vineri, 16 iulie 2010

Cronica unei morti comentate (sau incercare de analiza fenomenologica cu degajare de tipuri umane morbide)


In memoria bunului simt


Am avut mereu oroare in fata mortilor publice. A mortilor publice ale persoanelor publice. Multi s-au dus si n–am suflat o vorba. Nici aici si nici din gura. Pe unii i-am iubit si-i simteam mai intimi decat pe majoritatea rudelor (il amintesc doar pe Gheorghe Dinica). Dar n-am spus nimic pentru ca am oroare de exhibarea trairilor mele vizavi de morti. Care nu stiu daca sunt neaparat mai autentice decat ale altora. Dar, asa cum copil fiind, nu mancam ore intregi la scoala pentru ca mi se parea impudic un asemenea gest (nu va temeti, m-a invins intre timp Zeitgeist-ul lui Mac Donald`s, mai infulec cateodata cate o plescavita sau un hamburger la colt (un colt generic)… dar nu de la Mac, macar asa sa protestez si eu…), la fel, refuz sistematic sa iau parte la jalania nationala, ori de cate ori o persoana publica (uneori se intampla sa fie chiar o personalitate) se duce. Chiar daca ea ocupa un micron patrat din reteaua mea neuronala care adaposteste memoria afectiva. Cum se intampla in cazul de fata. Ca la orice copil care a crescut cu Electrocordurile in casa. Desi pe Madalina am ascultat-o doar pe caseta sau la radio. Asadar, n-am sa inmultesc vocile bocetului national. Fie si pentru ca fac parte dintr-un popor care investeste mai mult in biserici unde sinucigasii nu pot avea parte de slujbe de inmormantare decat in centre anti-drog sau de diagnosticare si tratament a bolilor psihice. Dintr-un popor care-si traieste doliile publice zgomotos si penibil. In schimb, ma gandesc ca ar fi interesanta o deztelenire fenomenologica (jucausa dar trista) a principalelor tipuri de oameni care roiesc de regula in jurul cadavrelor publice. Ca niste muste. De remarcat ca un singur individ poate apartine simultan mai multor categorii:

  1. Afectatul cliseizat – are o afectivitate primara, violenta si bruta pe care n-o poate exprima decat in formule sablon: “Pacat! Doamne fereste!”, “Era baiat/fata tanar/a, ce-o fi pe parintii aia”… etc Sunt cei mai multi, reprezinta cumva vocea maselor si este, de regula, expresia sintetica a nivelului de inteligenta emotionala si lingvistica a unui popor.
  2. Jurnalistul (de remarcat ca nu trebuie sa fii jurnalist de profesie pentru a intruchipa aceasta masca. Este cel pasionat sa gaseasca amanunte care scapa privirii distrate a ochiului public. Arata dezinteres cand moartea nu are ceva spectaculos si/sau senzational.
  3. Judecatorul – emite judecati morale asupra persoanei in cauza. Exista doua tipuri: a) judecatorul intransigent (“Este incalificabil ca s-a sinucis!” ) si b) judecatorul cu fata umana (“Este foarte rau ca s-a sinucis dar cine stie ce era in sufletul ei…”)
  4. Barfitorul de scara – fericit ca astfel de morti ii dau ocazia sa transforme intreaga tara/lume in scara lui de bloc. Este privitorul tip al OTV, plesiristul imund al gunoaielor, scotocitorul in cacat, cel ce va savura orice mizerie din viata mortului.
  5. Epistemologul – cel care gaseste intotdeauna explicatii complexe mixand domenii diverse, de la politologie damboviteana pana la occultism mama-omidaic. Stie de toate, intelege totul. Are un singur complex. De superioritate
  6. Mondenul – pe undeva, cel mai cinstit dintre toti. N-are niciun interes decat cel pe care i-l starneste oricare alt eveniment public.
  7. Intimul – cel care l-a cunoscut pe defunct, fie si numai 10 minute pe o terasa, la Mamaia, in `82. Crede ca asta-i confera cumva superioritate si autoritate. Se simte dator sa fie mai indurerat decat ceilalti si are o privire atotcuprinzatoare si sapienta.

Ma opresc aici. Aceasta mascara (procesiune a mastilor) poate continua o vreme. Nu-mi asum rolul celui care nu are nicio masca. Stim de la Nietzsche ca sub fiecare masca este intotdeauna alta masca si ca nimeni nu scapa delirului facies-urilor. Dar, trebuie stiut ca jocul mastilor nu e simplu. Ca, jucat bine presupune inteligenta si rafinament. Si ca din aceeasi radacina vin mascarada sau mascarici. Ca jocul rolurilor nu exclude bunul simt, discretia si demnitatea.

Ma opresc aici. Dau save. Save their souls. Postez cu inima indoita, in timp ce in casti Pink Floyd canta (absolut intamplator):

So, so you think you can tell

Heaven form hell

Blue skies from pain?”

3 comentarii:

nona spunea...

Imi vine sa te bat (metaforic vorbind)ca aduci aminte de Pink Floyd in asemenea context. Pt ca eu pt ei si Led Zepp am un adevarat cult (e drept, nu din categoria populist sau popular).
Toata tarasenia asta mediatica care deja dureaza prea mult mi-a adus aminte ca in unul din recentele dosare ale Dilemei Vechi se facea diferenta dintre opinie si parere si unul din articolele de acolo aborda problema ziaristului roman care trebuie sa faca o stire despre un asemenea eveniment. Si care denatureaza clar stirea: se imbraca in negru (de parca i-ar fi murit lui cineva), cheama la emisiune pe unul care ar putea avea o opinie (de regula un psiholog, deh, sunt cu nemiluita - sa ii multumim Universitatii Spiru Haret!!!), vreun apropiat al familiei (care isi da cu parerea, dar ar putea fi si avizat) si unul - doi cunoscuti(care au ceva de spus.... pareri, paereri). Si tu, consumator de media ar trebui sa iti formezi o opinie! Vezi sa nu!
M-a amuzat intre ghilimele ca in toata povestea asta s-a strecurat o soparlita precum cea a lui Caragiu: stirea ca DD a fost chemat a doua oara la DNA! Chiar daca s-a incaltat in patofi YSL si a imbracat costum de firma nu prea a avut succes stirea! Dar are toate sansele sa ajunga noul Vadim al Romaniei, clar!
Sa mori prin vecini si nimic altceva!

Doru Castaian spunea...

Am descoperit chiar acum, undeva pe net, recomandarile OMS pentru tratarea mediatica a suicidului (parte a luptei impotriva suicidului care ar trebui sa aiba loc in orice stat civilizat si care, in Romania, este inexistenta). Cum nu cred ca o sa cititi documentul, dau copy/paste la esential:
- colaborarea strânsă cu autorităţile medicale pentru prezentarea faptelor;
- prezentarea ca suicid finalizat, nu ca unul reuşit;
- prezentarea datelor relevante (în publicaţii în interiorul coperţii);
- sublinierea existenţei alternativelor;
- oferirea unor soluţii şi resurse comunitare (gen helpline);
- publicitatea indicatorilor de risc şi a semnelor de alertă;
- este interzisă publicarea fotografiilor şi a scrisorilor de adio;
- sunt interzise detaliile specifice şi metodele folosite;
- sunt interzise prezentările simpliste ale motivaţiilor suicidare;
- a nu se glorifica sau prezenta la modul senzaţional suicidul;
- a nu se utiliza stereotipuri religioase sau culturale;
- sunt interzise reproşurile acuzatoare.
Cam asa se trateaza suicidul intr-o tara civilizata. Pace!

rosca spunea...

vad ca l-ai pus pe georgescu in lista de bloguri , tare ma bucur