joi, 23 septembrie 2010

Reflectiile amare ale unui profesor de Cultura Civica



Predau de 7 ani obiectul şcolar Cultura Civica. Obiect care, la nivelul obiectivelor stabilite de programa şcolara, ar trebui sa familiarizeze elevii din clasele a VII a şi a VIII a cu noţiunile şi practicile democratice de baza. Dintre multele obiecte pe care le preda un profesor de Ştiinţe Socio Umane, am considerat mereu Cultura Civica drept cel mai important. Pentru ca de aceste noţiuni şi practici depinde calitatea comportamentului democratic al unui cetaţean. Deşi pasiunea mea for a lifetime este pentru filosofie, sunt conştient ca se poate trai fara sa ştii sensul fenomenologiei Dasein-ului sau rostul judecaţilor sintetice a priori. Dar nu se poate trai demn fara o anume practica uzuala şi fireasca a democraţiei. Ani în şir, realizez acum, am pus prost problema. M-am întrebat şi eu, revoltat, cum pot copiii sa asimileze sensul practicilor democratice şi respectul pentru acestea când exemplul celor de sus era deplorabil. Nu m-am descurajat şi am marşat pe cartea diferenţei între instituţii şi oameni (ultima carte din mâneca, de fapt), învaţându-mi elevii sa respecte principii şi instituţii atunci când oamenii erau mizerabili. Credeţi-ma, e al dracului de greu sa faci nişte copii de 13-14 ani sa respecte entitaţi abstracte. E al naibii de greu sa-i convingi ca ceea ce la noi reprezinta un fiasco total este funcţional în alte ţǎri, şi nu de azi, de ieri. Am predat cu credinţa şi speranţa ca pot forma aceste creiere pentru vremile ce va sa vie, aducându-mi aportul meu minuscul dar semnificativ unei viitoare societaţi mai bune. Acum, dupa cum spuneam, realizez ca am greşit. Ca plecam de la o premisa greşita, atât epistemologic cât şi metodologic. Şi anume de la premisa ca am în faţa nişte creiere virgine, necorupte, nişte foi albe, dupa cum spune Locke, pe care sa inscripţionez textul cel bun. Ma înşelam. La 14 ani, ajuns în clasa şaptea, elevul a trait suficient de mult cât sa fie deja pervertit. El va înţelege greu sau deloc cum individul poate şi trebuie sa fie prioritar în raport cu grupul (sensul oricarei democraţii liberale), cum opiniile şi valorile lui trebuie sa primeze în raport cu şi chiar în ciuda presiunii grupului. Pentru simplul motiv ca, de când intra în instituţiile de educaţie, gândirea individuala îi este descurajata iar presiunea uniformizatoare este imensa. Nu pot sa nu vad în micul şcoler fara opinii dar plin de tupeu pe funcţionarul şters şi obedient de mai târziu, obedient faţa de şefi (pâna la greaţa) dar arogant şi stupid în raport cu beneficiarii serviciilor sale. Cum poate fi învaţat un copil ca fiecare vot conteaza şi ca, în principiu, e mai bine sa alegi, chiar şi cu inima îndoita decât sa nu alegi, când parlamentarii nostri adauga, ionescian de-a dreptul, o suta de voturi din burta pentru a trece o lege organica?!!! (vezi aici) (în treacat fie spus, fiecare parlamentar reprezinta, în medie, 100.000 de votanţi, aşa ca o suta de voturi fictive înseamna aproximativ 10 milioane de voturi… o întreaga naţiune de votanţi, ştearsa în cel mai aberant şi revoltator mod cu putinţa). Cum poate un copil fi învaţat responsabilitatea când aşa ceva se petrece sub ochii tuturor? Cum poate un copil fi învaţat sensul participarii civice când asemenea fapte penale se petrec fara ca vreo instituţie a justiţiei sa se sesizeze? Cum se poate dezvolta normal un copil într-o societate în care schizofrenia trece drept normalitate (Sever Voinescu vorbind despre “reforma statului” dar girând relaxat, cu prezenţa sa, revoltatoarea frauda din Parlament – între noi fie spus, n-am înţeles niciodata cum un om cu inteligenţa lui Sever Voinescu, de ale carui bune intenţii nu ma îndoiesc, a putut crede gogonata cu “reforma statului” şi cum a crezut ca ciuntirea abuziva a Parlamentului poate fi începutul acestei reforme). Adeseori lipsit de personalitate şi de opinii el însuşi, profesorul de cultura civica este tot mai mult un mascarici necredibil care-şi învaţa cu nesimţire elevii sa stea, urmându-i exemplul, cu capul jos pentru a supravieţui urgiei. Sclav fara capacitate de revolta, funcţionar penibil al unui stat care-l umileşte, el nu mai poate reprezenta o autoritate pentru elevii sai. Iar atunci când are personalitate şi demnitate, el devine un Don Quijote tragic (pleonasm?) care încearca uzând de charisma personala, sa-şi înveţe elevii ca, vorba lui Dem Radulescu, ce vad….nu-i adevarat… Personal, nu cred ca mamaliga mai are resurse sa explodeze. Societate pasiva, umila, perversa şi ipocrita, cea româneasca a dezvoltat un sistem canceros capabil s-o perpetueze, sa-i livrez indefinit soldaţi leşinaţi, fara gândire şi fara caracter. Forever and ever.

24 de comentarii:

rosca spunea...

hai frate ca nu-i sarsa asa negru si la o adica c4 e o pocnitoare pe langa mamaliga, cat despre plozi ,puii mei , dupa chipul si asemanarea parintilor

rosca spunea...

aaa si am uitat sa spun asa cum am vazut pe alte ploguri la comentariii, primu!=))

Nirvana are mere spunea...

Eu tocmai ma intorc dupa un contact cu o civilizatie extraterestra - "fratii nostrii" de peste Prut.
Vreau, prin comparatie cu noi - un model de democratie si comportament civic, sa-ti transmit putin optimism.

Senzatia pregnanta ca toata tara aia munceste la stat este omniprezenta.
Daca iti poti imagina exista o tara cu oameni mai tristi, mai gri, mai terni, mai anosti (exceptie fac atunci cand beau mult si trag cu kalasnikoavele).
Impresia ca militianul sau angajatul de la stat te poate strivii cu o basina oricand iar tu ai doar dreptul sa incasezi cu demnitate niste suturi in cur, flegme etc
Cand am intrebat-o pe o tanara speranta de ce nu s-a dus la referendumul ce urma sa schimbe modul in care este ales presedintele tarii am primit o explicatie care m-a lasat masca. Pasamite nu vor sa aleaga presedintele prin vot direct ca nu ar stii cine se afla in spatele lui si prefera sa fie ales de parlamentari ca aia se pricep mai bine!!!


Sunt din ce in ce mai sigur ca Miorita provine din Basarabia.

Prin comparatie noi am inregistra la osim marci ca: corifeii democratiei, luceafarul libertatii presei, lumina calauzitoare a separarii puterilor in stat.

PS: Opozitia este sublima. Ponta e o gluma proasta? Crin o fi in vacanta?

Nona spunea...

Ma vad nevoita sa iti dau dreptate, oricat mi-as dori sa nu fac asta. Dar realitatea ne dovedeste ca idealismul nu isi mai are rostul intr-o societate ca a noastra.
Cultura civica e foarte greu de predat, ca sa nu spun ca nici nu trebuie predata, trebuie exersata. (apropo de asta, americanii binevoiesc sa faca asta in mod constant, de la gradinita pana in ultimul an de liceu - constatare la fata locului). Dar ... in peste jumatate din scolile si liceele din Romania acest obiect de studiu devine simpla posibilitate de completare de norma pt profesorii de istorie...Deci ... inca o sansa irosita. Cum sa mai construiesti ceva cand toata lumea crede ca poate sa predea acest obiect, ca sa nu mai spun ca exista si opinii de genul ”la ce ne trebuie”.
Mi-aduc aminte ca acum vreo 8 ani predam la clasa a V-a un optional de cultura civica si ma chinuiam sa ii fac pe elevi sa exerseze deprinderi din categoria celor uzuale si la indemana tuturor (gen pus gunoiul la locul lui sau altele din categorie). Si vine dupa o saptamana una din eleve si imi spune consternata ca a incercat sa puna in practica cateva din cele invatate si ca era sa fie luata la bataie pe strada de un cetatean (tocmai ii facuse observatie ca nu e tocmai in regula sa scuipe cojile de seminte pe strada). Eu am ramas blocata pt un moment... Si atunci mi-am dat seama ca se intampla ca elevii chiar sa ne asculte, chiar sa ne ia in seama si chiar sa si adopte ceea ce cred ca s-ar constitui in model. Si mi-am mai dat seama ca a fi consecvent nu e tocmai usor si ca a si pune in practica ceea ce predici de la sfanta catedra e al naibii de greu...
Si da, e intr-o situatie imposibila starea natiunii acum! Si nu stiu daca mai putem schimba ceva!

Nirvana are mere spunea...

Haoleu ce-am mai dat cu cacofonia in populatie.
Sa ma ierte profesorii si colegii mei.

Trufiglio di Putana spunea...

Bine, de schimbat putem, dar cred că sunteţi conştienţi că nici voi nu ştiţi exact ce vreţi, da? Mai precis, n-o să corcim noi simţul metafizic al postcomuniştilor ce suntem cu simţul civic al predemocraţilor ce iarăşi suntem. aşa că ce vreţi? Ia ziceţi la moşu!

Trufiglio di Putana spunea...

Şi doamna/domnişoara Nona, transmiteţi copilaşilor din partea mea să fie prudenţi înainte de toate, da? Nu doar cultură civică, ci şi niţel simţ al realităţii, vă rog!

Trufillo di Putana spunea...

Io am impresia că e o lejeră contradicţie în felul cum e gândit întreg învăţământul de când leit-motivul este „formare, nu informare”. I-auziţi: cultura civică şi celelalte ştiinţe socio-umane îmi pare că exact asta fac, formează în primul rând, mă-nşel? Şi-atunci de ce nu dă nimeni doi bănuţi pe filosofie şi restul?

Nona spunea...

Le spun tot timpul ca exista un loc de dat cu capul! Ce vreau eu? Sa imi fie mai bine! Dar sunt constienta ca pt asta trebuie sa ii fie bine si comunitatii din care fac parte.... Si o sa fiu intrebata ce fac in acest sens... Exista o lista cu cele facute ( cred eu ca destul de bogata in elemente componente si de diversificata), dar e adevarat ca exista si o lista cu ce mai am de gand sa fac...

Doru Castaian spunea...

Fratilor... civica o fi cum o fi... dar despre frauda stupefianta din Parlamentul Romaniei, nu-i nimic de zis?

anamaria spunea...

...ba da. Ne-a lăsat BUJBE!

Doru Castaian spunea...

Pai... bujbe, bujbe... da` tacem asa, la infinit... si stam cu mainile-n poale? Sunt fapte penale...

anamaria spunea...

Ha! Va' zică aci vroiai să ne aduci. Educaţie civică, alea-alea... bate şaua să priceapă iapa, cum ar veni.

Bine. Ce propui?

Doru Castaian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Doru Castaian spunea...

Mitinguri... tigai... nesupunere civica... ceva... orice...

Trufillo di Putana spunea...

Băi, io nu ies din casă că-s răcit şi citesc şi trebe să traduc porcăria asta. Aşa că mergeţi voi înainte şi daţi jos pe cine trebe, da aveţi mare grijă pe cine puneţi în loc. Să nu vă văd în spatele lu Crin, că-l pun pe Ponta pe voi. Şi-aţi văzut că el întâi suspendă şi dup-aia-ntreabă de ce.

andrei-dorian.photo spunea...

mie unul "cultura civica" ca subiect in scoala imi suna a dresaj de maimute. in romania sa inveti pe cineva ca trebuie sa se duca la vot ca sa nu scape ocazia de a avea reprezentant in parlamentul de care vorbeai imi pare mai degraba o injuratura...

Trufiglio di Putana spunea...

Cum nu-mi răspunde nimeni la-ntrebările de mai sus (sorry Nona, da-i neconvingător şi băteam altunde, la tipul de societate, etc. etc.) mai pun una că am de unde: bă da la cultură civică nu-i zicea mai de mult şapte ani de-acasă? Zic şi io...

Doru Castaian spunea...

Acu`s doi ani in scoala... o fi mai bine?

Nona spunea...

Ca-s sapte, ca-s doi, ar fi bine sa existe! Stiu ca e diferenta de societate, ca a noastra e un conglomerat de reguli suprapuse, juxtapuse sau cum or mai fi ele, stiu ca s-a pierdut de mult din vedere faptul ca taranul nostru, ala din batatura lui Moromete sau altul din categoria avea regulile lui (unii ar spune ca erau si de bun simt) care il ajutau sa se orienteze, basca sa mai lase si ceva mostenire.
Partea proasta e ca unii inventeaza luminite si tunele pt re-orientare. In lumea asta a noastra care mi se pare ca e din ce in ce mai mult facuta sa fie pt cartite.
Doru nu stie, ca e mai tanar (sic!), dar primele manuale de civica erau ridicol de proaste... niste caietele mici si oribil tiparite cu niste prostii de lectii despre copiii-lup si despre alte facaturi de genul. Am stat vreo saptamana sa ma gandesc cum naiba o sa ma descurc cu aberatiile alea. Si m-am descurcat! Adica le-am ignorat! In conditiile in care aveam o clasa cu 40 de insi, din care jumatate erau repetenti si/sau cu probleme sociale, iar alta clasa tot de dimensiunea sus-numitei, dar cu ”destepti” (adica multi pilosi).... Carentele sociale erau de aceeasi natura la ambele ... semn ca traiau in aceeasi societate! Sau ca erau produsul aceleasi societati.
Nici eu nu sunt de acord ca ar trebui sa se predea vreodata cuiva educatie/cultura civica. E un pic contra firii... Dar uite ca e nevoie, din pacate.
(PS: marti imi povestea un elev de-al meu despre reactia unor indivizi la faptul ca un drogat a intrat in curtea liceului si tot ameninta pe acolo.... ”Cetatenii” astia onorabili nu au gasit de cuviinta altceva decat sa il incurajeze... Semn ca educatia exista? Sau e semn al de-caderii??? Si se mai mira Doru de ce a trecut neobservata aproape faza din Parlament...)

Nirvana are mere spunea...

Cultura civica! In primul rand au gresit numele materiei din simplul motiv ca sperie. Ambele cuvinte.

Te miri de ce kktul din parlament nu trezeste revolte populare, miscari de mase, omucideri si molotoave? Ai senzatia ca parlamentarii vor fi "taxati" la urmatoarele uninominale de boborul cu simt civic?
Tu chiar nu urmaresti Narcisa salbatica de ai luat parlamentul in vizor?

Trufiglio di Putana spunea...

Adică cum „taxaţi”? Să-i voteze pe alţii? Pe care? Să nu-i voteze? Ţi dup-aia?
Şi: nu cred de loc în morala sănătoasă a ţăranului, nu cred deloc în morala sănătoasă a ortodocşilos şi tutti frutti, nu văd reguli undeva. Nici supra, nici juxta, nici măcar impuse. Adică ba da, din ce în ce mai mult de mofos with guns. Ceea ce-nseamnă lipsa unei societăţi. Ciudat că vrem s-o dregem când ea nici nu există. Aşa că oarecum, un gest radical (revoluţie să-i zicem) al naţiei ar fi salutar. Dar care naţie?

Nirvana are mere spunea...

Ar fi ceva solutii cu taxarea. Baietii de care vorbim sufera tare de tot de betia puterii. Macar exemplele cu marinescu bideu, ciocul mic. irina loghin, care au fost lasati pe dinafara sunt putine dar pozitive. Daca ar fi consolidate de un comportament similar consistent la fiecare alegere macar ar functiona puterea exemplului. Io nu zic ca s-ar asana clasa politica dar macar s-ar gandi de doua ori (asta daca pot) inainte sa faca prostii.
Cand in rep moldova unii inca isi mai cauta dreptatea ca prostii in fata parlamentului pt copii disparuti in aprilie, violati, morti etc in loc sa ia un uzzi mic si sa curete o sectie de militie.
Eu zic ca puterea exemplului ar functiona si la cele mai inguste minti si pana si militienii aia intr-o situatie similara s-ar intreba daca nu cumva ala pe care vor sa il matraseasca n-are putin adn comun cu cremenalu.
Un ambasador UK raspunde la intrebarea "Cum ati reusit cu civilizatia?" cu directa "am batut la ei 400 de ani"; vot la puterea exemplului.

Nici eu nu cred in morala sanatoasa a taranului dar ortodoxia nu e cel mai nociv lucru de pe pamant.
Zi-le si tu bai Sid:
http://www.youtube.com/watch?v=qbmWs6Jf5dc

Maat spunea...

reese ca noi,,cei de peste Prut,si nu inteleg de ce in paranteze,draga Nirvana,sintem departe de educatie civica,pacat.Interesant prin ce catun ati calatorit odata ce ati prins si kalasnice,oare sintem chiar barbari?