Mărturisesc că mi se pare stupefiantă nu
numai reacţia BOR la decizia Curţii Constituţionale privind necesitatea înscrierii
prin cerere la orele de religie, dar şi violenţa şi patima demne de o cauză mai
bună care se pun în înfierarea acestei decizii. Ca să nu mai vorbim de
argumentarea cvasi-sofistică, preluată viral şi necritic de mase întregi de
credincioşi care, dacă n-au fost revoltaţi de la început, au răspuns imediat
semnalelor bisericii. Într-adevăr, pare greu de înţeles de ce o biserică cu un
asemenea număr de credincioşi (86%, conform ultimului recensământ) se teme de o
asemenea formalitate. Singura explicaţie care îmi vine în minte este aceea că
BOR nu are încredere pur şi simplu în opţiunile spirituale ale propriilor
credincioşi. Un credincios care preferă o oră de matematică în plus pentru
capacitate sau bac pentru copilul său
căruia îi este pur şi simplu prea lene să semneze o cerere nu este decât un
credincios statistic, o ficţiune care defilează prin formulare şi nu
credinciosul conştient şi legat ferm de credinţa strămoşilor pe care ni-l
flutură mereu pe dinainte discurusul oficial al BOR.
Mărturisesc însă faptul că şi mai perplexantă mi se pare
incapacitatea credincioşilor de a vedea că decizia CCR este de fapt singura în
concordanţă cu crezul creştin şi cu etica asumată pe fundamente creştine. Am să
încerc să sistematizez argumentele pentru poziţia mea:
1. Părinţii
au principala responsabilitate pentru formarea morală a copilului. Şi asta
permanent, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, sapte zile pe
săptămână. În cadrul acestei responsabilităţi intră şi alegerea sistemului
moral pe care vrea să şi-l însuşească propriul copil. De ce trebuie ales un
anumit sistem moral? Simplu: pentru că sunt mai multe. (Nefiind însă mai multe
matematici şi mai mlte fizici, asta apropos de faptul că unora li se pare
plauzibil argumentul că dacă unele obiecte nu sunt opţionale nici unul nu ar
trebui să fie). La fel de eficace, ba chiar mai. Copiii care provin din familii
de alte religii, din alte confesiuni sau din familii atee seculare au performanţe morale comparabile.
Vezi aici: http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-0115-zuckerman-secular-parenting-20150115-story.html#page=1
Vezi aici: http://www.latimes.com/opinion/op-ed/la-oe-0115-zuckerman-secular-parenting-20150115-story.html#page=1
De ce nu poate părintele lăsa la decizia
şcolii alegerea acestui sistem moral? Pentru că nu orice decizie venind dinspre
şcoală este principial corectă, pentru că şcoala este un leviathan care nu
poate decide nuanţat şi individual întotdeauna. De altfel, pare absolut de
neînteles de ce un părinte care a ales orele de religie pentru fiul sau fiica
sa nu ar oficializa asta cu o semnătură pe o cerere.
2. Religia
predată confesional NU este pur şi simplu DOAR o morală. Argumentul întâlnit
cel mai frecvent este acela că elevii trebuie să dobândească anumite competenţe
morale. Absolut de acord, dar acestea pot fi dobândite prin studierea unor
morale alternative, poate mai convingătoare. Iar atunci când vorbim de
studierea unei credinţe religioase vorbim de studierea unui sistem complex de
dogme şi alte adevăruri revelate, de judecăţi de valoare sau chiar de judecăţi
faptice (lumea a fost creată, există Dumnezeu, Dumnezeu vrea ca noi să ne
comportăm într-un anumit fel). Mai mult, viziunea religioasă confesională asumă
anumite poziţii ferme şi tranşante în anumite chestiuni morale delicate şi
discutabile: erotismul trebuie să fie exclusiv familial, nu există cuplu
binecuvântat de Dumnezeu decât cel dintre bărbat şi femeie etc. Dar fiecare
dintre aceste puncte admite alternative: poate că lumea nu a fost creată, poate
nu există Dumnezeu şi poate toată povara responsabilităţii noastre ne aparţine.
Personal, presupun că am să-l folosesc mai mult pe Carl Sagan pentru a-mi
determina copilul să fie moral decât Biblia. Şi asta într-un mod civilizat, făă
să-l instig la intoleranţă şi asigurându-mă că a citit Biblia, această carte
fundamentală a civilizaţiei europene şi nu numai. Dacă părintele creştin asumă valorile morale
şi viziunea creştină complexă şi completă (şi nu pe cea budistă sau pe cea
secular atee), cu atât mai mult ar trebui să oficializeze asta semnând o
cerere. Semnătura pentru înscrierea la ora de religie nu înseamnă un “da” spus
unei vagi educaţii morale. Şi nu ar trebui să vină nici dintr-un raţionament,
la fel de vag, de tipul “lasă, că nu-i strică”. Ba da, lejeritatea şi
superficialitatea unui părinte în luarea acestei decizii îi poate strica
copilului profund şi definitiv.
3. Un
creştin se presupune că asumă viaţa creştină în fiecare zi şi în fiecare
moment. Studierea religiei în şcoală ar trebui să fie doar un apendice al unei
educaţii permenente. O alegere conştientă şi nu un moft facultativ. Punerea
semnăturii (singurul element grafic absolut personal şi care te asumă concret)
pe o cerere este expresia cea mai pură a unnei opţiuni spirtuale conştiente şi
respectabile. De altfel, primele comunităţi de creştini au fost formate din oameni
care au decis să creadă în Hristos în mijlocul unor comunităţi adeseori ostile,
violente sau, în cel mai bun caz, indiferente. Şi care au semnat uneori “cererea”
pentru creştinism cu propria viaţă. Vouă, stimaţi compatrioţi creştin
ortodocşi, nu vi se cere decât o semnătură cu pixul pe o hârtie. Dacă nu laşi
pe nimeni să aleagă periuţa de dinţi sau ochelarii copilului tău, cu atât mai
puţin ar trebui să laşi pe cineva să aleagă sistemul lui de valori şi credinţe.
Cererea pentru ora de religie este o
mărturisire (viziune pe care, de altfel, şi-o asumă şi biserica).
Vezi aici: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/cuvantul-ierarhului/inscrierea-elevilor-la-ora-de-religie-este-o-marturisire
Vezi aici: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/cuvantul-ierarhului/inscrierea-elevilor-la-ora-de-religie-este-o-marturisire
4. Existenţa
cererii pentru ora de religie va creşte calitatea acestor ore şi gradul de
conştienţă şi de implicare a tuturor actorilor sociali. Numărul celor care vor
frecventa aceste ore va fi poate mai mic, însă el poate creşte în timp, dacă
biserica îşi va asuma, finalmente şi sarcina unei educări a tinerilor credincioşi,
nu doar de numărare statistică a lor. În plus, cursanţii vor fi oameni cu opţiuni
spirituale clare şi asumate conştient, oameni care, în timp, i-ar putea
determina şi pe alţii să urmeze aceste ore. De asemenea, va exista astfel o presiune
pozitivă pentru existenţa unor cadre didactice de calitate şi cu har. Cine
ştie, poate că ora de religie va înceta astfel să fie prilejul zilnic de dsistracţie
din aproape fiecare şcoală, aşa cum se întâmplă azi.
Acestea sunt rânduri scrise cu dragoste
(în primul rând, dragoste pentru copii, aşa cum îmi place să cred că am avut în
toată cariera mea de profesor, atâta câtă a fost) şi provin din încercarea mea
sinceră de a înţelege ce se întâmplă. Din dorinţa la fel de sinceră de a ajuta
cu o opinie lucidă. De a-i ajuta inclusiv pe semenii mei credincioşi să
înţeleagă poziţia în care se află. Şi că nu sunt în război cu nimeni, nici cu
forţele întunericului, nici cu conspiraţia mondială anti-creştină, nici cu hoardele
atee. Războiul lor e în primul rând cu ei înşişi. Aşa cum îi stă bine unui
creştin. Şi nu e un razboi cu miză mică, e un război care se poartă cu oglinda
în faţă. Miza e propriul lor suflet şi, probabil, şi cel al copiilor lor. În plus, este un bun moment ca BOR să
arate că realmente promovează valorile pe care pretinde că le promovează. Că
vrea credincioşi conştienţi, educaţi şi veritabili. Nu mase de manevră.
Cererea pentru frecventarea orei de
religie poate fi descărcată de aici:
http://bit.ly/1FDr12v
Un comentariu:
Eu zic sa scoatem studiul limbilor straine din scoli. La ce sunt bune ele? Una singura, limba romana, a tot cunoascatoare, este cea mai importanta.
Apoi putem trece la pasul urmator: tot ceea ce s-a descoperit si nu a venit din partea romanilor, NU EXISTA!
Cam asa suna studiul ortodoxiei in 13 ani de scoala, cu note, olimpiade etc. 13 ANI! Incredibil pe ce culmi ale ipocriziei a ajuns poporul asta.
Trimiteți un comentariu