Chestiunea religiei in scoli sau despre cateva probleme de pedagogie

Motto: "Supusul ideal al dominatiei totalitare nu este nici nazistul convins, nici comunistul convins, ci oamenii pentru care deosebirea dintre fapt si fictiune (adica realitatea experientei) si deosebirea intre adevarat si fals (adica criteriile gandirii) nu mai exista''.

Hannah Arendt, "Originile totalitarismului"

Am văzut în ultimele zile (de când Monica Macovei a lansat tema aceasta de discuţie, într-un mod frivol şi nefericit, dacă mă întrebaţi pe mine) păreri emise de oameni cu diverse formaţii şi nivele de pregătire cu privire la oportunitatea sau lipsa de oportunitate a predării religiei în şcolile publice româneşti. Nu am văzut însă absolut nicio abordare pedagogică a chestiunii  şi nici o luare de poziţie serioasă de acest fel. Eu nu cred că această chestiune este trivială şi cred că va trebui să vină şi momentul în care ea să fie discutată serios din punctul de vedere al pedagogilor, nu al profanilor. Problema predării religiei ortodoxe în şcoală nu e de fapt o singură problemă, ci mai multe. Dacă să predăm religie ortodoxă unui elev de 6 ani nu e aceeaşi problemă cu a-i preda sau nu religie unui elev de 18 ani. Ori, celor de 18 ani, disciplina aceasta  nu le spune nimic de cele mai multe ori, ora de religie e o ocazie de băşcălie şi nimic mai mult (dragi părinţi inspectori, aveţi curaj să aplicaţi nişte chestionare pe bune?) Care este de fapt vârsta propice începerii predării unei astfel de discipline? Şi dacă tot ne-am apucat, să mai întrebăm: s-a gândit cineva că religia nu este o disciplină de acelaşi tip cu fizica sau matematica? Câţi elevi (profesori?) au auzit măcar  o dată (nu pretind să fi asimilat serios asta) de diferenţa între un discurs metafizic şi unul ştiinţific? Câţi înteleg că discursul metafizic este netestabil şi face obiectul credinţei, iar teoria ştiinţifică este testabilă şi falsificabilă (în sens popperian) şi se supune cu totul altor rigori? Câţi profesori de religie au explicat vreodată copiilor că în existenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor credem, dar că despre existenţa atomilor ştim? Câţi ştiu că nicio doctrină metafizică (inclusiv cele religioase) nu poate de jure şi de facto să contrazică un fapt testat şi fundamentat ştiinţific? Şi dacă ei n-au habar, cum îi pot cere unui elev de nici zece ani să facă diferenţa între un enunţ de tipul “Dumnezeu e atotputernic” (enunţ fără sens, din punctul de vedere al filosofiei analitice) şi un enunţ de tipul “Suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade? (enunţ cu sens şi verificabil)? Ce facem cu mintea unui elev în care dogma şi adevărul ştiinţific sunt băgate ca doi cartofi în aceeaşi oală, ca şi cum nu s-ar putea contrazice niciodată acolo? Ce facem cu mintea unui copil care trebuie să decidă care dintre cei doi profi are dreptate: cel care spune că au trecut 6000 de ani de la căderea adamică, (după cum m-a asigurat un teolog că spune Isus Sirah) şi cel de istorie care-i spune despre picturile din Grote Chauvet şi Lascaux, de acum 30.000 de ani? Să fi fugit Adam de la Lascaux la Altamira sau Isturitz ca să picteze peşteri şi să facă fluiere de os? Ce facem cu evoluţia atât de bine fundamentată ştiinţific şi de care nimeni întreg la cap nu se mai îndoieşte şi asupra căreia biserica păstrează o tăcere jenantă? (A propos, încerc de mult să aflu dacă există vreo poziţie a vreunei biserici ortodoxe în problema evoluţiei, poate mă ajută cineva). Ce facem cu descoperirile antropologilor privind sexualitatea umană şi mecanismele formării cuplurilor, care contrazic flagrant mitul adamic? Ce facem cu diferitele morale care contrazic morala ortodoxă? Sunt ele mai puţin credibile? Ce facem cu spiritul critic al unui copil (pe care sistemul educaţional ar trebui să îl dezvolte) pus să îngenuncheze încă de la grădiniţă şi să mormăie o rugăciune pe care nu o înţelege, pentru a primi un bol de supă? Ce facem cu nenorocita de piramidă a lui Maslow şi cu taxonomia lui Bloom, care spun că nevoile spirituale, de concordanţă ale sinelui şi de reprezentare a unor teorii totalizatoare (cum este o doctrină religioasă) sunt nevoi de ultim nivel, care necesită operaţii complexe şi dezvoltate târziu ale gândirii, care îi pot fi cerute unui adolescent de peste 16 ani (ăsta e motivul pentru care studiem filosofia în clasa a doişpea), nu însă unui copil de 6, 7 sau 10 ani? S-a argumentat că religia ortodoxă este legată de istoria şi cultura românilor şi că, prin urmare, copiii ar trebui educaţi în acest spirit. Este adevărat, dar este la fel de adevărat că o cultură care nu se leagă de prezent, care ignoră ceea ce a adus civilizaţia cunoaşterii este o cultură moartă, o moştenire jenantă şi nimic mai mult. Tocmai că proba de vitalitate a unei tradiţii este capacitatea de a se confrunta cu noul şi de a-l asimila sau resemnifica. S-a argumentat că civilizaţia europeana este creştină şi că trebuie să se redescopere, după ateizarea începută de Lumini şi de Revoluţia Franceză (nu, Mihnea Măruţă?). Luminile şi Revoluţia Franceză sunt însă la fel de mult produse ale gândirii creştine (patosul individualităţii de unde vine?), iar proba de foc a creştinismului în lumea de azi nu este să încerce să revină brutal la dogmatism şi cahetizare, ci să asimileze şi să răspundă într-un dialog viu provocărilor modernităţii. S-a spus că schema creştină furnizează “tiparele mentale” (cred că era vorba totuşi de “tipare culturale”) ale civilizaţiei europene. Tocmai pentru că este aşa (deşi creştinismul nu e singurul factor al civilizării europene, impulsul ştiinţific este încă şi mai vechi… Euclid, Aristotel vă spun ceva?), creştinismul ar trebui privit din exterior (în cadrul unor discipline ca Istoria mentalităţilor sau Istorie culturală) în şcoala publică (chestiunea tiparelor mentale s-a născut în psihologie şi în antropologie, nu în teologie, pentru simplul motiv că nici măcar teologul nu se poate ridica de pe sol trăgându-se de păr). Restul sunt banalităţi sentimentale: că înaintaşii noştri au făcut Marea Unire cu crucea la gât etc Aceiaşi înaintaşi purtau simultan şi păduchi şi mai duceau de pe front şi câte un sifilis nevestelor. Faptul că ceva s-a întâmplat în trecut nu e suficient pentru a-l justifica (chiar e atât de greu de înţeles asta?).

Cei mai mulţi dintre cei care mă cunosc sunt convinşi că sunt ateu şi un militant convins pentru eliminarea religiei din şcoli. Am să-i surpind (poate am să-i şi dezamăgesc) şi am să le spun că nu sunt niciuna, nici alta. Atunci când cineva mă întreabă, mă declar agnostic, pentru că pur şi simplu l-am citit pe Kant când eram mai mic şi i-am înteles lecţia. Nu ştiu neaparat dacă, principial, religia ar trebui să dispară din şcoli. Dar ştiu că nu are dreptul să fie acolo până nu răspunde acestor întrebări şi multor altele. Iar dacă BOR va dori să ne convingă că este serioasă şi bine intenţionată, va trebui să nu ignore toate aceste chestiuni. Nişte simple chestiuni de pedagogie.

LATER EDIT: Pentru ca sunt cititori care se indoiau sincer de faptul ca felul in care este predata religia in scolile romanesti pune in pericol rigoarea si onestitatea pedagogica, prin aceea ca prezinta in mod voit elemente dogmatice care intra in contradictie flagranta cu teoriile stiintifice cele mai solide si larg acceptate, imi permit sa citez un fragment din studiul "Educatia religioasa in scolile publice", realizat de Liga Pro Europa in 2007 (cel mai mare studiu al unui ONG pe aceasta problema, din cate cunosc): " Creaţionismul este prezentat în mod literal, în contrast cu teoriile ştiinţifice şi la paginile 11-12 din „Religie. Cultul ortodox.”, manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint: „Sfinţii părinţi evidenţiază apariţia vegetaţiei înaintea soarelui pentru a accentua că întreaga lume îşi are originea şi susţinerea în Dumnezeu. Întreaga vegetaţie ce împodobeşte pămîntul nu-şi datorează existenţa luminii solare, nici ostenelii omului, ci puterii creatoare a lui Dumnezeu. Sf. Ambrozie al Milanului arată că soarele a fost făcut după apariţia vegetaţiei pe pământ: „Fie ca pămîntul să odrăslească înainte de a primi întăritoarea îngrijire a soarelui, spre a nu se da prilej de sporire omeneştii rătăciri. Fie ca toţi să ştie că nu soarele e pricinuitorul creşterii plantelor. (...) Cum ar putea soarele să dea putere vieţii plantelor crescătoare, cînd acestea au fost mai înainte făcute să crească de dătătoarea de viaţă putere ziditoare a lui Dumnezeu, înainte ca soarele să fi început a lua parte la vieţuire? Soarele e mai tânăr decît mugurii, mai tînăr decât ierburile.” 

          Respingerea explicaţiei ştiinţifice asupra succesiunii apariţiei soarelui, planetelor şi vieţii este întărită mai jos de pasajul următor din acelaşi manual: 

„Ziua a IV-a. Dumnezeu a făcul luminătorii: soarele, luna, stelele. Astfel au apărut şi anotimpurile. Teoriile ştiinţifice presupun apariţia soarelui înaintea pământului, aşa cum cere logica aparentă. Dar zilele creaţiei nu pot fi înţelese exclusiv prin intermediul legilor cunoscute de ştiinţe. Ştiinţa are competenţă doar în studierea lumii observabile de după căderea în păcat. Zilele creaţiei ne arată că întreaga lume trăieşte în mod vizibil prin Dumnezeu. Tendinţa de a considera soarele ca sursă a vieţii de pe planeta noastră constitie o încercare de explicare naturalistă a lumii. (...)

Ziua a V-a. Dumnezeu a făcut vieţuitoarele din apă şi din văzduh. Printr-o interpretare forţată, evoluţionismul consideră că speciile derivă unele din altele, inclusiv omul, care provine dintr-un anumit strămoş comun cu maimuţa. Sfinţii Părinţi insistă asupra felurilor vietăţilor. Ei arată că fiecare fel de vieţuitoare s-a făcut deodată şi acest fel îşi păstrează firea. Nu poate fi vorba de o trecere a vieţuitoarelor dintr-un fel în altul.”

          Deşi astrologia contravine chiar religiei creştine, ea este totuşi legitimată în acest manual la pagina 16: „venirea magilor la Bethleem – spre a se închina pruncului Iisus – demonstrează că şi Orientul păgîn aştepta venirea unui Mîntuitor. Astrologi încercaţi, magii «citiseră» în stele chiar timpul şi locul întrupării Fiului lui Dumnezeu.”

În condiţiile în care, de la clasa I la clasa a XII-a elevii sînt formaţi în spiritul teoriei creaţioniste, prezentată cel mai adesea ca un adevăr absolut, cu valoare ştiinţifică, strategia MEC de a limita sau exclude teoria evoluţionistă pînă şi din manualele de biologie este periculoasă, aşa cum o indică şi Rezoluţia mai sus citată a Consiliului Europei, iar pentru echilibrarea situaţiei este urgentă luarea unor măsuri corective în sarcina MEC."

Gasiti studiul intreg aici: 

http://www.proeuropa.ro/educatie.html

Pericolele despre care vorbesc sunt atat de putin reale incat, tot in 2007, Consililul Europei lansa Rezolutia 1580 privind pericolul predarii creationismului in scoli cu titlu de teorie stiintifica. (gasiti link aici: http://assembly.coe.int/main.asp?link=/documents/adoptedtext/ta07/eres1580.htm). Desi BOR identifica problema ridiicata de rezolutie drept "o falsa problema", intrucat creationismul e considerat un act de credinta si nu unul stiintific (vezi aici: http://basilica.ro/stiri/falsa_problema_a_predarii_creationismului_si_importanta_manualelor_de_religie.html), eu cred ca pericolele semnalate de mine (de a crea confuzie in mintea elevului, in special a celui mic) sunt cat se poate de reale, atunci cand "adevarul revelat" se refera explicit la o chestiune decisa de stiinta intr-un alt mod. In principiu, sunt de acord cu faptul ca evolutia si dogma creatiei pot fi armonizate, insa BOR nu numai ca nu face acest lucrur (excluzand voit orice referinta la evolutionism din programa proprie si din manuale, dar mai da si o definitie semidocta si confuza a evolutionismului, prin Pr. Dr. Bogdan Popescu, consilier patriarhal, sectorul teologic-educational al Patriarhiei Romane): "Consideram ca teoria evolutionista ramane doar o ipoteza cu implicatii ideologice, fara pretentii de adevar istoric absolut, o posibila explicatie, sustinuta cu argumente considerate stiintifice. "