Ca orice wannabe blogger, in ciuda intempestivului care ma caracterizeaza, trebuie sa fac din cand cate o reverenta subiectului zilei. Ati ghicit, voi gravita scurt in jurul LHC (Large Hadron Collider) si a prezumitivului sfarsit al lumii. Am sa trec rapid peste inevitabila isterie apocaliptoida intretinuta ca mai mereu de gaurile negre intracraniene (absolut remarcabila luarea de pozitie a PC prin eminentul si cenusiul Marinescu). Voi remarca insa mediatizarea fara precedent a unui exeriment stiintific, fie si de dimensiunile celui de la Geneva. La momentul la care scriu (10 septembrie, ora 13.19), absolut toate sit-urile (mai mult sau mai putin informative), televiziunile (mai mult sau mai putin de stiri) roiesc in jurul subiectului cu o furie oarecum amuzanta. Pe pagina Google, un accelerator stilizat, care mai are din instalatia originala cam cat pastreaza Mickey Mouse dintr-un sobolan de subsol. Pe Media fax, Antena 3 si Realitatea.net putem urmari, cum e si firesc in satul global, experimentul pas cu pas. Pe Pro Tv, fizicienii nostri de la Magurele transpira asigurandu-ne ca nu vom muri. La OTV, senzationalii profeti ne asigura ca banalii fizicieni de la PRO Tv spun prostii si ca certamente vom muri. In fond, nu agitatia este suprinzatoare. Ci proportiile si semnificatia mediatizarii. Te face sa te gandesti ca, in fond, experimentul nu se petrece la Geneva ci peste tot si niciunde, capilarizat si irizat in miliardele de canale, in fiecare unda radio si in fiecare bit transmis la tv sau on line. Ceea ce ma face sa mi-l reamintesc pe Baudrillard: "The impossibility of rediscovering an absolute level of the real is of the same order as the impossibility of staging illusion. Illusion is no longer possible, because the real is no longer possible. It is the whole political problem of parody, of hypersimulation or offensive simulation, that is posed here." Triumf absolut al simulacrului, incapacitate de a deosebi intre real si iluzoriu ca in cazul mainii lui Escher. Si nu e oare graitor ca incursiunea in inima materiei, odiseea printre particulele elementare, celebrarea ascunsului celui mai ascuns in care vreodata a patruns ochiul omenesc este si momentul suprem de confuzie intre real si iluzoriu? Doua milioane de computere conectate la serverul de la CERN vor incerca sa raspunda. Cat despre mine, n-as fi crezut sa prind in timpul vietii mele momentul in care, vorba lui Nietzsche, lumea reala a devenit o poveste.
Un comentariu:
Cred ca folclorul nostru hatru a verificat si popularizat toate senzatiile filozofice pe care le incerci in povestea drobului de sare modificandu-se doar canalele de distribuitie (in vechi - oral, scriptic; mai nou bombardament mediatic, net, mass mess & shit).
Votati PC
Trimiteți un comentariu