Rinocerizarea slaba

De la Eugen Ionesco incoace, nu mai putem vorbi despre rincoceri in termeni strict zoologici ci numai in termeni zoo-politici. Nu va speriati, n-am sa va povestesc despre "noul" guvern Boc. Subiectul ma oboseste a priori. Am sa ma rezum la a va spune ca ma numar mai degraba printre aceia care cred ca gestul re-desemnarii lui Boc este mai degraba un act de cinism inscris in profunda logica basesciana a invrajbirii poporului si Parlamentului decat un act politic magistral in felul acela incalcit al luptatorului cu mogulii. Dar, atat despre acest subiect. Postul e prilejuit mai degraba de o senzatie de disconfort pe care o am de la inceputul campaniei, disconfort legat in primul rand de constatarea ca "romanii" (iata ca folosesc termenul preferat al lui Voda Basescu al II-lea) si in special romanii care fac presa si cei care o citesc si o comenteaza abdica incredibil de usor de la exercitiul unei gandiri libere in favoarea ingerarii unor "idei primite de-a gata" (dictionarul lui Flaubert si-ar pastra utilitatea vesnic in spatiul carpato-danubiano-pontic). Am citit destul de multa presa politica lately (articole dar si multe comentarii ale cititorilor pentru fiecare articol) si, dincolo de interesul imediat starnit de un subiect sau altul, am inceput sa fu mai degraba fascinat de felul in care taberele opinentilor si cititorilor par sa se grupeze instantaneu de fiecare data in jurul unor "idei de-a gata". Este incredibil cum oamenii pot prelua cateva clisee propagandistice si se pot insela ca aceea e chiar gandirea lor. Intrucat a trecut vremea rinocerizarilor in masa in numele unor ideologii, am sa numesc acest fenomen rinocerizare slaba (parafrazand logica gandirii slabe a lui Vattimo). Cum determinam rinocerizarea slaba? Prin etalarea a cateva trasaturi, destelenite fenomenologic aproape (atrag atentia ca rinocerizarea slaba nu e valabila strict pentru prestatia politica a cetatenilor unei tari ci pentru prestatia lor intelectuala cotidiana, "medie" cum ar zice Heidegger, ea e un risc constant al gandirii).

1. In logica rinocerizarii slabe, opinia nu se formeaza pe baza faptului. Opinia este de obicei formata dinainte (de cele mai multe ori pe baza unor umori accidentale sau a unor interese reci) iar emitentul nu mai face decat o selectie a faptelor care convin opiniei. (Reconosc, orice opinie este in principiu situata dinainte dar daca ea nu este supusa mereu revizurii critice, atunci ea risca sa fie ori neinteresanta ori nociva).

2. Argumentarea opiniei este sofistica. Cele mai utilizate sofisme sunt cele ad hominem (tu vorbesti, ma, care esti vandut mogulului/Basescului/KGB-ului etc) sau de autoritate ("dupa cum zicea.... Nae Ionescu, Gandhi, Geoana, Aristotel, Cristoiu.... etc)

3. Gandirea rincocerizata este axiomatica. Axioma este, ca in geometrie, o propozitie evidenta per se dar, spre deosebire de geometrie, ea nu este evidenta pentru toata lumea ci doar ("decat" cum ar zice dl Geoana) pentru toata lumea din echipa mea.

Iata cateva axiome de echipa portocalie:

i) Liberalii si pesedistii sunt paravanul mogulilor imorali

ii) Geoana e prost, Antonescu e pueril

iii) Romanii au intotdeauna dreptate

Iata cateva axiome de tabara ros-galben-antiportocalie:

i) Basescu e raul ultim

ii) Elena Udrea e curva

iii) Boc e lingau si incapabil de opinii proprii (acestea sunt cateva exemple, lista ar putea continua indefinit).

Diferenta fundamentala dintre axioma geometrica si cea rinocerizata se dovedeste a fi diferenta dintre o idee validata universal de simtul intern si o idee validata de plierea pe prejudecata si de simplitate.

4. Gandirea rinocerizata e incapabila sa accepte critici si contra-argumente cu inima usoara. Ea sta invariabil sub logica lui "las` ca nu-i chiar asa, mai du-va dracului...").

5. Gandirea rinocerizata e amnezica (toti micii rinoceri uita instantaneu tot ce au gandit/spus anterior care s-ar intampla sa nu mai consoneze cu adevarurile ultime descoperite recent)

6. Gandirea rinocerizata e perspectivista: faptele nu sunt prezentate niciodata ca atare ci intotdeauna in lumina unei interpretari, a unei perspective prealabile (e.g. Faptul ca Antonescu a refuzat propunerea lui Basescu de a guverna alaturi de PD-L nu inseamna nimic in sine; dar, intr-o logica perspectivista, el poate insemna lucuri opuse: Antonescu e vertical pana la capat sau Antonescu e iresponsabil, starleta etc)

Acestea sunt in linii mari caracteristicile gandirii unui rinocer recent (am folosit intamplator expresia, dar nu pot sa nu zambesc de asocierea pe care o creeaza in mintea mea cu H.R. Patapievici). Au fost incredibil de multi, continua sa fie incredibil de multi si acum, dupa campanie. A fost trist sa constat ca rinocerizarea nu iarta in principiu pe nimeni. Ca e un pericol constant al gandirii. Si ca o societate fara practica opiniei si a argumentarii cum e a noastra e mai expusa decat altele.

PS de avertizare:

Acest post nu inseamna ca:

a) tin cu Antonescu

b) Nu-mi place emisiunea "Nasul"

c) tin cu comunistii de pesedisti

d) sunt omul lui Patriciu

e) am ceva cu Basescu

f) sunt invidios pe Eba

g) sunt prezbiterian

Dar aceste precizari sunt inutile intrucat, spre deosebire de cei de la Catavencu, eu sunt sigur ca cititorii mei sunt mai inteligenti decat ai lor...

Shutter island

Cu dragoste netarmurita si cu mii de scuze pentru bravul meu soldat, anunt aparitia celui de-al patrulea volum pe care l-am tradus:
Dennis Lehane, Shutter island

http://www.edituraparalela45.ro/fictiune/detalii_carte.php?titluID=1599&sess=74ed32edf017c059bf5c463c3882bbca&uid=0
Mie cartea mi s-a parut supermisto, si nu numai mie, ci si lui nea Martin Scorsese, dupa cum se vede mai jos:
http://www.youtube.com/watch?v=HYVrHkYoY80

Anticomunismul dezolant

Dupa cum am scris in postul trecut, cred ca realegerea lui Basescu este o greseala. Mai cred, arogant si elitist, daca vreti, ca realegerea lui e semnul unei crase inculturi politice la nivel de masa. Dar, in acelasi timp, refuz sa ma mai entuziasmez sau sa mai cad prada depresiilor electorale. Am privit exit-poll-ul de la ora 21 detasat, la fel ca si "lovitura de teatru" de dimineata. Un lucru ma intristeaza insa peste masura. Am sa detaliez in cele ce urmeaza.
M-am intrebat cine sunt cei care l-au votat pe Basescu, constient de eterogenitatea lor fara precedent. Ar fi, in primul rand, simpatizantii pedelisti (personal, nu inteleg cum poti simpatiza o constructie insipida si amorfa, imposibil de conturat doctrinar); au fost apoi fanii personali ai lui Basescu, iubitorii de iesiri macho, cei care probabil au facut pe ei de placere la auzul sinistrului "un fleac, i-am ciururit" marait obscen si prosteste la finalul numaratorii paralele. Este apoi o parte a votantilor lui Crin din primul tur, cei in care repulsia fata de PSD si de tot ce reprezinta el a fost mai mare decat repulsia fata de Basescu. O alta categorie este aceea resentimentarilor cu imaginar poltic medieval, a celor care vad presedintele inca ca pe un voda care trebuie sa-i apere de boierii dedati la rele si imbogatiti pe spatele poporului (procedeul logico-discursiv este foarte aproape si de practica comunista a etichetarii, infierarii si reeducarii). O alta categorie este reprezentata de "diaspora" (ma infior cand ma gandesc de ce prestigiu imens se bucura aceasta categorie inainte de `89). Nu trebuie uitata nici masa manelizata si primitiva pentru care s-au compus melodii in timpul campaniei (daca n-ati auzit pana acum maneaua pro-Basescu, va sugerez s-o faceti cat mai repede... este delicioasa, in special pentru sexul frumos cu aplecari feministe: "stai, barbate, nu striga/ cu Basescu voi vota/ nu ies eu din vorba ta/ ca tu stii politica"). Precizez ca aceasta clasificare nu e una perfecta, categoriile au zone comune pe la margini (pour les connaiseurs, daca as face diagrama Euler a acestor notiuni, ar iesi foarte asemanatoare cercurilor de pe botul unui Audi, isn`t that ironic?). Am lasat deliberat la urma categoria care m-a intristat cel mai mult: cea a tinerilor si a foarte tinerilor anti-comunisti. Votul lor pentru Basescu m-a intristat cel mai mult pentru ca e foarte greu sa vezi instinctele bune si puritatea sufleteasca risipindu-se. Este incredibil si fantastic ca exista, ca au aparut generatii tinere cu reflexe si instincte anti-comuniste. Asta imi arata ca, anonimi si superbi, exista printre noi oameni cu stofa de modele, profesori care-si fac treaba in mizeria sistemului, oameni care ajuta mintile tinere sa creasca frumos. Ei si-au manifestat curajos si admirabil repulsia fata de trecutul cripto-comunist al PSD-ului, au aparat Timisoara si simbolurile ei, l-au respins pe Geoana pentru rosul prea abundent din jurul lui, i-au reamintit lui Iliescu de mineriade. Ei au fost singurii votanti frumosi din turul II. Si ca orice copil frumos si neajutorat, ratacit pe centura, au fost violati scurt si agresiv. Inocenta le-a fost luata drept naivitate, votul le-a fost confiscat si asezat pe primul patratel al buletinului de vot. Votul le-a fost furat pur si simplu de un nomenclaturist (intre primii 2000 ai sistemului) precum Basescu, fost comunist, fost fesenist, fost secretar de stat in Ministerul Transportului in timpul mineriadei din `92, de comunistul mai mare care, spre deosebire de comunistul mai mic (Geoana) a avut suficient tupeu cat sa le cante in urechisuele naive balada anti-comunistului resapat. Si asta se intampla in timp ce Crin Antonescu, Doina Cornea, surorile Coposu sau Ion Diaconescu erau huiduiti si intimpinati cu sloganuri anti-comuniste. Au fost lasati cu buna stiinta sa demonizeze un batranel de aproape 90 de ani, in timp ce isi acordau votul candidatului care scuipa discursuri a la Gheorghe Gheorghiu Dej. Au fost furati in timp ce comiteau naivitatea sa creada ca Basescu mai duce cu sine ceva din mantia portocalie pe care noi i-am pus-o pe umeri in 2004.
Ei sunt singurii de care imi pare rau, singurii care merita compasiune dar si dovada vie ca instinctele anti-comuniste doar, fara reflectie si fara informare nu fac 2 bani. Personal, cred ca e timpul sa depasim odata aceste fantome si aceste batalii pe care nu le-am dat cand trebuia (am ratat trenul legii lustratiei, al condamnarii comunismului, al desecretificarii etc). E timpul sa nu mai votam, tineri sau batrani, cu lacrimi in ochi si sufocati de emotie. E timpul sa incetam sa mai cantam exclusiv fie balada scarbei, fie pe cea a anticomunismului. Dragii mei, nu va asteptati ca anti-comunistii vechi sa va urmeze. Ei nu vor fi cu voi pe strada exultand in aceste zile. Nasul lor batran miroase de la distanta minciuna. Nu va mirati ca veti canta de bucurie alaturi de manelisti, capsunari si peremisti. Aceasta este compania in care, fara sa stiti, va aflati.

PS
Imi permit sa va semnalez un articol remarcabil al ziaristului C. T. Popescu, unul din putinii nepartizani din aceasta campanie, la aceasta adresa
http://www.gandul.info/opinii/iz-za-seim-piccear-5161781

Cat de rar se spune iubirea

Acum cateva nopti, in timp ce ne intorceam acasa, tarziu, de la un concert (pe jos, intrucat, in pofida zvonurilor, nu conduc baut si era o seara din aceea misto in care e pacat sa te inchizi intr-un taxi...:) ne-am apucat (eram mai multi), asa, aiurea-n tramvai, sa vorbim despre iubire. Si nu suav, cum v-ati putea imagina, ci contradictoriu, ba chiar cu capsa pusa... Sustin si acum si aici ceea ce sustineam atunci si acolo: ca iubirea poate fi spusa dar ca trebuie spusa rar si cu constiinta falsificarii. Ca, de cele mai multe ori, este imposibil de scos dintre clisee (si nu ma refer la odioseniile Saint Valentine`s ci chiar la cliseele stendhaliene ale cristalizarii sau chiar la cliseul Corintenilor 13, la mitul androginului sau la Romeo si Julieta... cliseele culturale sunt ok dar fiecare dintre ele e o mostra de gandire solidificata si moarta). Ca iubirea nu e un act natural, ci unul cultural si, de aceea, prefigurat in orice cultura a lumii prin mituri canonice si fapte exemplare. Ca, structural, vorbirea configureaza iubirea si invers. Ca, asa dupa cum a zis Wittgenstein, despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie sa se taca.
La doar o zi, gasesc in Nexus-ul lui Henry Miller urmatorul pasaj despre iubire pe care il reproduc in extenso. Departe de a infirma tezele de mai sus, el le confirma, cred, pe deplin.
"Esti ispitit sa afirmi ca iubirea nu a transformat pe nimeni intr-un las. Poate ca iubirea adevarata, nu. Dar cine dintre noi a cunoscut vreodata iubirea adevarata? Cine dintre noi e atat de iubitor, de increzator, de devotat incat sa-si vanda sufletul diavolului , decat sa-si vada faptura iubita torturata, sfartecata, cazuta in dizgratie? Cine este atat de sigur de sine si de puternic incat sa nu coboare de pe tron ca sa-si revedince iubirea? E drept, au existat mari figuri care si-au acceptat soarta, care s-au retras in tacere si solitudine si si-au mancat inima din ei. Acestia sunt oare de admirat sau de compatimit? Chiar si cel mai stoic dintre indragostitii parasiti nu a fost vreodata in stare sa paseasca vesel si sa strige: "Toate-s bune pe lumea asta"... Sa te eliberezi de robia iubirii, sa arzi ca o lumanare, sa te topesti in iubire, sa te topesti de iubire - ce beatitudine! Ar fi oare posibil asa ceva pentru fiinte ca noi, slabe, mandre, orgolioase, posesive, invidioase, geloase, neinduplecate, neiertatoare? Evident, nu. ... Dar chiar si asa, nevolnici si demni de dispret cum suntem, traim, uneori, cate ceva din aceasta adevarata si generoasa iubire. Care dintre noi, in adoratia lui oarba fata de o faptura la care nu poate ajunge, nu si-a spus: "Ce importanta are ca nu va fi niciodata a mea? Important este ca exista..." Si chiar daca o astfel de idee exaltata nu poate fi sustinuta in fapt, totusi indragostitul care gandeste astfel se gaseste pe un teren sanatos. A cunoscut un moment de dragoste pura. Si niciun alt fel de dragoste, indiferent cat ar fi de senina si de durabila, nu se poate compara cu aceasta. Si oricat de efemera ar fi o asemenea iubire, o putem oare considera ca o pierdere? Singura pierdere posibila - si cat de bine cunoaste indragostitul acest lucru - ar fi lipsa acelei afectiuni nemuritoare pe care ti-o inspira celalalt. Ce zi mohorata, posomorata, fatala, e cea in care indragostitul isi da brusc seama ca nu mai e posedat, ca e tamaduit, ca sa spunem asa, de marea lui iubire. Ziua in care se refera la iubire, chiar inconstient, numind-o "o nebunie". Sentimentul de usurare generat de o astfel de desteptare te poate determina sa crezi, cu toata sinceritatea, ca ti-ai recapatat libertatea. Dar cu ce pret! Ce libertate saraca! Nu e, oare, o calamitate sa privesti din nou lumea prin prisma cotidianului? Nu ti se rupe inima cand te vezi din nou inconjurat de fapturi familiare si anoste? Nu e inspaimantator sa gandesti ca trebuie sa mergi inainte, asa cum se spune, dar cu bolovani in pantece si pietris in gura? "
Henry Miller, Nexus, EST - Samuel Tastet, Bucuresti, 2006

De ce n-ar putea niciodata Becali sa traiasca la fel de bine ca mine...

Nu mi-am imaginat ca voi scrie aici un post despre Gigi Becali dar cand unii dintre elevii tai (mai rar prietenii, pe astia ti-i alegi...) au fantezii salivante despre viitorul lor care il includ ca model pe cercopitec, te simti obligat sa faci anumite precizari... N-am de gand sa tin prelegeri despre valoare si non-valoare, despre mercantilism sau despre incultura si marlanie... Am de gand sa desfasor insa argumentul care, singur, poate darama armate de becali (substantiv comun, plural). Poate ca va bufneste rasul sau macar zambiti citind titlul postului si va ganditi ca am sa produc vreo metafora, vreun paradox sau vreo vorba de duh... Dar nu e asa.... Sugestia din titlu este literal adevarata si corecta in sensul cel mai propriu.... Becali n-ar putea niciodata sa traiasca la fel de bine ca mine... desi nu-i lipsesc instrumentele, ii lipsesc organele placerii... daca tinerii mei ar intelege ca posesia banilor nu produce si premisele lui good life, atunci s-ar scutura definitiv de fantasmele lor schiloade... Fiecare individ are, la fel ca orice societate, un concept propriu de good life, de vita beata, de viata buna... Pentru greci, viata buna insemna, de pilda, pace, virtute, viata publica, vinuri bune, sclavi ascultatori, libera cugetare si eros... A-l invidia pe Gigi Becali, ba mai mult (horribile dictu!) a-l dori ca model este o eroare ce vine exclusiv din confundarea scopului cu mijlocul. A avea bani nu este un scop in sine, este un mijloc. Acesta nu e un moralism ieftin ci, repet, un enunt literal corect. Ca sa ma pricepeti mai bine, imaginati-va un babuin (tot la propriu!) care a mostenit milioane... Maimuta ar fi mai bogata decat noi toti, prieteni, fara a-si dori vreodata nimic altceva in afara unor nuci sau a ce mama dracu` mai mananca vreun babuin. Nu si-ar dori carti, calatorii, vinuri bune, femei frumoase si sprituale, muzica divina a lui Bach, n-ar sti niciodata placerea unui Stevie Ray Vaughan ascultat in miez de noapte, cu un pahar de vin alaturi, placerea unei tigari de foi, a unui aforism de Pascal, a unui solo de chitara muncit luni de zile... N-ar intelege niciodata placerea de a spritui in compania unor prieteni destepti si haiosi, pentru ca n-ar avea prieteni... Incapacitatea aceasta de a simti placere, de a-si cultiva si rasfata mintea si trupul este structurala. Oamenii ca Becali nu sunt condamnabili pentru asta. E ca si cum i-ai cere unui melc sa se entuziasmeze de Simfoniile lui Mahler. Nu-mi replicati ca indivizi ca Becali pot trai fara cultura. Eu nu vorbesc aici de cultura. Vorbesc despre placere, despre viata buna, despre paradoxul a cat de putin pot aceste fiinte brute in raport cu posibilitatile pe care le au. Vorbesc despre tristetea aproape dureroasa a acestor indivizi care ar putea intoarce lumea si care nu vor reusi niciodata sa-si ofere nimic din ceea ce face viata cu adevarat worth living.

Acestea sunt dragii mei, cateva dintre motivele pentru care, la propriu, Becali n-ar putea trai niciodata la fel de bine ca mine.

Lectia de romana

Azi m-a izbit un lucru absolut infiorator: sa inveti literatura in liceu inseamna inca sa tocesti abominabilele alea de carti de comentarii... Nu-mi vine sa cred ca n-au disparut, ba, mai mult, ca infloresc in afaceri de succes, ca apar ca ciupercile dupa ploaie in colectii tip "bacul de nota 10", "comentarii si sinteze pentru examenul de Bacalaureat"... (apropo... se spune "bacalaureat", nu "bacaloriat"... pe bune...)... Daca m-as apuca sa scriu despre cat este de odioasa aceasta modalitate de tampire a elevului, despre cat de vinovati suntem ca inca intelegem asa literatura, ar iesi, probabil, un post lung si indarjit... Asa ca am sa ma limitez la a crea un mic indrumar de intelegere a limbajului de lemn din acest carti prin care sa lamuresc cateva dileme perene ale liceanului invatacel de limba romana...

In primul rand, cine puii mei este "eul liric"... ?Este el acelasi lucru cu interiorul poetului, cu psihicul lui, care va sa zica? Intrebat asupra acestui lucru, aproape orice prof de romana va zambi misterios, plin de intelegere, isi va aprinde aura de guru si va evita raspunsul, dandu-ti de inteles ca te legi de niste taine prea mari pentru puterea si intelegerea ta... In cel mai bun caz, ti se va spune ca "eul liric" este o modalitate calofila si virtualmente perena de exprimare a unor emotii personale in cadrul unui context textual si metafizic... Asta, in timp, duce la incapacitatea ta de a mai vedea in scriitor un om... Realitatea e ca mai toti poetii nostri au fost niste baieti de super-viata care sprituiau bine de tot "eul liric" inainte sa-l puna la treaba... De asemenea, pentru a nu trezi mania magistrilor, e bine sa evitati sa puneti urmatoarele intrebari care incep cu "de ce":

De ce este Mihai Eminescu "luceafarul poeziei romanesti" si mai ales de ce este "poet nepereche"? De ce este Joc secund un "luceafar intors" si de ce Arghezi produce "o mutatie majora a poeziei romanesti"? Lamurire: nici una dintre expresiile astea nu inseamna nimic, le repetam tamp de generatii si generatii, asa ca nu va mai straduiti sa le pricepeti. Sunt metafore de rahat care poate aveau un sens in momentul emiterii dar care si-au pierdut de mult valoarea prin supra-folosire...Daca aveti suficienta rabdare, curiozitate si o doza buna de masochism, incercati comentariile on line (nu dati bani pe porcariile alea in varianta tiparita): http://www.referate-romana.com/ (de exemplu).

Apelul meu catre colegii profesori ar suna cam asa: nu mai creati subiecte care sa faca indispensabile mizeriile acestea de carti, invatati-va elevii sa iubeasca, nu sa memoreze... Ceea ce le oferiti este complicat si mort...

Am sa inchei cu un exercitiu de imaginatie si de visare... Lasati-va pe spate, porniti in surdina un bluzan misteaux si inchipuiti-va cea mai senzuala voce din lume, spunand asa, fara sa va ganditi ca versurile astea ar avea si un autor...

in fiecare scorbura era asezat un zeu.// Daca se crapa o piatra, repede era adus/ si pus acolo un zeu.// Era de ajuns sa se rupa un pod,/ ca sa se aseze in locul gol un zeu,/ ori, pe sosele, sa apara in asfalt o groapa,/ ca sa se aseze in ea un zeu."

Frumoaso,ţi-s ochii-aşa de negri încât seara/când stau culcat cu capu-n poala ta/îmi pare/că ochii tăi, adânci, sunt izvorul/din care tainic curge noaptea peste văi/şi peste munţi şi peste seşuri/acoperind pământul/c-o mare de-ntuneric./Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea.

Iar fata aceea, iata, Se uita la mine cu sufletul...Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.O cafea neagra voi servi, totusi/Din mana ta.Imi place ca tu stii s-o faci/Amara."

Bilant decenal

Ciudat... Nu mi s-a mai intamplat pana acum dar, pentru prima oara, am simtit nevoia sa scriu aici... Am deschis bloggerul plin de bunavointa si fara niciun subiect... Nu mai am chef sa scriu despre scoala... Nu am chef sa scriu nici macar despre mentoratul lui Chirila prin liceele bucurestene si, in principiu, nu am chef sa scriu azi despre nimic angaja(n)t si serios... Azi ma gandeam sa scriu ceva despre mine... Nu atat ca sa ma intelegeti cat, mai degraba, ca sa ma (re)inteleg... In ultima vreme, mi s-au tot spus lucruri despre mine care m-au pus pe ganduri, care m-au facut sa-mi dau seama ca timpul trece, trece ca naiba de repede... Asadar, am sa ma pun la calculator cu mine insumi, cu o poza veche in fata...

Tot mai multi copii imi spun "nenea"... M-am uitat in oglinda si... sa fiu al naibii... am inceput sa arat ca un "nenea". Inca nu sunt cel mai batran pe la concerte, nu par un babalac exilat printre copii dar am devenit inevitabil un "nenea". Atat timp insa cat, deunazi, m-a intrebat cineva daca nu ma gandesc sa-m fac un tatuaj, there is still hope...

Colegii de cancelarie inca se uita automat la mine cand spun, "voi, tineretul..."... Asta e bine, ma gandeam dar linistea mi s-a risipit cand am vazut ca, pentru cei mai multi dintre ei, "voi, tineretul" semnifica ceva nedefinit intre 25 si 65 de ani (cei sub 25 intra la categoria "puteai sa-mi fii copil")...

Am constatat ca am inceput sa ascult tot mai greu muzici noi, sa citesc tot mai rar autori necunoscuti sau debutanti... Spun tot mai usor pe "vremea mea" si nu sunt deloc departe sa incep sa scuip si eu minciuna consolatoare ca.... "ba, parca noi nu eram asa"...

Mi s-a spus ca sunt intransigent si ca asta e din cauza varstei, ca as fi prea tanar... dimpotriva... devin tot mai intransigent pe masura ce imbatranesc... acum 10 ani, pur si simplu n-aveam opinii, abia invatam sa fumez si inca vreo doua, trei chestii... Anyway, promit sa nu-mi fac niciodata gradina la parter si sa nu tai mingile copiilor...

Am constatat ca oamenii incep sa ma ia in serios...Nu sunt obisnuit si cred ca e un mare pericol... Intr-o buna zi, am s-o fac si eu...

De-a dreptul ingrijorator... ma imbat mult mai repede decat o faceam acum zece ani... Cand am sa incep sa ma imbat din bere, promit ca ma las....

Nu mai merg pe bicicleta dar am invatat sa parchez masina si unde nu incape...

Incep sa regret tot mai mult timpul care trece si lucrurile pe care nu le-am facut....

Nu mai fumez de un an...

Am deja fosti elevi licentiati...

Saptamana viitoare, ma duc la primul examen cardiologic din viata mea...

Ma enerveaza tot mai mult puful plopilor din oras...

Nu ma mai intereseaza Divizia A...
Merg tot mai des la munte si tot mai putin pe munte...

For whom the bell tolls?

Puzzle de primavara...

Nu sunt dintr`aia care isi descriu pe bloguri starile sufletesti, melancoliile, les risibles amours etc samd pentru simplul motiv ca sunt constient ca toate astea nu intereseaza pe nimeni. Am tot incercat insa sa adun in mine un ghem cu sens, sa reperez ceva demn de comentat in ultima vreme si mi-a fost practic imposibil. Traiesc intr-o primavaratica stare de imprastiere... E o vreme a impresilor, nu a gandurilor, allors am sa vi-o descriu aproape fidel si cat pot eu de pictural:

De fiecare data cand e aprilie, imi amintesc versul lui Eliot din debutul lui Wasteland: "April is the cruellest month..." Mie unuia mi-a fost mereu usor sa inteleg durerea aia placuta, duplicitara si hormonala din vintrele femeilor si frunzele copacilor... Daca melancolia asta poetizanta nu va este pe plac, puteti sa va amuzati vizitand http://www.radioguerrilla.ro/ cu volumul 2 din Atlasul de mitocanie urbana (Ghertoiul de bloc este delicios si extrem de minutios descris). Daca va sta mai bine indignarea, puteti sa va amuzati oricand cu guvernul de dobitoci din coada lui Boc (au fost vreodata unii mai prosti sau asta e senzatia pe care o ai inevitabil de fiecare data?). Eu resping optiunea, eu unul nu ma mai amuz. Daca preferati anonimatul pseudo-sexual, mai e luna mersului pe strada si a trasului cu ochiul (nu poti sa nu constati in fiecare primavara, patriotard si imbecil ce femei frumoase sunt peste tot in Romanica...). In rest, nu pot sa pun degetul decat pe o incapacitate din ce in ce mai evidenta a cotidianului romanesc de a fi interesant. Care dintre astea va mai poate retine atentia: arestarea/eliberarea lui Gigi, Nichita (evident, nu Stanescu, ce dracu`), Nichita nervoasa, Dinamo, cutremurul, cutremurul de la Dinamo, plecarea lui Piti (a plecat Piti! a plecat Piti!), criza mondiala....? Una peste alta (ca sa vorbesc precum Piti - (a plecat Piti! a plecat Piti!), se incheaga misto primavara asta... mixing memory and desire...

Dragi dinozauri, lichele si nefericiti... (Scrisoare colegilor de care m-as lipsi oricand)

Dragi dinozauri, lichele si nefericiti,

Vremea apelurilor a trecut. V-am rugat frumos si ati refuzat. Am fost suficient de naivi sa credem ca ati putea avea un dram de bun simt, o bruma de constiinta. De ce va mai adresez o scrisoare...? Poate din speranta absurda ca v-ar putea ajunge la urechi si ca astfel sa stiti ca noi stim, ca va cunoastem, ca va intuim trucurile proaste; poate din placerea de a va enerva cu obrazul nostru impertinent de curat, cu coloana noastra vertebrala revoltator de dreapta.

Nu stiu de ce uneori aveti inca functii de conducere. Poate pentru ca suntem suficient de naivi ca sa credem ca vina si schizofrenia voastra inseamna experienta. Pentru ca v-ati numit in functii intre voi. Pentru ca sunteti vinovati impreuna si va veti lingusi si santaja unii pe altii pana la moarte. Pentru ca am fost suficient de cretini sa nu va dam un sut in fund definitiv atunci cand am avut ocazia. Atunci cand parintii nostri ar fi trebuit sa se bata pana la moarte cu minerii chemati de voi. Aveti insa grija... Printre voi incep sa se infiltreze oameni care n-au respirat aerul otravit cu care v-ati hranit voi o viata. In cele din urma, o sa va sufocati in fata libertatii si naturaletii lor. De altfel, ati inceput sa constatati singuri ca nu mai merg singurele principii de management pe care le-ati cunoscut vreodata: vocea ridicata, aratatorul stramb, amenintarea, santajul, dezbinarea...

Poate ca ar trebui finalmente sa va treziti si sa constatati ceea ce pentru toti oamenii normali din afara sistemului este atat de evident: fumatul si uniformele nu mai sunt de mult cele mai grave probleme ale unor adolescenti.... Poate ca ar trebui sa invatati de la cei care au stiut sa imbatraneasca frumos, de la cei care si-au petrecut o viata daruind cu adevarat si care vor fi urmariti pana in mormant de dragostea generatiilor pe care le-au crescut... Poate ca ar trebui sa renuntati la ideea ca sunteti geniali si ca tinerii pe care ii sufocati sunt inevitabil niste cretini... De fapt, nu stiti, de cele mai multe ori, sa le gestionati tineretea si spontaneitatea.... Poate ca ar trebui sa va intrebati macar o data in viata voastra de decenii in invatamant la ce rahat ajuta prostiile pe care le predati... Poate ca ar trebui macar o data sa incetati sa va plangeti de mila... Daca sunteti obositi si blazati, poate ca ar trebui sa renuntati la invatamant... Poate ca ar trebui sa incetati sa-l regretati pe Ceausescu si minciunile lui Caramitru din Liceenii... Sunteti oamenii care intelegeti cel mai putin din ce vi se intampla dar sunteti platiti sa-i lamuriti pe altii... Poate ca ar trebui sa invatati sa nu mai tremurati in fata unui control... Poate ca notele de inspectie ar fi bine sa cuprinda si o rubrica de aspecte pozitive... Poate ca e timpul sa faceti din scoala un mediu placut. Poate ca ati putea veni la serviciu zambind, nu nefericiti si indurerati... Nu sunteti neaparat batrani. Uneori sunteti tineri dar gata sa invatati... gata sa preluati imbracamintea hidoasa a mentorilor vostri, gata sa invatati cum se spune "sarut mana" cu toata coloana indoita, gata sa-i periati pe cei care va cumpara atat de ieftin. Uneori, ajungeti in functii de conducere si abia acolo va varsati veninul vostru de fapturi mediocre. Ca orice tumora, si aceasta isi asigura perpetuarea canceroasa.

E inexplicabil de ce continuu. Si, cu toate astea, o fac. Nu ma intrebati de ce... n-am stiut niciodata sa raspund la intrebarea asta. Nu va pot purta pica. Mi-e mila de voi. Sunteti niste fiinte triste si nefericite. Oarbe si surde. Tragic este insa ca in creierul unui copil nu te poti juca decat o singura data.

Raspuns lui Tudor Chirila

Iata-ne si in fata postului celui mai lung. Acum mai bine de o saptamana, pe blogul personal, Tudor Chirila a lansat o scrisoare (mai mult sau mai putin deschisa) catre liceeni, text care a ajuns sa capete o oarecare notorietate, remarcabila pentru ceva lansat, pana la urma, doar pe un blog. Textul e interesant, ideea merita comentata, desi dulcegaria e pe alocuri insuportabila. Am sa incerc in cele ce urmeaza sa comentez fiecare idee in parte si sa raspund, din pozitia mea de prof, fiecarei provocari, tot in parte. Voi scrie in italice ceea ce ii apartine lui Chirila.

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Sincer, nu stiu daca exista "noi" si "voi". "Noi"-ul meu e "voi"-ul vostru. Nu stiu cati ani are Chirila si nici ma obosesc sa google it dar eu, la cei 30 de ani ai mei, ma simt contemporan cu generatia elevilor mei de liceu. Cat depre cliseul cu "noi" suntem niste "loseri", "voi" puteti face inca rahatul praf, ma mira cum poate supravietui la fel de senin dupa atatia ani de la revolutie si dupa atatea asa zise generatii de sacrificiu. Sa adaugam poate si ca orice "voi" este o minciuna; "liceeni" este un termen mincinos, la fel ca si "generatie". "Liceenii", draga Tudore, nu sunt doar sensibilii care citesc Marquez si lacrimeaza la "Copilul si durerea"... sunt si manelistii zgomotosi si agresivi si marlanii care-si ameninta profesorii cu pumnii si-si scot matarangile prin clase, filmandu-se cu telefonul... ba chiar, as spune, astia sunt cei mai multi.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Suna foarte frumos. Dar e un moralism ieftin, patetic si ineficace. Peste tot in lume, numarul hotiilor s-a redus cu o mana pe lege si cu alta pe par. Liceenii nu sunt doar tentati uneori de furt. Sunt unii care-l practica amoral si voios si, crede-ma, niciun "apel catre lichele" nu-i va sensibiliza vreodata.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un

Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Care va sa zica.... Cititi... Tribalizati-va in functie de lecturi... Nu va ganditi doar la bani... Ce dracu` o sa faceti cu ei daca nu stiti cine-i Borges? Inca o fermecatoare colectie de bullshituri... A citi nu te face automat destept, a apartine unui trib de lectori nu te face neaparat cool, a fi citit si educat nu presupune neaparat sa fii sarac si plin de dragoste... Ca sa nu mai vorbim de invartirea intr-un cerc vicios cras: apelul la lectura se adreseaza fie celor care citesc, caz in care e inutil, fie celor care nu citesc si care nu vor ajunge niciodata la el, caz in care e absurd...

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Este adevarat. Retarzii de la putere nu au aproape niciodata cultura, stiinta sau priceperea unui profesor bun. Dar, ca si "liceenii" si profesorii sunt o minciuna. Exista profi buni dar din ce in ce mai putini. Exista insa si lichelele, cocotate de cele mai multe ori in posturi de conducere, distrugand suflete si minti tinere, mana in mana cu hotii de la conducere. Cu care vorbesc des. La telefoane. Si nu despre Schopenhauer sau Delacroix.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi

scrise.

Cel mai sintetic apel antidrog pe care-l stiu. Poate ca ar ajuta mai mult insa ca vreunul dintre voi sa mergeti prin scoli, si daca se poate, nu doar prin colegiile nationale din centrul Bucurestiului si sa explicati ca n-ai cum sa gasesti o pisica neagra intr-o camera intunecata cand pisica nu e acolo. Ca fericirea nu inseamna creieri rupti la 17 ani, nici ficati franjuri, nici boraturi matinale...

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Nu mai incerca sa opui banii cunoasterii si pe Titulescu lui Boc. Nu mai tine. Asta nu e generatia care sa fie miscata de idei marete. "Liceenii", presupunand ca exista asa ceva, s-au saturat de mandria aceea care pentru generatia ta (poate si a mea) conta. Vor X6, nu cunoastere. Sa aiba vila la munte si sa i-o traga Elenei Basescu.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Cu asta trebuie sa fiu de acord. Reactia este calea in care cred si eu. Fie doar si de dragul de a-i enerva. E bine ca ticalosilor sa li se spuna mereu ca sunt ticalosi. Nu-i va schimba dar macar nu vor dormi tihnit. Iar noi vom visa mai frumos.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

Ce rahat o fi insemnand lupta cunoasterii? Cum se poate castiga lupta cunoasterii? Exista alta dimensiune a timpului in afara prezentului? In care viitor sa ne salvam? Cine sunteti voi care ati pierdut? Ce competitie?

De ce imi iubesc elevii...

De la De ce iubim femeile a lui Cartarescu incoace a devenit o moda sa spunem ce si de ce iubim. De la Baudelaire incoace, a devenit ok sa ne supunem modei fara a fi acuzati de snobaraie sau fanfaronada. Asadar, dau glas impulsului si fac o cartaresciana declaratie. De ce imi iubesc elevii...

1. Pentru ca sunt tineri si frumosi...

2. Pentru ca au tricouri haioase, sireturi de toate culorile, blugi taiati, cercei din aceia ce se pot scoate imediat la vederea directorului...

3. Pentru ca citesc romane misto si asculta la i-poduri aceeasi muzica pe care o ascultam si eu la varsta lor...

4. Pentru ca se inchid uneori in clasa si canta la chitara...

5. Pentru ca, oricat ar fi de obositi, fac ceea ce ii rog...

6. Pentru ca sunt onesti si au un incredibil simt al dreptatii...

7. Pentru ca ii intalnesc la orice concert si tre` sa stau sobru pana si acolo...

8. Pentru ca ne vom iubi si peste ani...

9. Pentru ca ma respecta fara sa fi tipat vreodata la ei...

10. Pentru ca sunt ai mei.

Mic indrumar asupra raului pentru imbecili

Cu timpul, inveti sa nu mai iei in seama enormitati de tipul celei care leaga pasapoartele biometrice de "666" si implicit de rau sau scuipatii si bataile de la Sf. Parschieva de sfintenie si bunatate. Cu timpul inveti sa nu mai iei in seama nici BOR, nici felul in care gireaza toate tampeniile si nemerniciile, doar pentru ca e mai comod si mai profitabil asa. Nu poti insa sa nu te amuzi de felul in care, intr-o epoca care experimenteaza raul in toate modurile sale, de la brut la extrem de rafinat, ceea ce trebuia sa fie realmente gandire devine o bagatelizare sinistra. In cultura europeana exista o meditatie continua asupra raului: o meditatie care curge de la Platon la Leibniz si Hegel, trecand prin Sf Augustin si Descartes. Ma indoiesc ca vreunul dintre luptatorii anti-biometrici s-a manjit vreodata cu texte de factura asta. Filosofii sunt oameni dubitativi. Ei sunt convinsi. Si ca orice posesori de adevar absolut, niste imbecili.

Scriu cu convingerea ca scriu degeaba, din miezul unei situatii paradoxale si comice: cei care ma vor citi, imi vor da dreptate, cei carora de fapt ma adresez, nu ma vor citi. Asta face insa treba mea cu adevarat fermecatoare Fermecatoare in inutilitatea ei.

Mic indrumar asupra raului pentru imbecili:

1. Rea este lipsa de intelegere. Rea este literalitatea. "666" nu inseamna nimic in sine. Mi-as putea face un tricou pe care sta scris "666" si as putea continua sa fac bine. Voi ati fi in stare sa ucideti un copilas care ar avea asta scris cu carioca pe o palma. Pentru ca sunteti imbecili si rai.

2. Rea este rutina, forma goala, reflexul. Mersul la biserica in fiecare duminica, sambata (sa fiu al naibii daca are vreo importanta) nu va face mai buni. Va lasa rai si imbecili.

3. Rea este lipsa de iubire. In cele cateva milenii de cand existam, n-ati facut decat sa deprindeti ura. Si imbecilitatea. Si rautatea.

4. Rea este lipsa de gandire. Daca ar fi existat doar insi ca voi, am fi incercat inca sa luam luna in mana.

5. Rea este bisnita. Il santajati pe Dumnezeu si asta se numeste rugaciune.

6. Rea este lacomia. Sunteti niste hoti schizofrenici. Sunteti corupti si nesatui dar va aveti pe bune cu Domnul.

7. Rea este ipocrizia. Nu mai insist. Stiti totul despre asta.

8. Rea este constiinta nefericita. Pentru ce naiba va straduiti? Va e frica sa nu va pierdeti sufletele? Care suflete?

9. Rea este teama. In voi, teama a dezvoltat ceea ce erati de la bun inceput. Niste iprocriti lacomi.

10. Rea este lipsa de comunicare. Cati dintre voi ati stat vreodata de vorba cu cineva? Fie si cu un necunoscut pe un aeroport. Strangand in mana, tremurand, un pasaport biometric.

Dictionar de idei primite de-a gata (editie scolara)

Daca imprumuti stilul lui Flaubert si il azvarli direct peste tonele de clisee din scoli, obtii:
Dictionar (editie pentru profii debutanti):
Abecedar - carte de capatai. Te asigura, generatie dupa generatie, ca "Ana are mere"
Bou - sinonim pentru elev care nu vrea sa invete. "Elev care nu vrea sa invete" este, in opinia profesorilor de matematica, un pleonasm
Curva - eleva din clase mai mari cu fuste scurte, telefon de firma, cercei grosi si tatuaj
Diliman - elevii aia care, orice ai face, prefera fotbalul cartii si care au curaj sa faca aluzii cu tenta sexuala profelor tinere
Emo - vezi Imo
Fucker - prof sau elev cu preocupari cool
Gaina - colega usor abordabila, pune botul la un simplu Big Mac. Cu dansa, a nu se aborda subiecte mai sus de emisiunea Mondenii.
Hahalera - In opinia manelistilor, oricine nu e manelist, n-are SLK, nici perspective sa-si ia.
Imo - vezi Emo
Jale - lucrare de control neanuntata
K- intr-un sms, tine loc de "ca"
Lepra - coleg care nu invata. Unul dintre putinii termeni comuni argoului profesoral si celui al elevilor. Cocalar
Marfa - sinonim mai recent al vechiului "cool". Tinde a fi inlocuit cu "tare", avand superlativul "foarte tare"
Nashpet - individ de rahat
Oaie - coleg/a supus/a. Insotit de regula de adjectivul "creata"
Puii mei - expresie de cocos cu mentalitate de closca
Rapanos - elev dintr-un alt liceu care vine la fetele din liceul tau
Sex - sex
Tokio Hotel - vezi Emo sau Imo

Vita de vie - cunoscuta sub familiarul apelativ "Vita" printre connaisseuri (roackeri suparati, raspanditi uniform prin mai toate liceele de oras)
XXX - XXX

Analiza aplicata la teoria formelor fara fond

„Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ – T. Maiorescu, In contra direcţiei de azi în cultura română




Probabil că azi, teoria maioresciano-eminesciană a formelor fără fond este mai actuală decât fusese la finele secolului XIX. Maiorescu era convins că importarea formelor fără fond este un act pustiitor, mutilant. Lovinescu era convins că formele pot genera, în timp, fondul. Teza este discutabilă dar de dragul polemicii vom pleca de la premisa că exprimă o idee validă. Ceea ce nu a luat însă în calcul Lovinescu sunt câteva efecte colaterale deloc neglijabile ale fenomenului generării fondului de către formă. Sunt câteva, dar am să mă refer în special la unul dintre ele: în perioada în care formele funcţionează fără fond, societatea se zbate inevitabil într-un spaţiu sterilizant, confuz şi dubios din punct de vedere moral. Am să încerc să argumentez teza mea şi, în acelaş timp, să transform argumentul meu într-un răspuns la editorialul doamnei inspector Nicoleta Crânganu din numărul 165 al revsitei Şcoala gălăţeană. Articolul, numit Evaluarea profesorilor – sperietoare sau leac împotriva îmbătrânirii? (între osanalele clişeizate aduse lui Eminescu şi graficele olimpiadelor, articolul atrage atenţia prin temă) pune o problemă de mare actualitate în profesorimea românească: posibilitatea, tot mai aproape de realizare, ca profesorii să fie plătiţi în funcţie de randamentul şi eficienţa muncii lor. Adică, ar adăuga profesorul de economie care sunt, posibilitatea ca şi în învăţământ, plata să devină funcţie de productivitate. Principiul, ca să nu zic forma, este absolut corect(ă). Va genera fond aplicarea lui/ei? Permiteţi-mi să răspund la această întrebare, comentând textual câteva dintre tezele aşternute pe hârtie de doamna Nicoleta Crânganu: „Evaluarea cadrelor didactice nu trebuie să sperie însă pentru că principiile ei sunt mai complexe şi vizează întreaga activitate a profesorului”. Prima fraza, primul ghiont cerebral: pe cine sperie aplicarea acestui principiu în mod evident corect? După părerea mea sunt două categorii îngrijorate (pentru a nu folosi termenul mai dur al doamnei Crânganu) de idee: cei care, în mod evident, sunt slab pregătiţi sau de-a dreptul incompetenţi (avem şi aşa ceva, dascălul nu e a priori nobil şi competent) şi cei care sunt convinşi că, în mod inevitabil, niciun principiu corect nu-şi va găsi locul în practica românească fără a fi trunchiat, siluit, mutilat. In mod evident, nu putem vorbi de evaluare, fără a aduce în discuţie criteriile de evaluare: „Cel mai important criteriu este acela al progresului realizat de către elevi, exprimat în evoluţia notelor de la evalările curente, rezultatele de la evaluările naţionale şi la testele iniţiale raportate la cele curente, respectiv finale”. Aici ne lovim, cred, de două probleme dintre care una extrem de gravă pentru că este o problemă de fond: în acest moment, nu există o bună practică a evaluării, profesorii evaluează extrem de diferit, la examene se trişează masiv ca să nu mai vorbim că, în noile condiţii, profii vor fi nevoiţi să noteze larg şi linguşitor. A doua chestiune este de-a dreptul schizoidă: programele şcolare propun obiective şi competenţe ca finalităţi ale educaţiei (altă formă corectă!!!) dar testeaza EXCLUSIV cunoştinţe! In aceste condiţii, evaluarea nepărtinitoare şi obiectivă care ar trebui să stea ca bază a evaluării eficienţei muncii didactice, este imposibilă. Cel puţin în acest moment. „Se adaugă criterii privind implicarea cadrului didactic în instituţia din care face parte – roluri asumate, activităţi intra- şi extracurriculare...”. La acest capitol, plătim dur preţul lipsei crase de reforme din ultimii douăzeci de ani. Implicarea (să mai subliniez corectitudinea princpiului???) fie este privită în învăţământ ca mai peste tot în sectoarele de stat cu ochii răi de către jucătorii de solitaire, fie se abuzează de ea (foarte rare sunt unităţile cu o implicare masivă şi în echipă a întregului corp didactic, de regulă optzeci la sută din volumul muncii cade pe umerii unui grup compact, mai mult sau mai puţin entuziast, dar activ.) „Nu este ignorată nici formarea continuă, reflectată în modul de proiectare şi desfăşurare a demersului didactic, în aplicarea metodelor moderne de învăţare sau în contribuţia cadrului didactic la prestigiul unităţii de învăţământ...” Minunata idee a formării continue are deocamdată şi ea un iz specific românesc: cursuri sunt incredibil de multe, formatori valoroşi incredibil de puţini iar formarea continuă nu este deocamdată decât o pârghie pentru ambiţioşi. Trebuie să recunosc însă că aici, în mediul formării continue, există o dezgheţare şi o deschidere către „metodele moderne de învăţare”. „Ideea mult discutată a evaluării profesorului de către elevi este doar o parte a criteriului privind evaluarea din perspectiva elevilor...” Personal, ideea nu mă angoasează în niciun fel. Scriu din mijlocul comfortului pe care şi-l permite un profesor cu note între 9 si 10 pe toate sit-urile de tip calificativ.ro. Trebuie însă să remarc o evidenţă: elevul român este pus azi să evalueze într-o chestiune complexă şi delicată, după ce, vreme de decenii, abilitatea lui naturală de a discerne şi de a avea opinii a fost sistematic descurajată. Ori, fără o educaţie veritabilă, făcută sub principiul respectării valorii, alegerea lui va fi trunchiată şi strâmbă.

Eminescu, Nabokov si stirile Pro tv...

E tarziu in noapte si mi-e greu sa scriu.... Gasesc puterea insa sa va propun, prin simpla alaturare, urmatoarele... In jurnalul orei 23, Stirile Pro Tv ne prezinta un "nou" caz socant: Dragoste bolnava! A lasat-o insarcinata pe prietena fiicei sale, de 14 ani!!! Un barbat de 35 de ani traieste timp de doi ani o poveste de dragoste cu prietena fiicei sale (relatia a inceput cand barbatul avea 33 de ani iar fata doar 12...) in urma careia se gandeste serios sa se casatoreasca cu fetita, iar ea se declara fericita ca-i poarta copilul...
Detalii aici: http://stirileprotv.ro/video/dragoste-bolnava-a-lasat-o-insarcinata-pe-prietena-fiicei-sale-de-14-ani/60233095
De la Wikipedia, enciclopedia liberă: Lolita (1955) este un roman scris de Vladimir Nabokov. Romanul a fost prima data scris în engleza şi publicat în 1955 la Paris, mai tarziu tradus de autor şi în rusă şi publicat în 1967 la New York. Romanul este renumit atât pentru stilul inovator cât si pentru subiectul controversat: naratorul cărţii şi protagonistul Humbert Humbert devenind obsedat sexual de o fată de 12 ani cu numele de Dolores Haze. Dupa publicare, romanul a obţinut un statut clasic, devenind unul dintre cele mai cunoscute şi controversate exemple în literatura secolului 20. Numele „Lolita” a intrat in cultura populara si descrie o copila precoce din punct de vedere sexual. Romanul a fost ecranizat de două ori, prima dată in 1962 de Stanley Kubrick şi a doua oară in 1997 de Adrian Lyne.
Detalii aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lolita
Ca`z doara suntem in luna lui Eminescu... Si... nu-i asa? Toate-s vechi si noua, zece, unsprezece, iar pentru unii...chiar 12!

Ministeru`, sms-ul si contrautopia...

Dintr-un anumit punct de vedere, omul nu e doar o fiinta rationala, care vorbeste articulat, care rade, merge pe bicicleta sau voteaza... Ci este si o fiinta care lasa urme. Unele dintre ele sunt socialmente semnificative... Data nasterii, anii de scoala, data nuntii, data divortului, data nasterii copiilor etc... toate acestea sunt date/urme socialmente semnificative si de accea el sunt captate cu grija de catre stat, inregistrate, clasificate, pastrate in memoria colectiva... In principiu, lucrul ar fi ok... in fond, socializarea presupune si control social, incartiruire si ordonare. Intr-o societate democratica insa, toate formele de control si de inregistrare ale statului sunt supuse unui sever control inter-institutional in numele poporului suveran. Pragul diabolic catre totalitarism este trecut atunci cand toate urmele unui individ tind sa fie captate de catre aparatul de stat. Reaminti-va de abilitatile lui Big Brother, de tele-ecranele din contrautopia lui George Orwell, 1984. Urmarit, vanat, clasificat, spionat, individul este desfiintat de propriile urme (orice film vazut, orice partida de amor cu nevasta sau (mai ales) cu amanta, orice convorbire, orice inghetata mancata, orice floare cumparata, orice melodie fredonata in fata oglinzii la barbierire poate deveni o arma impotriva lui, poate deveni menghina cu care statul il striveste.

Mult timp am crezut ca situatiile tot mai multe si mai aberante pe care trebuie sa le fac ca profesor si ca diriginte (situatii cu: prezenta elevilor, absenta elevilor, abandonul elevilor, nevoile elevilor, solutiile pentru nevoile elevilor, actiunile elevilor, pasiunile elevilor samd) erau doar inventii stupide ale unor minti lipsite de perspective si viziune din Ministerul Educatiei and co. Azi realizez ca ele se inscriau de fapt in logica unui sistem care tinde sa inghita totul prin inregistrare. Nu are nicio importanta daca situatiile sunt reale sau nu. Important e ca sunt, ca ele nu inceteaza, organic, sa inregistreze urmele oamenilor din sistemul de educatie.

Impresiei i se alatura si indignarea furibunda pe care mi-a provocat-o o alta stire, strecurata azi spre sfarsitul jurnalelor desi este cu adevarat stupefianta... Citez dintr-un articol sintetic al Realitatii TV: "Convorbirile telefonice şi SMS-urile vor fi înregistrate de operatorii de telefonie fixă şi mobilă şi vor fi stocate timp de şase luni, începând de marţi, potrivit Legii 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, intrată în vigoare. Astfel, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă, precum Romtelecom, RDS&RCS, UPC, Orange, Vodafone, Cosmote şi Zapp sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat, când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonică. Tot din 20 ianuarie, toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni de SMS-urile pe care le trimitem, cui şi când le trimitem... Conţinutul convorbirilor telefonice ar putea fi preluate direct de către procurori în caz de urgenţă, "când întârzierea obţinerii autorizării din partea judecătorilor ar aduce grave prejudicii urmăriri penale ori îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le-a asumat România ca stat membru al Uniunii Europene".

Pentru cei care vor sa citeasca articolul complet: http://www.realitatea.net/toate-convorbirile-telefonice-si-sms-urile-vor-fi-inregistrate-de-marti-si-stocate-timp-de-sase-luni_440472.html

Nu mai insist. Am descris in primele paragrafe logica unui sistem care permite asa ceva. In esenta, el transforma pe oricare cetatean al Romaniei intr-un individ santajabil si creeaza premisele pentru instaurarea unei dictaturi informatice. Constat cu uimire ca Nicolae Ceausescu nu a reusit niciodata asa ceva (el ne intercepta selectiv). Constat cu durere ca acceptam pasiv asa ceva. Constat cu stupoare ca la 20 de ani de la Revolutie nu avem societate si reactie civila. Constat cu groaza ca romanul viitorului e un idiot manelizat si inert social. Constat cu veselie ca maine vom continua sa ne sunam iubitele, mamele, sotiile, prietenii in auzul unei maini de indivizi sinistri. REC...

LAMURIRE: Un prieten imi atrage atentia ca Legea e in acord cu prevederile si uzantele U.E. in domeniu, ca proiectul e vechi si ca am acceptat implicit principiul in momentul in care am aderat. Trebuie sa recunosc ca nu stiam asta. In acelasi timp, observatia nu schimba in niciun fel sensul si substanta argumentului meu. Nicio masura si nicio lege nu este in sine totalitara. Dar oricare dintre ele este potential totalitara. De aceea democratiile functionale au mecanisme de inhibare (daca nu de stopare) a abuzurilor (comisii de control, comisii de ancheta, parchete, judecatorii etc). In tara formelor fara fond, toate aceste mecanisme fie nu exista fie nu sunt functionale. Ceea ce in Europa poate fi o forma rezonabila de control social, la noi risca sa devina inevitabil o masura totalitara.

Ieri, il auzeam pe purtatorul de cuvant al Presedintiei asigurandu-ne ca fostul sef al SIE, Claudiu Saftoiu, minte atunci cand spune ca serviciile ii servesc lui Base (si inca de mult...) convorbiri (telefonice si de alte feluri..) Care va sa zica, un one to one.... Dar amu` sincer... Voi pe care-l credeti?

Poetul notional

Deunazi, ma indreptam spre sediul ISJ (pentru cine nu stie, Inspectoratul Scolar Judetean) avand in dreapta o incantatoare doamna inspector de limba romana care, intr-un acces de sinceritate (sunt tot mai dese la inspectorii nostri, semn ca nici ei nu prea mai pot) imi marturisea ca motivul buznei spre Inspectorat era ca Minsterul Educatiei, Cercetarii si (Inovarii, cred...) ii ceruse.... atentie.... o lista cu "toate activititatile despre Eminescu ce urmeaza a fi facute pe 15 ianuarie in toate unitatile din judetul Galati"...

....................................................................................................................................................................

(in timpul cat ati fi citit cuvintele din spatiul punctat va las sa meditati la enormitatea cererii... ). Faptul m-a facut brusc sa-mi amintesc ca maine e ziua nasterii poetului national, Luceafarului, inegalabilului etc... M-am gandit ca e o buna ocazie sa astern pe pixeli cateva ganduri razlete despre poet, ganduri pe care as fi vrut sa le formulez de mult in limbaj extern. Inainte de a va indigna, please note ca sunt un fost olimpic national la limba romana, ca am dormit cu Glossa sub perna si l-am antipatizat pe Catalin, baiatul de casa, la varste la care cei mai multi dintre dumneavoastra, dragi cetitori, erati suave proiecte in scrisorile parintilor...

Daca ar fi sa fac un Top 10 al tampeniilor eminescoide pe care nu le suport ar suna cam asa: (in regresie normala, a la MTV)

10. Imi displace ca nu am alternativa: fie intri in adulatie extatica la auzul numelui poetului, fie esti un retard care il simpatizeaza pe Patapievici

9. Imi displace ca trebuie sa accepti mereu de dragul discutiei ca unde e saracie multa e si geniu...

8. Imi displace ca orice s-ar spune, Veronica tot curva pare

7. Imi dispace ca trebuie sa afirm ca Luceafarul e superioara Jocului secund desi cred contrariul...

6. Imi displace ca, de la Eminescu incoace, sifilisul a devenit o boala genialoida... (fratilor, aia e ciroza...)

5. Imi displace ca nimeni nu-l mai citeste pe Eminescu...

4. Imi displace ca nimeni nu poate rosti nici macar o propozitie inteligenta despre Eminescu...

3. Imi displace ca Scrisoarea III e mai cunoscuta decat Scrisoarea I

2. Imi displace ca perpetuam minciuna ca Eminescu e foarte aproape de sufletul romanilor. Daca vreun clasic e asa, acela e Caragiale. Eminescu e un poet manierist, elitist si filosofant care nu spune nimic maselor.

1. Imi displace ca Eminescu nu mai e de mult viu. E mort precum o notiune. Si la fel de putin iubit ca orice poet notional...

Boboteaza, Paraschieva, frica si cutremurarea...

Dupa cum ati observat, la inceputul asta de an nu m-am omorat cu scrisul pe blog... E in primul rand pentru ca, din motive care imi scapa, fiecare inceput de an ma aduce intr-o stare de pura stupefactie... Nu prea scriu, predau rutinier si fara chef si in general nu prea imi merge mintea... Imi propusem sa reiau temele minore cu discutia despre predarea obiectului Religie in scoli. Apoi, am constatat, asa cum mi se intampla mai mereu in perioada dintre Sfanta Parschieva (da, da, e doamna aia ale carei falange imbalsamate produc valurile acelea televizate si penibile de isterie populara...) si Boboteaza ca nu pot formula coerent si limpede ceea ce cred, asa ca am renuntat. In principiu, despre probleme teologice este foarte greu sa vorbesti inteligent. Nu insa imposibil. Si, ca sa va conving, va reproduc doar cateva randuri din epocala carte a lui Soren Kierkegaard, aparuta la editura Humanitas in 2005 si intitulata Frica si cutremurare. Si, inainte de a reda, lansez retoric (pentru ca nu veti avea taria sa raspundeti) o intrebare: cati dintre voi ati manifestat vreodata inteligenta in relatia cu divinul...?

"Ingerul a venit doar la Maria si nimeni n-a putut s-o inteleaga... Care femeie a fost mai mahnita decat Maria? Si nu este oare adevarat ca cel ales de Dumnezeu e blestemat de El in aceeasi suflare?"...

"Credinta este chiar acest paradox ca individualul ca individual este mai presus de universal"

"Cei multi [...], asigurati in viata, traiesc doar in gandurile lor si au o pozitie sociala permanenta si perspective garantate intr-un stat bine organizat fiind separati de sute si chiar mii de ani de zguduirile existentei..."

"Credinta este o minune si totusi, nimeni nu este exclus de la ea; caci ceea ce uneste intreaga viata a omului este pasiunea iar credinta este o pasiune..."