sâmbătă, 20 septembrie 2008

Paul-Ludwig Landsberg


Banuiesc ca tuturor bibliofililor li s-a intamplat sa cumpere la un moment dat o carte doar pentru ca era ieftina sau pentru ca, desi autorul nu le spunea nimic, cartea facea parte dintr-o colectie iubita sau macar interesanta. Banuiesc ca tuturor ni s-a intamplat sa cumparam (tot pentru ca era ieftin) cate un titlu pe care il mai aveam de 5-6 ori doar pentru ca, nu-i asa nu "ne-am putut abtine..."... Din exact unul dintre aceste motive (va las sa ghiciti care dintre ele...) am cumparat micul eseu al unui filosof nascut in 1901 la Bonn, numit Paul-Ludwig Landsberg. Carticica propune pe prima coperta, pe fondul unei picturi de Nino de Luca, urmatorul titlu: Eseu despre experienta mortii. Titlul a aparut la Humanitas in colectia aceea cu "marile carti mici ale filosofiei universale". Va supun atentiei cateva extrase: "Experienta mortii aproapelui este singulara ori de cate ori are loc. Moartea apare in cadrul acestei experiente in singularitatea sa personala. Fiecare moarte este - ca si modul fiecarei persoane de a fi prezenta - unica"... "Constiinta necesitatii mortii nu se trezeste decat prin participare, prin dragostea personala in care se scalda integral aceasta experienta. Am constituit un "noi" cu muribundul [...] O clipa ramanem in tinutul mortii. Imediat dupa aceea, ne intoarcem din tinutul umbrelor. Nu ne-a atins in acea clipa coplesitorul frig al mortii? Vom mai fi oare aceiasi dupa ce-l vom fi simtit?"... "Numerosi observatori au remarcat ca experienta mortii nu a avut decat un efect neglijabil asupra soldatilor din razboiul mondial, chiar si in timpul luptei. Un medic militar a afirmat in acest sens ca moartea e o idee de civil" (ceea ce ma face sa-mi amintesc vechea stupoare din copilarie, nici azi rezolvata pe deplin: Cum pot manca oamenii la pomeni cu imaginea mortului in minte?). Si poate cel mai tulburator fragment dintre toate: "Exista in experienta hotaratoare a mortii aproapelui ceva asemanator sentimentului unei infidelitati tragice din partea lui, tot asa cum exista o experienta a mortii in resentimentul infidelitatii"...
As adauga cateva date biografice ale autorului: nascut in 1901 la Bonn unde ajunge profesor la Universitate incepand cu 1926. Va mai preda la Paris si Barcelona. Opozant fervent al nazismului, va fi urmarit si in cele din urma retinut de Gestapo si deportat intr-un lagar de concentrare. Moare la 2 aprilie 1944 in lagarul de la Oranienburg.
Din punctul meu de vedere, "moartea" e un subiect dificil: nu prin gravitate ci prin supra-licitare. S-a vorbit excesiv de mult despre moarte, mai ales in ultimii doua sute de ani (Kierkegaard, Heidegger, Ortega y Gasset etc). La Landsberg am regasit cu surpindere combinatia aceea de luciditate si stiinta literara care pe mine, unul, ma bucura. De aceea, vi-l recomand cu drag.

Un comentariu:

Medelinu' ii lin si iarasi lin spunea...

Dilema
la pomana nu mancam linga mort; de oblicei mortu' e ingropat si dupa aceea se invita oaspetii la masa;
Oricum e un sentiment usor nasol sa mananci dupa ce vezi culoarea vinetie sau maro-cacat a raposatului iar daca mai si pui mana sa simti un rigor mortis de calitate iti iei la revedere de la mancarea solida pentru un timp.
Oricum balcanismul are o replica tare de folosit la orice pomana: "Mananca (bea rachiu, glumeste, danseaza etc) bre ca asa ii placea si raposatului"
As vrea sa fiu invitat la pomana lui Hugh Hefner!