - “Pentru prima data un cetatean de culoare ajunge presedinte”…
- Extraordinar!… E incredibil!… Tare mandru trebuie sa fie stapanul lui!…

Marinus23 spunea...

Urasc sa postez aiurea , DAR , daca m-ai dai pe aici pe blog , intra te rog si pe forumul Liceului de Arte .Ti-am lasat un mesaj privat , o intrebare in legatura cu ceva important pentru mine . Din nou , "te amenint" cu o bere neagra !