joi, 29 ianuarie 2009

Analiza aplicata la teoria formelor fara fond

Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi“ – T. Maiorescu, In contra direcţiei de azi în cultura română




Probabil că azi, teoria maioresciano-eminesciană a formelor fără fond este mai actuală decât fusese la finele secolului XIX. Maiorescu era convins că importarea formelor fără fond este un act pustiitor, mutilant. Lovinescu era convins că formele pot genera, în timp, fondul. Teza este discutabilă dar de dragul polemicii vom pleca de la premisa că exprimă o idee validă. Ceea ce nu a luat însă în calcul Lovinescu sunt câteva efecte colaterale deloc neglijabile ale fenomenului generării fondului de către formă. Sunt câteva, dar am să mă refer în special la unul dintre ele: în perioada în care formele funcţionează fără fond, societatea se zbate inevitabil într-un spaţiu sterilizant, confuz şi dubios din punct de vedere moral. Am să încerc să argumentez teza mea şi, în acelaş timp, să transform argumentul meu într-un răspuns la editorialul doamnei inspector Nicoleta Crânganu din numărul 165 al revsitei Şcoala gălăţeană. Articolul, numit Evaluarea profesorilor – sperietoare sau leac împotriva îmbătrânirii? (între osanalele clişeizate aduse lui Eminescu şi graficele olimpiadelor, articolul atrage atenţia prin temă) pune o problemă de mare actualitate în profesorimea românească: posibilitatea, tot mai aproape de realizare, ca profesorii să fie plătiţi în funcţie de randamentul şi eficienţa muncii lor. Adică, ar adăuga profesorul de economie care sunt, posibilitatea ca şi în învăţământ, plata să devină funcţie de productivitate. Principiul, ca să nu zic forma, este absolut corect(ă). Va genera fond aplicarea lui/ei? Permiteţi-mi să răspund la această întrebare, comentând textual câteva dintre tezele aşternute pe hârtie de doamna Nicoleta Crânganu: „Evaluarea cadrelor didactice nu trebuie să sperie însă pentru că principiile ei sunt mai complexe şi vizează întreaga activitate a profesorului”. Prima fraza, primul ghiont cerebral: pe cine sperie aplicarea acestui principiu în mod evident corect? După părerea mea sunt două categorii îngrijorate (pentru a nu folosi termenul mai dur al doamnei Crânganu) de idee: cei care, în mod evident, sunt slab pregătiţi sau de-a dreptul incompetenţi (avem şi aşa ceva, dascălul nu e a priori nobil şi competent) şi cei care sunt convinşi că, în mod inevitabil, niciun principiu corect nu-şi va găsi locul în practica românească fără a fi trunchiat, siluit, mutilat. In mod evident, nu putem vorbi de evaluare, fără a aduce în discuţie criteriile de evaluare: „Cel mai important criteriu este acela al progresului realizat de către elevi, exprimat în evoluţia notelor de la evalările curente, rezultatele de la evaluările naţionale şi la testele iniţiale raportate la cele curente, respectiv finale”. Aici ne lovim, cred, de două probleme dintre care una extrem de gravă pentru că este o problemă de fond: în acest moment, nu există o bună practică a evaluării, profesorii evaluează extrem de diferit, la examene se trişează masiv ca să nu mai vorbim că, în noile condiţii, profii vor fi nevoiţi să noteze larg şi linguşitor. A doua chestiune este de-a dreptul schizoidă: programele şcolare propun obiective şi competenţe ca finalităţi ale educaţiei (altă formă corectă!!!) dar testeaza EXCLUSIV cunoştinţe! In aceste condiţii, evaluarea nepărtinitoare şi obiectivă care ar trebui să stea ca bază a evaluării eficienţei muncii didactice, este imposibilă. Cel puţin în acest moment. „Se adaugă criterii privind implicarea cadrului didactic în instituţia din care face parte – roluri asumate, activităţi intra- şi extracurriculare...”. La acest capitol, plătim dur preţul lipsei crase de reforme din ultimii douăzeci de ani. Implicarea (să mai subliniez corectitudinea princpiului???) fie este privită în învăţământ ca mai peste tot în sectoarele de stat cu ochii răi de către jucătorii de solitaire, fie se abuzează de ea (foarte rare sunt unităţile cu o implicare masivă şi în echipă a întregului corp didactic, de regulă optzeci la sută din volumul muncii cade pe umerii unui grup compact, mai mult sau mai puţin entuziast, dar activ.) „Nu este ignorată nici formarea continuă, reflectată în modul de proiectare şi desfăşurare a demersului didactic, în aplicarea metodelor moderne de învăţare sau în contribuţia cadrului didactic la prestigiul unităţii de învăţământ...” Minunata idee a formării continue are deocamdată şi ea un iz specific românesc: cursuri sunt incredibil de multe, formatori valoroşi incredibil de puţini iar formarea continuă nu este deocamdată decât o pârghie pentru ambiţioşi. Trebuie să recunosc însă că aici, în mediul formării continue, există o dezgheţare şi o deschidere către „metodele moderne de învăţare”. „Ideea mult discutată a evaluării profesorului de către elevi este doar o parte a criteriului privind evaluarea din perspectiva elevilor...” Personal, ideea nu mă angoasează în niciun fel. Scriu din mijlocul comfortului pe care şi-l permite un profesor cu note între 9 si 10 pe toate sit-urile de tip calificativ.ro. Trebuie însă să remarc o evidenţă: elevul român este pus azi să evalueze într-o chestiune complexă şi delicată, după ce, vreme de decenii, abilitatea lui naturală de a discerne şi de a avea opinii a fost sistematic descurajată. Ori, fără o educaţie veritabilă, făcută sub principiul respectării valorii, alegerea lui va fi trunchiată şi strâmbă.

3 comentarii:

Thomas Mannelistul spunea...

Apreciem introducerea si sablonul prin care te uiti la evaluarea profesionala propusa pentru cadrele didactice.
Cred ca problema se afla in criteriile de evaluare. Si sa luam cateva exemple:
a) Evaluarea performantei elevilor in termeni de progres si teze nationale;
Progresul se masoara intre doua repere. Pe cel de sus sa zicem ca l-am avea dupa o evaluare unitara pe tara - tip test grila. Problema este la reperul de jos: Cum poti aprecia niste elevi la inceputul unui ciclu gimnazial sau liceal, fiecare dintre ei cu un bagaj propriu si evident diferit de cunostinte si abilitati proprii de la mama natura la fel de diferite??
b) Evaluarea profesorilor dupa activitatile extracuriculare si intracuriculare; O prostie fara seaman - ma duce cu gandul la evidenta lipsa de gandire si punerea unor criterii care vin din alte timpuri de trista amintire.
Cum ar fi sa evaluam/punctam un chirurg dupa timpul pe care il petrece zugravind cabinetul propriu? Sau un zidar dupa glumele pe care le zice in pauza de masa sa tina moralul ridicat coechipierilor?
Pentru un bun profesor este cea mai proasta idee sa punctam in evaluare generala:
participarile la consiliu, luarile de cuvant, organizarea de tabere cu elevi, mersul la teatru/film cu ei, cercul de navomodelism, disponibilitatea pentru pupat curul directorilor, primarului, parintilor care il evalueaza.
Cu evaluarea dinspre elevi este mai simplu pentru unele discipline, varsta profesorului, iar daca este internetoalfabetizat chiar puncteaza decisiv.
Traiasca boii din minister si inspectorate. dar nu mai mult de un mandat
Hai sictir

FAYETTE spunea...

Am citit tot si cu rabdare, recunosc.
Profesorii de azi, fie ei chiar si bine pregatiti, nu dau tot ce ar putea oferi din bagajul informational pe care-l detin, nu se merita. Nu sunt platiti pentru asta! Bine fac! Si apoi de dragul cui? Al elevilor? Nici vorba... Doar o excursie, doua, trei... (profesorul merge gratis!) pentru destindere reciproca! In situatia asta ambele tabere dau tot ce pot, in egala masura, profesori si elevi. Acestia din urma, in procent aproape maxim, judeca oricum "stramb" (ca sa-ti folosesc termenul). E tanar proful? Bun! Inchide un ochi si pune note de trecere (nu mai conteaza materia predata)? Bun! E "de gasca"? Face excursii? Ne ia apararea in consilii? etc. Bun! Atunci numai de 10 pe calificativ.ro!
Cam asta-i realitatea!!!
Si se merge "stramb" inainte!

andrei-dorian.photo spunea...

hai sa traiesti, la multi ani si sa postezi mai des.
Semnat,
Gavrila