luni, 26 iulie 2010

Insuportabila usuratate a nostalgiei

Aristotel spunea ca este suficient sa cunosti bine un particular pentru a intelege universalul. Cunoaste bine un om si va fi clar ce numim indeobste umanitate. Tot astfel, luati un semn al vremii si veti putea recrea lumea care ii serveste drept fundal. "Semnul" meu se leaga de un foarte recent publicat sondaj de opinie care arata ca aproximativ 40% dintre romani (cam 50% la sat, cam 32% la oras) il regreta pe Ceausescu si ar vrea inapoi vremile alea. Personal, m-am saturat de rahatul asta si as vrea sa nu mai aud niciodata discutia despre nostalgie. Cred cu tarie ca nostalgicul este o specie deranjanta de intarziat (dupa caz, emotional, intelectual sau social-politic). Ca orice specie, si aceea de nostalgic ascunde diferite varietati. Exista nostalgici in varsta (sa le spunem nostalgici-ontologici), cei care au locuit o viata intreaga o lume si care acum ii plang de dor pentru ca sunt prea batrani sau/si prea fricosi pentru a locui o alta. Ei nu regreta un regim ci un univers, ale carui reguli le cunosteau si pe care le imblanzisera cumva, in absurdul lor. Ei sunt o marturie vie a faptului ca fiinta umana, desi are ontologic o anumita plasticitate, nu poate fi transbordata indefinit dintr-o lume intr-alta. Vi-l amintiti pe batranul acela din Shawshank Redemption care nu mai poate trai in libertate dupa o viata in puscarie? Pe undeva, aceasta specie de nostalgic are o justificare inscrisa profund in chiar natura umana.
Exista apoi nostalgicii care-si confunda nostalgiile. Cei care nu resimt nostalgie dupa lumea comunista, dupa aberatiile si monstruozitatile ei, ci mai degraba dupa zorii propriei lor fiinte. Ei se imbata pur si simplu de parfumul timpului, de melancolia curgerii, de delirul lui panta rhei. Pe ei, nostalgia ii duce inapoi printre blocurile fara curent unde s-au sarutat prima data, la coada de la paine unde si-au cunoscut viitoare sotie sau prima iubire oferindu-i tandru un colt de cartela. E ceva duios si profund adevarat in toate acestea dar nu cat sa justifice un regim structuralmente criminal. (Din acest tip de traire, Cartarescu extrage substanta lumii din "Orbitor I" sau "Nostalgia", carti de care raman profund legat in ciuda faptului ca a devenit oarecum trendy sa-l balacarim pe Cartarescu in buna traditie romaneasca a cacatului-pe-valori).
Exista apoi nostalgicii-imitatori, cei care-si declara nostalgia dupa niste vremuri pe care fie nu le-au trait decat la varste prenubile fie nu le-au inteles. De fapt, ei sunt incapabili de nostalgie veritabila. Sunt, simplu spus, imbecilii siluitori ai logicii care cred, cu un sofism pe cat de banal pe atat de raspandit ca daca acum este rau inseamna ca atunci era bine. Exista apoi lichelele. Vadimii, securistii, lingaii regimului. Nu s-au dezis niciodata de atasamentul lor la lumea terorii. Reprezinta specia cea mai dezagreabila dar pe undeva si cea mai fidela propriei putreziciuni.
Nu stiu daca am alcatuit o lista exhaustiva. Probabil ca nu dar nici nu-mi propun. Nu pot insa sa nu ma intreb care este aluatul comun al oamenilor acestora intre care daca pui plus obtii aproape jumatate din populatia Romaniei. Pe ce se bazeaza apartenenta lor la aceeasi specie? Cred ca pot raspunde, fara sa-mi ascund sau sa-mi inabus indignarea: pe putinatatea si suficienta propriei fiinte, incapacitatea minima de a empatiza cu oamenii aceia demni care au refuzat sa pactizeze cu calaii (de la Lucian Blaga pana la Gheorghe Ursu si Elisabeta Rizea), ura sau dispretul fata de puritate, incapacitatea de a intelege logica de mecanism kafkian al oricarui totalitarism, aversiunea fata de gandire si/sau libertate. Ceea ce este cu adevarat grav insa este ca azi, la douazeci si ceva de ani de la Revolutia din 1989, statul roman continua sa fie, la nivelul aproape al tuturor sistemelor sale publice, acelasi stat comunistoid falimentar iar populatia Romaniei, incapabila sa se constituie intr-o societate civila veritabila, seamana ca nivel al culturii si intelegerii civice cu populatiile central-sud-americane sau ex-sovietice.
Si mai grav este insa ca situatia se va perpetua indefinit pentru ca nu exista nici sistem de educatie, nici repere, nici oameni de valoare, nici modele autentice, nici personalitati care sa respire firesc caracterul si demnitatea. Si atunci, nu va mai uitati stramb la mine cand nu deschid televizorul cu zielele sau cand ma retrag in cate o carte de filosofie de acum 3000 de ani. N-o fac pentru ca sunt elitist, fanfaron sau evazionist. Ci pentru ca mi-e rusine. Si de Blaga, si de Ursu si de Elisabeta Rizea. Si de Ierunca si de Lovinescu. Si de Paul Goma si de Mircea Dinescu. Si de Norman Manea si de Doina Cornea. De naivitatea si inutilul luptei lor. De mine si de noi toti. De incapacitatea noastra de a face ceva.

La momentul cand scriu aceste randuri, o respectata personalitate a luptei anti-totalitare si un important promotor al valorilor europene se afla in greva foamei pentru a protesta impotriva modului abuziv, ilegal si in rasparul valorilor competitiei si lucrativitatii in care se fac restructurarile de personal din institutiile publice de cultura. (Detalii aici)
Un protest radical in numele demnitatii si bunului-simt? In Romania de azi? Aproape ca devin nostalgic...

15 comentarii:

Anonim spunea...

Bătrânii noştri se întorc la eveniment (sărutul peste cartele) dintr-un firesc al delirului. Eu mă întreb... ce este mai absurd: nostalgia lor, sau ceea ce o zgândăre şi o pune în ziare? Când am citit articolul respectiv, primul impuls a fost cel de a izbucni în râs, întrebându-mă cine şi de ce ar face un asemenea sondaj. Pe lângă faptul că i-au dezgropat să le ceară buletinul, acum au devenit personaje într-o nuvelă fantastică despre România post decembristă. „Dacă nu l-am fi împuşcat, l-aţi fi votat?” Ori nu pricep eu. Dacă nostalgicii noştri au scuza vârstei, a primului sărut, ce scuză au cei care pun asemenea întrebări?
De ce ne întoarcem la textele scrise acum 3000 de ani... de ce ne „pierdem” în asemenea îndeletniciri departe de televizor şi unii departe de ţară ... ? Mare lucru să ştii a pune întrebarea care trebuie. Cât despre ruşine ... amintindu-mi de nenumăratele situaţii în care mi s-a cerut să explic o Românie imaginară. Un loc de unde am plecat şi în care nu îmi doresc să mă întorc vreodată. Nu a rămas prea multă simpatie pentru ţara mamă. O urmă de nostalgie însă. Copilăria şi anii studenţiei, camera din Haşdeu unde mi-am crescut copilul şi tehnica de evitare a gândacilor din oficiu. Fac şi eu parte din specia deranjantă de întârziaţi :p. A avut şi generaţia noastră „Ceauşescul” ei, jumătate om, jumătate umbră.
Din nefericire, umbra asta se tot lungeşte, iar lumea continuă să dea vina pe fantome, ba chiar să plătească pentru a afla cîţi ar vota cu una.
Nu fac sens, ştiu. Ar fi fost suficient să bifez căsuţa aia cu best :)
Mi-i drag mereu să te citesc, moşule :p
Numai bine !
PS: and if I missed the point… just smile, please :D

Doru Castaian spunea...

Multam ca nu te limitezi la a da "best"... :)

rosca spunea...

aferim
cum le zici matale bobocule.........

Nirvana are mere spunea...

Flotare logica:
Ar fi fost misteaux sondajul cu inca o intrebare:
Daca ar fi fost posibil sa dam filmul inapoi v-ar deranja ca nu mai exista OTV?
Cred ca aia 40% sunt din acelasi segment de audienta si prin urmare sunt niste gulii fara pic de logica. Eu zic ca OTV l-ar fi batut pe Ceausescu si s-ar caca pe ea de nostalgie daca macar s-ar fi gandit putin ca pierd OTV.

Marea nostalgica :D spunea...

Induiosator "coltul de cartela"...Si fain postul…
Nu cred ca exista,cu adevarat,o nostalgie dupa comunism ci mai curand o lipsa firesca si explicabila de "atasament" fata de un prezent,sa-i spunem "pestilential"(ca sa ma recunosti :)) ).In ultima vreme,exista in psihologie o miscare care zguduie serios bazele ei ca "stiinta" ce opereaza cu temeni cuantificabili.Noul curent sustine teoria celui mai important tip de inteligenta-cea afectiva,emotionala-pe langa celelalte opt,bine-cunoscute.Cvasi-ignorat pana nu de mult,acest tip de inteligenta cica ne-ar conduce spre un anumit tip de decizii,atitudini,fapte nereperabile,inexplicabile dpdv al celorlalte tipuri de inteligenta.De aia se si zice ca e f periculos sa te joci cu afectivitatea cuiva,ca nu stii de ce e in stare…Nostalgiile tin de planul uman afectiv.Asa-zisa nostalgie dupa comunism e,de fapt,sociologic vorbind,nevoia de atasament a individului actual fata de un sistem,o societate cu repere morale,dominata de oarece reguli care sa-i induca siguranta,stabilitatea,echilibrul interior si exterior,afectiv sau economic.Paradoxal,cu cat o societate e mai represiva,cu atat indivizii care o cumpun cauta “supapele” libertatii si taiesc mai intens,poate pt ca multe le sunt interzise…Ori care sunt reperele actuale?Ar fi prea multe de zis si nu am timpul fizic necesar :)) (si asa am rupt de la gura copiilor ca sa scriu aci :)) ).Nu mai vad azi posibila povestea “Marii amaraciuni”a lui Grosan sau povestea Raisei si a lui Leo(pt cunoscatori!)…Din pacate…Azi toata lumea,una-doua, divorteaza gandind ca un soi de sacrificiu in cuplu e un mare rahat…Femeile nu mai sunt muieri,nu mai fac copii,is “femei de cariera”(Doamne,cat urasc sintagma asta!)…Nu ne mai sarutam la coltul blocului ca nu e cool,nu mai facem declaratii de dragoste ca e desuet,intram repede,cumparam un inel scump sau mai putin scump si-l oferim intr-un context cliseal…Nu mai facem dragoste ci sex…Nu mai citim(poezii) ca nu mai avem timp(cica),dar chatuim,eventul,ore bune despre pui si oua…Nu mai privim omul in ochi si nu-i mai simtim caldura palmei,”ne vedem” pe web…Nimeni nu se mai indragosteste la coda(la super-market), daramite sa-ti mai daruiasca un colt din propria cartela…Iar nevestele azi se aleg dupa criterii despre care nici nu vreau sa vorbesc…Nu dupa jegosul si opresivul communism tanjim,ci dupa tot ce era adevarat si intens mocnit sub aparente in care nimeni nu credea.Nu dupa cartela tanjim,ci dupa nevoia de a o imparti cu cineva…Un sentiment pe care o societate de consum,care ne consuma,fara cartele dar cu multe carduri,nu ti-l mai ofera…Astia s-au jucat cu noi,cu increderea noastra,cu emotiile nostre,cu nostalgiile noaste,cu tot…Le-am permis…Ne-au luat cartelele sufletului si ne-au impartit carduri colorate care de multe ori nici nu ne apartin,de fapt…Ne-au luat diamantul si ne-au dat o margica ii schimb…Gandesc ca suntem nostalgici dupa niste oameni,semeni normali care sa-si mai si zambeasca intre ei,accidental pe strada,nu doar sa se injure in trafic.Inainte nu aveam voie nici sa vorbim,dar comunicam mai temeic intre noi;acu vorbim…Cum ar spune Corintenii,acu toate ne sunt ingaduite dar nu toate ne sunt de folos. Daca m-ai inteles ce-am vrut sa zic,vorba unui amic… :))

Marea nostalgica :D spunea...

Induiosator "coltul de cartela"...Si fain postul…
Nu cred ca exista,cu adevarat,o nostalgie dupa comunism ci mai curand o lipsa firesca si explicabila de "atasament" fata de un prezent,sa-i spunem "pestilential"(ca sa ma recunosti :)) ).In ultima vreme,exista in psihologie o miscare care zguduie serios bazele ei ca "stiinta" ce opereaza cu temeni cuantificabili.Noul curent sustine teoria celui mai important tip de inteligenta-cea afectiva,emotionala-pe langa celelalte opt,bine-cunoscute.Cvasi-ignorat pana nu de mult,acest tip de inteligenta cica ne-ar conduce spre un anumit tip de decizii,atitudini,fapte nereperabile,inexplicabile dpdv al celorlalte tipuri de inteligenta.De aia se si zice ca e f periculos sa te joci cu afectivitatea cuiva,ca nu stii de ce e in stare…Nostalgiile tin de planul uman afectiv.Asa-zisa nostalgie dupa comunism e,de fapt,sociologic vorbind,nevoia de atasament a individului actual fata de un sistem,o societate cu repere morale,dominata de oarece reguli care sa-i induca siguranta,stabilitatea,echilibrul interior si exterior,afectiv sau economic.Paradoxal,cu cat o societate e mai represiva,cu atat indivizii care o cumpun cauta “supapele” libertatii si taiesc mai intens,poate pt ca multe le sunt interzise…Ori care sunt reperele actuale?Ar fi prea multe de zis si nu am timpul fizic necesar :)) (si asa am rupt de la gura copiilor ca sa scriu aci :)) ).Nu mai vad azi posibila povestea “Marii amaraciuni”a lui Grosan sau povestea Raisei si a lui Leo(pt cunoscatori!)…Din pacate…Azi toata lumea,una-doua, divorteaza gandind ca un soi de sacrificiu in cuplu e un mare rahat…Femeile nu mai sunt muieri,nu mai fac copii,is “femei de cariera”(Doamne,cat urasc sintagma asta!)…Nu ne mai sarutam la coltul blocului ca nu e cool,nu mai facem declaratii de dragoste ca e desuet,intram repede,cumparam un inel scump sau mai putin scump si-l oferim intr-un context cliseal…Nu mai facem dragoste ci sex…Nu mai citim(poezii) ca nu mai avem timp(cica),dar chatuim,eventul,ore bune despre pui si oua…Nu mai privim omul in ochi si nu-i mai simtim caldura palmei,”ne vedem” pe web…Nimeni nu se mai indragosteste la coda(la super-market), daramite sa-ti mai daruiasca un colt din propria cartela…Iar nevestele azi se aleg dupa criterii despre care nici nu vreau sa vorbesc…Nu dupa jegosul si opresivul communism tanjim,ci dupa tot ce era adevarat si intens mocnit sub aparente in care nimeni nu credea.Nu dupa cartela tanjim,ci dupa nevoia de a o imparti cu cineva…Un sentiment pe care o societate de consum,care ne consuma,fara cartele dar cu multe carduri,nu ti-l mai ofera…Astia s-au jucat cu noi,cu increderea noastra,cu emotiile nostre,cu nostalgiile noaste,cu tot…Le-am permis…Ne-au luat cartelele sufletului si ne-au impartit carduri colorate care de multe ori nici nu ne apartin,de fapt…Ne-au luat diamantul si ne-au dat o margica ii schimb…Gandesc ca suntem nostalgici dupa niste oameni,semeni normali care sa-si mai si zambeasca intre ei,accidental pe strada,nu doar sa se injure in trafic.Inainte nu aveam voie nici sa vorbim,dar comunicam mai temeic intre noi;acu vorbim…Cum ar spune Corintenii,acu toate ne sunt ingaduite dar nu toate ne sunt de folos. Daca m-ai inteles ce-am vrut sa zic,vorba unui amic… :))

Doru Castaian spunea...

Te-am recunoscut, mersi de comment-ul pertinent si sensibil... O singura sugestie doar... NU mai da dublu click cand postezi...:))

Gabi spunea...

Neputinţa de a trece peste faptu` că au îmbătrânit, şi implicit amintirile din vremurile în care puteau mai mult, au dus la confundarea nostalgiei tinereţii cu a unui regim nepolitic(os) şi imediata inadaptare la regimul actual, mai puţin nepolitic(os).
Mă întreb dacă se merită totuşi să încerci să mai înveţi câte ceva de la indivizii de vârsta a treia, dat fiind impotenţa multora dintre ei de a-şi accepta condiţia de muritori.

Doru Castaian spunea...

@ Gabi... ultimul lucru pe care il spui mi se pare absolut de neinteles... da, evident ca avem ce invata de la batrani: exista oameni care au imbatranit frumos si lucid... tinerii isi accepta sau isi inteleg moartea? numai de la cei care isi accepta conditia de muritori crezi ca avem ce invata?

Doru Castaian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Doru Castaian spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Onofre B. spunea...

Aicea se discută serioja, io mă retrag. Buăăi telectualilor, buăăăi parlagiilor, io votez cu cine vreau muşchiu meu tră-iv-ar famelia... Apropos, cică-i mort ceauşescu, mă, e mort, fir-ar a dreacu!

Doru Castaian spunea...

:))

Ciprian spunea...

Dorule, excelenta postare! Eu intru in delirium tremens cand dau de vreun nostalgic. Cel mai haios mi se pare ca, atunci cand nu prea mai au vreo replica, o baga p-aia de ma tavalesc pe jos de ras: "Bai, da' Ceausescu ne-a scapat de datoriile externe". O chestie patologica, atat de inradacinata in mitul colectiv, de-mi vine sa-mi iau campii si sa alerg de nebun in jurul blocului. Dupa care urmeaza intrebarea mea logica: bai nostalgicule care esti tu nostalgic, si pe spatele cui si-a platit raposatu' tau datoriile? Dupa care urmeaza binecuvantata liniste...

Doru Castaian spunea...

Multumesc de apreciere, Cipriane...