marți, 6 decembrie 2011

Razboiul lumilor (sau mic tratat despre ontologia prostiei)

Gabriel Liiceanu definea acum ceva timp prostia, cu o formula care avea sa devina celebra, drept "incremenire in proiect". (Formula nu-si va dobandi insa notorietatea intre prosti, asta e clar.) Eu propun conceptul alternativ de "incremenire intr-o lume mica sau intr-o lume oprita in evolutie". Il consider mai suplu si intrucatva mai lamuritor. Sa ma explic:
Prin nastere, fiecare dintre noi dobandeste o lume. Prin lume inteleg acel intreg coerent in care persoane, locuri, obiecte, interese, proiecte personale se leaga in retele de sens si de cauzalitate. Lumea mea este povestea in care m-am trezit fara de voie. Definesc prostia drept o dubla incapacitate: incapacitatea de a te raporta la alte lumi si incapacitatea de a-ti lasa lumea proprie sa creasca.
Sa le luam pe rand.
Pentru a te raporta la ceea ce nu este lumea ta trebuie sa pastrezi intotdeauna o deschidere pentru alteritate.
 La marginile lumii tale exista mereu:
 1. ceea ce a precedat-o si a cauzat-o (toate acele lumi care au existat inaintea ta si care nu te-au implicat dar te-au produs). In acest sens, a fi deschis presupune a fi deschis catre traditie, catre istoria lumii tale. Prostul contemporan si din toate vremurile este opac la istoria proprie si la propria devenire. Il veti recunoaste pe strada, la serviciu sau la televizor. Istoria lumii lui se reduce la cele mai vechi amintiri personale. El se comporta in general ca si cum este primul si singurul pe lume, in dispretul a ceea ce nu l-a produs si mai ales a ceea ce l-a produs. Isi detesta predecesorii, pe care ii considera mai putin emancipati in raport cu el. Iar atunci cand pare sa-i respecte, este vorba de obicei de un pseudo-respect, bazat mai degraba pe un imaginar tribal. Prostul fara istorie traieste exclusiv in prezentul lumii sale. De aceea, se comporta de obicei ca un mic despot iar existenta proprie ii pare plina de sens si de valoare.
2. ceea ce o inconjoara permanent fara a-i apartine. Adica celelalte lumi. Contemporane cu tine dar tangente. Prostul isi inchide lumea proprie si n-o lasa sa comunice, sa iubeasca sau sa mangaie alte lumi. (Pentru ca in fond, iubirea autentica nu este decat aceasta superba infruntare a doua lumi care se vor atinge pentru ca nu vor sa piara in neant separat). Pentru ca lumea lui este o monada, pentru ca este inchisa si infertila, prostul o locuieste perfect, o gaseste familiara si asiguratoare. O intelege si nu vrea s-o lase sa se contamineze. Toate actele de fanatism si de rautate gratuita au la baza incapacitatea de a vizita alte lumi. Ori, atunci cand nu vei lasa lumea ta sa se hraneasca, ea va inceta sa creasca transformandu-se dintr-un potential copil frumos intr-o sarcina oprita in evolutie. Am cunoscut oameni funciarmente si literalmente incapabili sa inteleaga ceva ce nu apartinea lumii lor. Precum bastinasii ce n-au vazut corabiile lui Columb apropiindu-se pentru ca nu semanau cu nimic din ceea ce cunosteau.
Orice lume este frumoasa atunci cand e deschisa. Si devine grotesca atunci cand se inchide.
Lumea lui Moromote e fascinanta pentru ca e vie si deschisa (interesul pentru politica tarii, pentru istorie etc). Atunci cand se inchide, lumea taranului devine grotesca si se transforma intr-o balta de mitocanie insuportabila. Lautarul care socializeaza cu domnii cei mai de seama devine un manelist sinistru atunci cand se inchide in lumea altor manelisti sinistri. Profesorul luminos devine un tiran penibil atunci cand se inchide intr-o lume de frustrari si prejudecati personale.
Etc.
In concluzie, pot defini prostia ca fiind orbire, surzenie si auto-surghiun intr-o lume mica si inchisa.
Deschiderea este (inca o data) o chestiune de educatie.
De cultura (in sensul etimologic al cresterii).
Si de demnitate.

4 comentarii:

Anamaria Ungureanu spunea...

Limpede ca lumina zilei! Mai departe, aş fi curioasă cum îl dez-cremeneşti pe ăl de stă încremenit. A trecut vremea când Educatorul îi livra Educatului ceva nemaivăzut şi nemaiauzit - suficient cât să-l invite/ împingă în "alte lumi". Acum suntem în epoca lui "Educatu' ştie mai bine" şi le-a văzut (evident!) pe toate... Vechile trucuri pedagogice nu mai ţin.

Doru Castaian spunea...

La partea asta meditez inca.

Aiyanna Kamali spunea...

@ Anamaria
Educatul respinge vechile trucuri pedagogice atunci cand observa ca Educatorul ii ingradeste libertatea de a gandi sau cand isi face treaba de mantuiala, urmarind ori interesele proprii (aviz profii/persoanele care te invata doar de dragu' de a-si lua banii dupa, ori indoctrinarea Educatului (in mod constient sau inconstient, si zic inconstient pt ca exista probabilitatea ca si ei, la randul lor, sa fi fost indoctrinati de mai sus cu anumite tipare de gandire ce plac si conformeaza celor ce conduc) ... Dar asta nu inseamna ca afirm faptul ca toti Educatorii sunt "nashpa", asa cum ar afirma multi dintre scolari. Totul depinde de persoana din fata ta, daca e suficient de deschisa incat sa stie sa te deschida si pe tine :)
Acum vorbesc din prisma Educatului pt ca, pana la urma, asta voi fi pana in clipa mortii... dar, in acelasi timp si din prisma unui Educator ... pt ca nu poti fi una fara a fi si cealalta ... in orice moment al vietii, in orice minut, putem invata ceva de la cineva ( fie ca e vorba de un profesor, membru al familiei, prieteni sau, pur si simplu, un oarecare trecator de pe strada) ... asta, bineinteles, in cazul in care suntem suficient de deschisi ( aici intervenind ceea ce a spus mai sus Domnul Profesor Castaian) ...

nona spunea...

Fie ca Anul Nou sa va aduca numai bucurii si timp ca sa le savurati! La multi ani! :)